Relaţii internaţionale şi studii europene
in cadrul Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB), din Cluj-Napoca, Transilvania
Despre program
Relații Internationale și Studii Europene în limba română ținteste către pregătirea de specialiști competenți în sistemul relațiilor internaționale și studiilor europene, realizat prin intermediul instituțiilor de profil la nivel european, național, regional / local. Pentru a crea acest grup de funcționari europeni, în cadrul specializării abordarea este inter-, multi- și transdisciplinară. În consecință, planul de învățământ al RISE cuprinde materii care acoperă zona relațiilor internaționale (istoria relațiilor internaționale, științe politice, instituții europene, politici publice, partide politice etc.), juridică (drept internațional, drept comunitar etc.), cercetare în științe sociale și politice, organizații internaționale, globalizare, politici comunitare, guvernare în Uniunea Europeana, alături de discipline din zona economică – noțiuni de bază, principii, procese și metode de evaluare cantitativă, management, marketing etc
Planul de învăţământ acorda un spațiu important limbilor străine, comunicării și relațiilor publice, tehnologiei informației, tehnicii elaborării documentelor oficiale și practicii profesionale.
Rolul specializării Relații Internaționale și Studii Europene vizeaza în primul rând înțelegerea relațiilor internaționale în cadrul Uniunii Europene, oferind studenților informații calificate privind : 1) afacerile europene, 2) construcție europeană și 3) cunoștințe despre evoluția și conceptele relațiilor internaționale.
Planul de învățământ al specializării Relații Internaționale și Studii Europene se regăsește la nivelul marilor universități ale Europei.
Relații Internaționale și Studii Europene în limba română, ca specializare universitară, țintește spre profesionalizarea anglofonă a absolvenților în domeniul integrării europene, fiind, din această perspectivă, profund implicată în procesul de construcție și guvernanță europeană.
Specializarea în Relații Internaționale și Studii Europene oferă studenților oportunități în domenii dintre cele mai diverse: în serviciile ministeriale ale României, în serviciile administrative ale Uniunii Europene, la nivel de instituții, comitete, comisii, grupuri de lucru aflate în relație cu Uniunea Europeanî; în sectorul administrației publice din România sau cea din alte state ale Uniunii Europene; în agenții de dezvoltare regională, în cadrul ONG-urilor, al firmelor private, ca experți în relații internaționale.
Calitatea de specialiști în relații internaționale și studii europene va permite absolvenților noștri să administreze afaceri europene, să se implice în științe politice, să participe la implementarea și evaluarea proiectelor de finanțare europeană ca operatori de fonduri comunitare, să acorde consilierea necesară pentru diverse organizații socio-profesionale în probleme de relații internaționale și studii europene.
Științe Politice și Comunicare
Relații internaționale și studii europene
Relaţii internaţionale şi studii europene
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Istoria integrării europene
- Informatică aplicată în ştiinţele sociale
- Introducere în studiul relaţiilor internaţionale
- Europa: istorie și modernitate
- Istoria relaţiilor internaţionale
- Comunicare instituțională în UE
- Principii de economie
- Limba modernă aplicată în sfera publică I
- Educație fizică I
- Instituţiile UE
- Metode calitative de cercetare
- Introducere în ştiinţe politice
- Ideea europeană. Introducere în Studii Europene
- Limba modernă II
- Practică
- Educație fizică II
- Economie mondială
- Ideologii politice în epoca contemporană
- Procesul decizional în UE
- Organizații internaționale
- Curs opțional I (Drept constituţional
- Principii de management
- Comunicare pentru cariere internaționale
- Strategia europeană privind Dunărea şi Marea Neagră)
- Curs opțional II (Introducere în geopolitică
- Geostrategie şi geopolitică)
- Curs opțional III (Europenizarea României
- Spaţiul social european)
- Dreptul Uniunii Europene
- Negocieri internaționale și europene
- Politici comune în UE
- Metode cantitative de cercetare
- Sociologia relaţiilor internaţionale
- Curs opțional IV (Studii comparative privind funcţia publică în UE
- Principii de finanţe publice
- Studii de securitate
- Comunicare pentru cariere internaționale 2)
- Curs opțional V (Economia integrării europene
