Despre program

Prin intermediul acestei specializări se urmăreşte pregătirea de specialişti capabili să perceapă în complexitatea sa fenomenul european, care defineşte un anumit mod de a gândi, acţiona şi exista pe coordonatele globalizării şi mondializării. Încadrarea în criteriile de performanţă europene se constituie într-o preocupare generală a societăţii româneşti, din acest motiv, pregătirea de specialişti a devenit o stringentă necesitate.

Specializarea are ca scop dobândirea şi aprofundarea cunoştinţelor pluridisciplinare asigurate prin colaborarea cu alte departamente ale Universităţii.

Cunoştinţele dobândite la nivelul programului de studiu sunt necesare viitorilor specialişti în elaborarea şi implementarea strategiilor menite să accelereze procesele politice, economice şi sociale în vederea integrării depline a României în UE; a lucra în instituţiile şi organizaţiile europene la nivel naţional şi internaţional, în ONG-uri, la nivelul exigenţelor şi standardelor europene.

Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Introducere în studiul relaţiilor internaţionale (1 sem)
  • Introducere în studii europene (1 sem)
  • Introducere în ştiinţele politice (1 sem)
  • Filozofia unificării europene (1 sem)
  • Istorie politică modernă şi contemporană (1 sem)
  • Regimuri politice comparate postbelice (1 sem)
  • Politici comparate (teorii şi metode) (1 sem)
  • Economie mondială (1 sem)
  • Drept internaţional (1 sem)
  • Concepte şi metodologii în ştiinţe sociale şi politice (1 sem)
  • Sociologie generală (1 sem)
  • Limbi moderne (engleză/Franceză) (2 sem)
  • Educaţie fizică (2 sem)
  • Istoria relaţiilor internaţionale (1 sem)
  • Teorii ale relaţiilor internaţionale (1 sem)
  • Sociologia relaţiilor internaţionale (1 sem)
  • Studii de securitate (1 sem)
  • Introducere în geopolitică (1 sem)
  • Politică externă şi diplomaţie (1 sem)
  • Negociere şi mediere în relaţiile internaţionale (1 sem)
  • Istoria integrării europene (1 sem)
  • Guvernanţa uniunii europene (1 sem)
  • Negociere şi mediere în relaţiile internaţionale (1 sem)
  • Fundamentele modernităţii europene (1 sem)
  • Aplicaţii informatice în ştiinţele sociale şi politice
  • Limbi moderne aplicate in sfera publica (engleză/Franceză) (2 sem)
  • Educaţie fizică (2 sem)
  • Practică de specialitate (1 sem)
  • Războiul rece. Cultură şi politici strategice (1 sem)
  • Analiza conflictelor internaţionale Politici comune ale uniunii europene (1 sem)
  • Procesul decizional în uniunea europeană (1 sem)
  • Programe şi proiecte internaţionale şi europene (1 sem)
  • Guvernanţă multi-nivel în UE(1 sem)
  • Teorii ale integrării europene (1 sem)
  • Globalism şi globalizare (1 sem)
  • Instituţii şi organizaţii internaţionale (1 sem)
  • Teorii ale integrării europene (1 sem)
  • Ideologii politice în epoca contemporană (1 sem)
  • Teorii ale democraţiei (1 sem)
  • Limbi moderne aplicate in sfera publica (engleză/Franceză) (2 sem)
  • Practică de specialitate în vederea elaborării lucrării de licenţă (1 sem)

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Arad

Facultatea de Științe Socio-Umane și Educaţie fizică şi sport

Misiunea asumată de Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, corespunde unei instituţii academice moderne, integrată în aria europeană a învăţământului superior şi cercetării, fiind un centru de cercetare ştiinţifică şi de inovare, dar şi oferind un cadru optim de pregătire academică pentru profesie, prin preluarea şi aplicarea cunoaşterii avansate. Facultatea, prin ceea ce întreprinde în plan didactic şi al cercetării ştiinţifice, urmăreşte asigurarea excelenţei în cadrul acestora şi conferirea de programe care să satisfacă o paletă cât mai largă de cerinţe educaţionale, prin specializările de care dispune.

Arad, Str. Mihai Eminescu, nr. 15, 310086

Informatii despre Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad

Misiunea generală a Universităţii este de a contribui la realizarea misiunii învăţământului superior românesc. Misiunea asumată de Universitate este de educaţie şi cercetare ştiinţifică, în scopul de a genera şi a transfera cunoaştere către societate, prin: formare iniţială şi continuă la nivel universitar, în scopul dezvoltării personale, al inserţiei profesionale a individului şi a satisfacerii nevoii de competenţă a mediului socio-economic; cercetare ştiinţifică, dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic prin creaţie individuală şi colectivă în domeniile ştiinţelor specifice programelor de studii acreditate/autorizate provizoriu, cu precădere în domeniile biomedical, juridic şi economic, precum şi prin asigurarea performanţelor şi dezvoltării fizice şi sportive, valorificarea şi diseminarea rezultatelor cercetării.

Statut Universitate
privat
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
neincredere
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer