Statistică şi previziune economică
in cadrul Universitatea din Craiova, din Craiova, Oltenia
Despre program
Imprimare E-mail STATISTICĂ ŞI PREVIZIUNE ECONOMICĂ Specializarea Statistică şi Previziune Economică are drept obiectiv principal pregătirea şi formarea specialiştilor din domeniul statisticii sociale-economice. Aceşti specialişti au un rol bine determinat şi o utilitate practică deosebită deoarece: prin pregătirea asigurată în cadrul acestei specializări, conform planului de învăţământ, ei formează principalul segment de specialişti necesari sistemelor informaţionale micro şi macroeconomice; la nivel european, naţional şi în profil teritorial există instituţii specializate în cercetări statistice în cadrul cărora absolvenţii acestei specializări sunt absolut necesari; sunt deosebit de utili în orice gen de întreprindere sau instituţie, în cadrul cărora se vehiculează informaţii statistice, sunt indispensabili acolo unde există nevoia informaţiilor sintetice, asigurând suportul informaţional diferitelor niveluri decizionale precum şi pentru institutele de cercetări prin sondaje, dispunând de metodologie specifică acestui tip de investigaţii; Absolvenţii acestei specializări îşi dezvoltă competenţe în: culegerea prelucrarea, analiza, sinteza şi interpretarea datelor din domeniul social-economic; prelucrarea electronică a datelor; previziune.
Științe Economice
statistică și informatică economică
Statistică şi previziune economică
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Microeconomie
- Economia întreprinderii
- Bazele contabilităţii
- Mat.aplic.în economie
- Bazele tehnologiei informatiei
- Dreptul afacerilor
- Macroeconomie
- Management
- Finanţe publice
- Contabilitate financiară
- Statistică
- Informatică economică
- Marketing
- Contabilitatea afacerilor
- Gestiunea financiară a întreprinderii
- Econometrie
- Economie europeană
- Economie monetară și bancară
- Sondaje și anchete statistice
- Metode cantitative în studiul pieței
- Audit intern
- Contabilitate informatizată
- Practică de specialitate
- Statistică microeconomică
- Analiză economică
- Statistică macroeconomică și internațională
- Previziune microeconomică
- Analiza datelor
- Simularea proceselor financiare
- Prețuri și concurență
- Metode statistice în asigurări
- Statistica variabilelor calitative
- Pachete software de statistică
- Statistică financiar bancară
- Dispozitive și aplicații mobile
- Proiectarea și realizarea site-urilor Web
- Practica pentru elaborarea lucrarii de licenta
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Craiova
- Finanţe şi bănciFacultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
- Management (ID)Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
- Analiza şi Evaluarea Financiară a OrganizaţiilorFacultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
- Analiza şi Evaluarea Financiară a Organizaţiilor (frecvenţă redusă)Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
- Administrarea Afacerilor şi AntreprenoriatFacultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
- Statistică şi previziune economicăFacultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
- Contabilitate şi informatică de gestiune (ID)Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
- Audit şi consultanțâ în afaceriFacultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
- Marketing şi comunicare în afaceriFacultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor are privilegiul de a se fi întemeiat pe fundamentul unei recunoscute tradiţii a economiei şi învăţământului gălăţean, menţionând în acest sens că prima şcoală comercială din România a fost înfiinţată la Galaţi în octombrie 1864, iar în 1934 lua fiinţă Academia de Export din Galaţi, în aula căreia au ţinut conferinţe cei mai mari profesori economişti ai ţării. Într-un astfel de cadru, s-au format două mari personalităţi economice gălăţene, recunoscute la nivel naţional şi internaţional: profesorul Virgil Madgearu şi profesorul Anghel Rugină. Pe temeiul unui asemenea ascendent, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din Galaţi şi-a impus, încă de la înfiinţarea sa, 23 aprilie 1990, continuarea efortului pentru redobândirea unei recunoaşteri naţionale şi internaţionale, unanim recunoscute. Sistemul de valori reflectă demersul întregului colectiv profesoral de a asigura îndeplinirea misiunii asumate. Tradiţie – Şcoala economică gălăţeană are o tradiţie recunoscută şi acest aspect obligă atât generaţia actuală cât şi cea viitoare la respect pentru trecut şi efort pentru viitor. Profesionalism – profesorii facultăţii se vor mobiliza pentru a forma cu pasiune şi dăruire economişti valoroşi cu înaltă ţinută profesională şi morală. Creativitate – este esenţială pentru a obţine diferenţierea pe piaţa educaţională. Prin activităţile noastre dorim să-i încurajăm pe studenţi la dialog şi iniţiative. Integritate – activităţile profesorilor şi studenţilor vor fi în permanenţă guvernate de onestitate, corectitudine şi sinceritate. Procesul de educaţie presupune întotdeauna existenţa unor oameni cu har. Corpul profesoral al facultăţii este format din specialişti cu o bogată experienţă didactică şi de cercetare, receptivi la realităţile mediului de afaceri. Sunt profesori care au acceptat provocarea de a ţine pasul cu schimbarea şi care înţeleg că fiecare student este unic în felul lui.
Informatii despre Universitatea din Craiova
Universitatea din Craiova este o instituţie de stat pentru învăţământ superior de prim rang, evaluarea instituţională a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în 2009 finalizându-se cu acordarea „Gradului de încredere ridicat”.
Universitatea din Craiova s-a situat, în toate clasamentele naţionale şi internaţionale realizate în ultimii 20 de ani, în primele 10 universităţi din România. În University Ranking by Academic Performance 2011, Universitatea din Craiova este plasată în categoria B, pe locul 1.630 în lume. În Ranking web of World Universities realizat în iulie 2012, Universitatea din Craiova figurează pe locul 10/111 în clasamentul universităţilor româneşti şi pe locul 1.222 în topul mondial. În Mondial Top Universities and Colleges 2012, ocupă poziţia 8 (în România) şi 1.421 (în lume). University Web Ranking 2012 plasează Universitatea din Craiova pe locul 10 între universităţile româneşti şi pe locul 1.707 mondial.