- Cultură şi societate)
- Politică externă şi diplomaţie
- Teorii ale integrării europene
- Teorii ale relaţiilor internaţionale
- Analiza relaţiilor internaţionale
- Tehnica elaborării lucrărilor ştiinţifice (seminar special)
- Curs opțional VI (Lobby
- lobbism în UE
- Managementul resurselor umane
- Studii de arie: securitate şi cooperare în Asia
- Comunicare pentru cariere internaționale 3)
- Curs opțional VII (Teoria jocurilor. Aplicații în relațiile internaționale și studii europene
- Modelări ale situaţiilor conflictuale)
- Antropologia Europei
- Managementul instituţiiilor publice
- Drept internaţional public
- Managementul proiectelor europene
- Curs opțional VIII (Drept financiar şi fiscal
- Principiile marketingului
- Globalizare şi dezvoltare economică
- Selecţia personalului european - metode şi practici)
- Curs opțional IX (Sisteme economice contemporane
- Istoria economică a României)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Cluj-Napoca
- Administraţie publică (la Resita)Facultatea de Ştiinţe Politice
- Științe Politice (ID)Facultatea de Ştiinţe Politice
- Comunicare şi relaţii publiceFacultatea de Ştiinţe Politice
- Administraţie publică (la Bistriţa)Facultatea de Ştiinţe Politice
- Ştiinţele informării şi documentăriiFacultatea de Istorie şi Filosofie
- Psihopedagogie specială – învățământ la distanțăFacultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
- Relatii Internationale si Studii AsiaticeFacultatea de Studii Europene
- Guvernanţă europeanăFacultatea de Studii Europene
- PublicitateFacultatea de Ştiinţe Politice
Facultatea de Studii Europene
Facultatea de Studii Europene și-a început activitatea sub numele de scoala de Inalte Studii Europene Comparative, începând cu anul universitar 1993-1994. In mai 1995, denumirea oficială a instituției a devenit Facultatea de Studii Europene.
În cadrul Facultății de Studii Europene funcționează un Centru de informare și documentare europeană în rețeaua EUROPE-DIRECT, o catedră Jean Monnet (2004-2007), un centru de excelență Jean Monnet (2007-2012) și două catedre Jean Monnet ad personam. De asemenea, Facultatea de Studii Europene este integrată în rețele de cercetare și informare europeană. In cadrul facultății s-au organizat mai multe laboratoare de cercetare și expertiză comunitară în domeniul negocierilor internaționale și europene, politicilor regionale, reformei instituționale și administrației UE, din perspectiva post Lisabona.
Ca o recunoaștere a școlii de europenistică clujene, în anul universitar 2012-2013, Comisia Europeană prin acțiunea Jean Monnet a susținut organizarea la Cluj-Napoca a unui colocviu științific de primă mărime, care vizează integrarea Europei Centrale și de Est în UE. Facultatea de Studii Europene împreună cu Grupul Istoricilor Integrării Europene de pe lângă Comisia Europeană și-a asumat acest eveniment științific (20-23 Februarie 2013) fiind totodată o recunoaștere a celor 20 de ani de învățământ superior în domeniul europenisticii la Universitatea Clujeană.
Informatii despre Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB)
Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) situată in Cluj-Napoca, este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România, continuatoarea tradiției Universității din Cluj, înființată în anul 1872. Universitatea poartă din anul 1959 numele bacteriologului român Victor Babeș și pe cel al matematicianului maghiar János Bolyai.
Din punctul de vedere al numărului de studenți (peste 43.000 ), precum și al diversității specialităților oferite (105), este una dintre cele mai importante universități din România. În 2011, Universitatea „Babeș-Bolyai” a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.
Universitatea „Babeș-Bolyai” se remarcă, de asemenea, prin caracterul său multicultural. Astfel, dintre cele 21 de facultăți ale universității, 19 oferă programe de studii în limba română, 17 în limba maghiară, 10 în limba germană și 2 în limba engleză. În două dintre facultăți (Teologie Reformată si Teologie Romano-Catolică), programele de studii se desfășoară exclusiv în limba maghiară. Dintre specializările oferite, 98 sunt în limba română, 52 în limba maghiară, 14 în limba germană și 4 în limba engleză. Aceeași structură multiculturală se regăsește și în cadrul programelor postuniversitare sau în cadrul studiilor de scurtă durată realizate în cele 18 colegii universitare din Transilvania ce aparțin de UBB.