Relatii Internationale si Studii Asiatice
in cadrul Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB), din Cluj-Napoca, Transilvania
Despre program
valabil pentru Admiterea 2017 sub rezerva autorizării ARACIS şi a publicării în Monitorul Oficial!
În ceea ce privește dezvoltarea academică, domeniul de studiu Relații internaționale și studii asiatice reflectă importanța geopolitică și economia emergentă a Asiei, de la începutul secolului al XXI-lea, în contextul relațiilor internaționale. Astfel, programul va oferi o analiză multidisciplinară, care va cuprinde sistemele politice, economia, impactul strategic pe care îl are Asia la nivel global, istoria continentului, cunoștințe despre diversitatea etnică și religioasă, specificitatea culturală, diversitatea lingvistică – toate având scopul de a facilita dobândirea unei înțelegeri mai profunde a statelor asiatice, a relațiilor între ele și a confuențelor euro-astice.
Astfel, specializarea va oferi oportunitatea de a analiza elemente istorico-politico-culturale articulate din întâlnirile Europei cu Asia, elemente de protocol diplomatic european și asiatic, va prezenta diferențele ideologice care fundamentează discursurile politice și sociale de pe cele două continente, diferențele practicilor de comunicare și de ordin administrativ, în vederea eficientizării cooperării, parteneriatelor și negocierilor internaționale. Se va acorda atenție studiilor dedicate unor regiuni geopolitice și arii culturale asiatice, precum China, Extremul Orient, Asia de Sud-Est și Subcontinentul Indian, Orientul Mijlociu, Zona Caucazului, pentru înțelegrea mai aprofundată a unor specificități regionale și locale și a diferențelor între diferite regiuni asiatice și comparativ cu regiuni europene, în termenii tradițiilor culturale, politicilor regionale sau al practicilor economice și administrative.
Dat fiind faptul că afacerile internaționale se extind în țările în curs de dezvoltare, și cu precădere în Asia, există o cerere crescută pentru cunoștințe de specialitate legate de internaționalizare și globalizare în comunitatea de afaceri. Astfel, se poate aduce un beneficiu considerabil organizațiilor și companiilor care se extind și recrutează angajați pentru spațiul asiatic, sau se confruntă cu probleme culturale legate de viziunile non-occidentale asupra lumii, din China, Caucaz, Orientul Mijlociu, India sau Extremul Orient.
Domeniul relații internaționale și studii asiatice este unul inovativ, cu un caracter profund interdisciplinar, abordarea academică punând accentul pe factorii-cheie ai schimbării la nivel local și regional în societățile asiatice, respectiv în ceea ce privește relațiile asiatice în lume și impactul lor global. Din această perspectivă, este important să existe un nou domeniu de studiu care să se ocupe de interconexiunile existente și posibilele evoluții viitoare în regiunea asiatică și între societățile din Asia și alte părți ale lumii.
Teoriile contemporane din științele sociale oferă perspective noi cu privire la teme precum transnaționalismul, cetățenia, cultura, dezvoltarea, conflictele pentru resurse, restructurarea economică, mobilitatea, diplomația – astfel că, este important să înțelegem modul în care aceste schimbări se articulează în Asia contemporană și ne afectează în mod direct. Astfel, specializarea va propune o discuție calificată cu privire la probleme importante care domină presa contemporană, cum ar fi: economia Chinei și transformarea economică a Indiei; schimbările politice și religioase în țări precum Thailanda, China, Cambodgia sau Indonezia; recrudescența mișcărilor fundamentaliste și teroriste în Orientul Apropiat; specificitatea companiilor din Asia în context global; dar și probleme legate de consecințele creșterii economice, cum ar fi degradarea mediului sau creșterea inegalităților, incluzând discrepanțele Nord-Sud și urban-rural; apariția unor mișcări politice și sociale noi; răspândirea culturii populare din Asia și a prezenței culturilor asiatice în lumea occidentală; precum și migrația (de înaltă calificare sau cu calificare redusă) și (inter)fluxurile de migrație din Asia în lume.
Această nouă specializare se va axa pe înțelegerea acestor probleme, iar obiectivul principal al specilizării va fi acela de a răspunde cererii tot mai mari venite din sfera publică de a oferi expertiză în ceea ce privește lumea asiatică și impactul pe care aceasta o are la nivel internațional. Astfel, se vor dezvolta competențe analitice, care vor putea constitui fundamentul unor cercetări aplicate asupra regiunii euro-asiatice, precum și cunoștințe practice legate de interacțiunile inter-culturale și relațiile internaționale dintre actori, companii, organizații și state din regiune.
Din această perspectivă, scopul principal va fi găsirea unui răspuns la întrebarea vizând necesitatea și posibilitatea adaptării unor modele de cunoaștere și cooperare, de management al diversității culturale și colaborare externă, ridicându-se problema utilității unor modele de management sau a identificării elementelor specifice realităților locale și a includerii lor, diferențiat, în managementul firmelor și în relațiile inter-țări, în funcție de nevoile acestora. Diferențele culturale sunt o sursă de avantaj competitiv pentru firme, în special pentru firmele globale, dar nu numai. Printre avantajele percepute ale diversității culturale se pot întâlni: perspective multiple, un grad mai ridicat de acceptare a noilor idei, creativitate și flexibilitate crescute, o mai bună înțelegere a angajaților locali, o mai bună capacitate de interacțiune cu clienții locali etc. Managementul intercultural, cel mai adesea, este asociat cu ideea de gestionare a diversității culturale astfel încât să se asigure competitivitatea organizației.
Dincolo de cadrul universitar instituționalizat în care se realizează procesele de formare și calificare ale studenților și de existența unei piețe atractive a muncii, un studiu european recent a arătat că succesul și competitivitatea unui program academic depind de cel puțin alte două componente extra-curriculare: pe de o parte, programul de studii trebuie să realizeze o legătură “vie” cu preocupările, interesele și activitățile studenților, astfel încât aceștia să ajungă la un nivel de familiaritate cu obiectul de studiu și să se regăsească identitar în faptele studiate. Nu trebuie minimalizată forța fascinației pe care o exercită, astfel, posibilitatea de a urma în continuare (la nivel master și nu numai) un program adiacent la o universitate asiatică sau de a activa, în urma absolvirii acestor cursuri, în cadrul unor instituții (organizații bilaterale sau internațioanle, ambasade, centre culturale, grupuri de expertiză și consultanță, corp diplomatic etc.) dedicate Asiei, țărilor asiatice sau relațiiilor româno- și euro-asiatice. Toate aceste obiective sau trasee posibile sunt avute în vedere și proiectate în curricula universitară prevăzută pentru această linie de studiu.
Științe Politice și Comunicare
Relații internaționale și studii europene
Relaţii internaţionale şi studii europene
Licență
Romana
Autorizat
3 ani
IF - cu frecvență
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Cluj-Napoca
- Sănătate publică (în limba engleză)Facultatea de Ştiinţe Politice
- Pedagogia învățământului primar și preșcolar – învățământ la distanțăFacultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
- Comunicare socioculturală (în limba maghiară)Facultatea de Ştiinţe Politice
- Relaţii internaţionale şi studii europene (în limba franceză)Facultatea de Istorie şi Filosofie
- Științe Politice (ID)Facultatea de Ştiinţe Politice
- Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (ID) la Satu MareFacultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
- Producţie mediaFacultatea de Ştiinţe Politice
- Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba maghiară, la Odorheiu Secuiesc)Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
- Administraţie publică (la Satu Mare)Facultatea de Ştiinţe Politice
Facultatea de Studii Europene
Facultatea de Studii Europene și-a început activitatea sub numele de scoala de Inalte Studii Europene Comparative, începând cu anul universitar 1993-1994. In mai 1995, denumirea oficială a instituției a devenit Facultatea de Studii Europene.
În cadrul Facultății de Studii Europene funcționează un Centru de informare și documentare europeană în rețeaua EUROPE-DIRECT, o catedră Jean Monnet (2004-2007), un centru de excelență Jean Monnet (2007-2012) și două catedre Jean Monnet ad personam. De asemenea, Facultatea de Studii Europene este integrată în rețele de cercetare și informare europeană. In cadrul facultății s-au organizat mai multe laboratoare de cercetare și expertiză comunitară în domeniul negocierilor internaționale și europene, politicilor regionale, reformei instituționale și administrației UE, din perspectiva post Lisabona.
Ca o recunoaștere a școlii de europenistică clujene, în anul universitar 2012-2013, Comisia Europeană prin acțiunea Jean Monnet a susținut organizarea la Cluj-Napoca a unui colocviu științific de primă mărime, care vizează integrarea Europei Centrale și de Est în UE. Facultatea de Studii Europene împreună cu Grupul Istoricilor Integrării Europene de pe lângă Comisia Europeană și-a asumat acest eveniment științific (20-23 Februarie 2013) fiind totodată o recunoaștere a celor 20 de ani de învățământ superior în domeniul europenisticii la Universitatea Clujeană.
Informatii despre Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB)
Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) situată in Cluj-Napoca, este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România, continuatoarea tradiției Universității din Cluj, înființată în anul 1872. Universitatea poartă din anul 1959 numele bacteriologului român Victor Babeș și pe cel al matematicianului maghiar János Bolyai.
Din punctul de vedere al numărului de studenți (peste 43.000 ), precum și al diversității specialităților oferite (105), este una dintre cele mai importante universități din România. În 2011, Universitatea „Babeș-Bolyai” a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.
Universitatea „Babeș-Bolyai” se remarcă, de asemenea, prin caracterul său multicultural. Astfel, dintre cele 21 de facultăți ale universității, 19 oferă programe de studii în limba română, 17 în limba maghiară, 10 în limba germană și 2 în limba engleză. În două dintre facultăți (Teologie Reformată si Teologie Romano-Catolică), programele de studii se desfășoară exclusiv în limba maghiară. Dintre specializările oferite, 98 sunt în limba română, 52 în limba maghiară, 14 în limba germană și 4 în limba engleză. Aceeași structură multiculturală se regăsește și în cadrul programelor postuniversitare sau în cadrul studiilor de scurtă durată realizate în cele 18 colegii universitare din Transilvania ce aparțin de UBB.