Proceduri judiciare de drept privat și profesii juridice

Despre program

Programul de studii de master Proceduri judiciare de drept privat și profesii juridice vizează un areal tematic circumscris domeniului Științe juridice al Departamentului de Drept din cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative și se înscrie în politica referitoare la calitate a Universității "Ovidius" din Constanța, oglindită în Carte Universității, care definește principiile de bază, misiunea, intențiile și orientările generale ale acestei instituții de învățământ superior în domeniul asigurării calității serviciilor educaționale și de cercetare științifică.

Programul de studii de master Proceduri judiciare de drept privat și profesii juridice își propune pregătirea unor specialiști redutabili în domeniul juridic, care să cunoască foarte bine dreptul românesc, dreptul european, doctrina de specialitate și jurisprudența. 

Domeniu de licenta/master
Drept
Specializare
Drept
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
1 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Statutul magistratului
  • Proceduri speciale asupra persoanei și familiei
  • Drept civil aprofundat
  • Instituții și proceduri speciale în materia dreptului muncii
  • Metode și proceduri alternative de soluționare a litigiilor
  • Etică și integritate academică
  • Practica de specialitate
  • Proceduri civile aprofundate
  • Proceduri juridice în domeniul asigurărilor și reasigurărilor
  • Profesii juridice liberale
  • Proceduri în fața instanțelor europene
  • Proceduri speciale în domeniul protecției mediului
  • Elaborarea lucrării de disertație

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Juridice, în Constanta

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii din Piteşti s-a desprins din cadrul Facultăţii de Ştiinte Economice, Juridice şi Administrative în anul 2007. Prima specializare autorizată în cadrul F.S.E.J.A. a fost ADMINISTRATIA PUBLICĂ, prima promotie de absolventi terminând in anul 2001. Ulterior, în 2002, primeşte autorizaţie de funcţionare şi specializarea DREPT. În prezent, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative gestioneaza două programe de licenţă şi patru programe de master. Misiunea Facultăţii constă în formarea de absolvenţi cu o arie largă de competenţe stiinţifice şi de specialitate, fundamentale si manageriale in domeniul juridic şi administrativ, capabili sa asigure cerinţele acestui domeniu al vieţii sociale si să se specializeze prin programe de studii postuniversitare si de formare continuă. De asemenea, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative pomovează un învaţămant modern corespunzator cerintelor europene şi, în acelasi timp, adaptat realitaţilor romaneşti şi sustine extinderea programelor de schimburi interuniversitare, precum si pregatirea tinerilor straini care vin la studii universitare si postuniversitare. Pe lângă această misiune didactică, zeze prin programe de studii postuniversitare si de formare continuă. De asemenea, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative se preocupă de centrarea cercetarii stiintifice pe probleme juridice şi administrative de mare actualitate pentru viata socială româneasca, contribuind activ la încercarea de solutionare a situaţiilor concrete ivite în aceste domenii.
Pitești Str. Republicii, nr. 71, Argeș, România,

Informatii despre Universitatea "Ovidius" din Constanţa

Universitatea Ovidius este o instituție de învățământ superior publică fondată în 1961, devenită în 1990 o universitate multidisciplinară, cu programe de studii de licență, masterat și doctorat de calitate, recunoscută de instituții de acreditare naționale și internaționale cu grad de încredere ridicat. Cu peste 15.000 de studenți, Ovidius este cea mai mare universitate europeană la Marea Neagră.

Viziunea noastră este să fim recunoscuți ca lider regional în învățământul superior și cercetarea științifică, să fim prima opțiune în preferințele studenților din întregul areal al Mării Negre și nu numai. 

Suntem o poartă estică spre Europa și aspirăm să atragem un număr și mai mare de studenți români și străini, dar și cadre didactice și de cercetare dintre cele mai talentate. Ne străduim să atingem cele mai înalte standarde Europene în calitatea educației prin programe moderne la toate cele trei cicluri de studiu, pentru a pregăti absolvenți capabili să concureze pe piața forței de muncă din România, Uniunea Europeana și din întreaga lume. 

Ne propunem să devenim un pol al excelenței în educație și cercetare. Ne dorim să generăm cunoștințe avansate, prin cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare în diverse domenii ale activității umane, în parteneriat cu instituții naționale și internaționale de prestigiu.

Intenționăm să consacrăm pentru Universitatea Ovidius reputația unui centru cultural de excepție, a unui far care luminează drumul celor pasionați de cunoaștere și cultură. Ne dorim să profităm de mediul atât de divers și atât de deschis din punct de vedere etnic, religios și cultural, ca și de resursa de expertiză acumulată în cadrul universității pentru a răspândi lumina libertății de gândire și de exprimare, a drepturilor omului și a echității sociale în întreaga zonă a Mării Negre și dincolo de aceasta.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Bd. Mamaia, nr. 124, Aleea Universității nr.1
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Ovidius" din Constanţa
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer