Despre program

Misiunea specializării este aceea de a oferi, prin intermediul disciplinelor de studiu (obligatorii/opţionale/facultative) care se racordează la necesităţile de formare profesională a cursanţilor şi la tendinţa actuală de amplificare şi diversificare a domeniilor de cunoaştere, posibilitatea oricărui absolvent al unei universităţi să descopere ţi să valorifice la maxim potenţialul de care dispune. Prin intermediul disciplinelor opţionale şi a celor facultative, prevăzute în planul de învăţământ, se asigură corelarea cât mai bună a cadrului obligatoriu definit de validarea profesională cu aspiraţiile personale şi contextul educaţional specific.

Programul de masterat are misiunea de a orienta studiul teoretic şi practic al cursanţilor spre formarea de competenţe specifice în domeniul strategiilor şi afacerilor internaţionale, în special prin intermediul muncii de cercetare ştiinţifică.

Domeniu de licenta/master
Administrarea afacerilor
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Globalizarea fenomenelor economice
  • Economie internațională
  • Teorii și doctrine ale integrării europene
  • Dreptul comerțului internațional
  • Politici UE
  • Organizații și instituții economice internaționale
  • Negocierea afacerilor
  • Antreprenoriat și dezvoltarea afacerilor internaționale
  • Tehnici și operațiuni de comerț exterior
  • Etică și integritate academică
  • Integrare monetară europeană/Politica de dezvoltare regională
  • Strategii internaționale ale firmei
  • Politica în domeniul concurenței
  • Management comparat
  • Crearea și gerstionarea site-urilor de tranzații internaționale
  • Economie comparată
  • Relații financiare internaționale/-E-commerce
  • Modelarea obiect a sistemelor de afaceri internaționale
  • Managementul proiectelor
  • Cercetarea științifică pentru elaborarea lucrării de disertație
  • Stagiu pentru elaborarea lucrării de disertație

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Ploiesti

Facultatea de Ştiinţe Economice

Facultatea de Ştiințe Economice reprezintă o structură didactico-științifică și administrativă a Universității „1 Decembrie 1918” Albă Iulia, având rolul de a coordona procesul de învățământ și cercetare la specializări din cadrul aceluiași profil sau profile conexe. În cadrul facultății își desfășoară activitatea, ca unitate de bază a facultății, cu caracter eminamente didactico-științific, Departamentul de științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Facultatea de științe Economice este una dintre cele mai tinere facultăți din cadrul Universității “1 Decembrie 1918” Albă Iulia, funcționând sub această titulatură începând cu anul 2014.

Informatii despre Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti (UPG)

Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti oferă o paletă largă de programe pentru studii universitare de licenţă, studii universitare de masterat, studii universitare de doctorat, studii postuniversitare, la forma de învăţământ la zi, iar pentru unele specializări şi la formele de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă.

Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti este o instituţie renumită atât în ţară, cât şi peste hotare, iar diplomele eliberate de facultăţile tehnice din cadrul universităţii noastre sunt recunoscute în lumea întreagă.

În anul universitar 2005-2006, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti a restructurat curricula de la toate specializările sale, în acord cu cerinţele europene, stipulate în documentele aşa numitului proces de la Bolonia.

Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti a obţinut în anul 2008 calificativul maxim „instituţie cu grad de încredere ridicat” în urma procesului de evaluare instituţională externă, realizat de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul superior.

Cercetarea şi dezvoltarea reprezintă paşii hotărâtori pentru recunoaşterea internaţională a Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti. Cadrele didactice din universitatea noastră depun eforturi semnificative pentru a desfăşura o activitate de cercetare de calitate. Aceasta se desfăşoară pe două direcţii principale: dezvoltarea domeniilor tradiţionale de cercetare, pentru specializările tehnice, pe de-o parte, şi fundamentarea unor noi domenii de cercetare pentru specializările nou apărute în domeniile economic şi umanist, pe de altă parte. Nivelul înalt al activităţii noastre de cercetare este dovedit prin numărul mare de specialişti pregătiţi în universitatea noastră, care ocupă astăzi posturi importante de conducere atât în ţară, cât şi în afara ei.

Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti este permanent interesată de creşterea prestigiului său internaţional prin creşterea numărului de mobilităţi ale studenţilor şi cadrelor didactice şi prin susţinerea recunoaşterii programelor educaţionale.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
B-dul Bucureşti, nr. 39 , cod 100680, Ploieşti, România
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti (UPG)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer