Despre program

Odată cu schimbările politice, economice şi sociale induse de evenimentele din decembrie 1989 a fost posibilă renaşterea psihologiei româneşti şi a celei clujene. În 1990 s-a reînfiinţat Secţia şi Catedra de Psihologie a Universităţii Babeş-Bolyai, în jurul prof. Ioan Radu (şef catedră: 1990-1995), care a reuşit să coaguleze în jurul său un colectiv valoros de psihologi şi să imprime standarde înalte de performanţe ştiinţifice. S-au făcut eforturi uriaşe pentru a recupera în cercetare şi în activitatea didactică anii pierduţi, astfel încât, în scurt timp şcoala de psihologie clujeană s-a reafirmat în plan naţional şi internaţional ca o şcoală de psihologie cognitivă aplicată de înaltă reputaţie ştiinţifică reflectată în publicaţii, cercetări, proiecte, colaborări internaţionale. 

Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
ID - la distanță
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Metodologia cercetării pedagogice
  • Matematică
  • Literatură română şi literatură pentru copii (tehnici de povestire şi elemente de dramatizare)
  • Limba română
  • Metodica predării limbii şi literaturii române şi a activităţilor din domeniul „Limbă şi comunicare”
  • Metodica predării matematicii
  • Proiectarea curriculară a domeniilor de conţinut din învăţământul preşcolar
  • Practica pedagogică-învăţământ preșcolar (toate domeniile de conținut)
  • Educaţie parentală
  • Educaţie psihomotrică/fizică
  • Managementul instituţiilor şcolare şi al clasei de elevi
  • Metodologia cercetării pedagogice
  • Matematică
  • Literatură română şi literatură pentru copii (tehnici de povestire şi elemente de dramatizare)
  • Practica pedagogică-învăţământ primar (toate ariilecurriculare)
  • Limba română
  • Metodica predării limbii şi literaturii române şi a activităţilor din domeniul „Limbă şi comunicare”
  • Metodica predării matematicii Proiectarea curriculară a domeniilor de conţinut din învăţământul preşcolar
  • Practica pedagogică-învăţământ preșcolar (toate domeniile de conținut)
  • Educaţie parentală
  • Educaţie psihomotrică/fizică
  • Managementul instituţiilor şcolare şi al clasei de elevi Educaţie civică şi Istorie
  • Abilităţi practice şi confecţionarea materialelor didactice metodica predării lor Educaţie muzicală
  • Educatia artistica-plastica
  • didactica predarii educatiei artistice-plastice si activităților din domeniul Estetic și creativ
  • Practica pedagogică-învăţământ primar (toate ariilecurriculare)
  • Strategii de dezvoltare a gândirii critice
  • Sociologia educaţiei
  • Teoria şi metodologia instrurii
  • Teoria si metodologia evaluării didactice
  • Pedagogia comunicării didactice
  • Pedagogia învăţământului preşcolar şi primar
  • Practică pedagogică 3
  • Pedagogia adulţilor
  • Pedagogia jocului
  • Didactica activităţilor extracurriculare
  • Dezvoltare curriculară şi învăţare bazată pe proiect
  • Metodologia cercetării pedagogice
  • Managementul instituţiilor şcolare şi al clasei de elevi
  • Dezvoltare curriculară şi învăţare bazată pe proiect
  • Instruire asistată de calculator și platforme educaționale on-line
  • Alternative educaţionale
  • Practică pedagogică 4
  • Educaţie incluzivă – teorie şi aplicaţii
  • Educație interculturală

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Targu Mures

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Începutul învăţământului universitar de psihologie la Iaşi este anterior înfiinţării Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Psihologia figura printre disciplinele filosofice predate la Academia Mihăileană şi la Seminarul de la Socola. Odată cu înfiinţarea Universităţii în 1860, primele cursuri universitare de psihologie şi pedagogie (didactică) au fost ţinute de Simion Bărnuţiu. În perioada postbelică, comunistă, învăţământul universitar de psihologie a avut de suferit, fiind considerat „retrograd”, „inutil” sau chiar „subversiv”, ajungându-se chiar la desfiinţarea secţiilor cu profil psihologic pentru o perioada de circa 20 ani.

După decembrie 1989, secţiile de psihologie şi pedagogie se reînfiinţează în cadrul facultăţii de Filozofie, cunoscând un succes enorm în rândul tinerilor (la concursul de admitere în facultate s-a ajuns la o concurenţă de 20 de candidaţi pe loc) dovadă a necesităţii lor. În 1997, se realizează o separare, justificată atât administrativ cât şi epistemologic, de Facultatea de Filosofie, prin înfiinţarea noii Facultăţi de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Sub aspectul cercetării ştiinţifice de specialitate, proiectele de cercetare derulate, volumul şi ritmul publicaţiilor realizate (reviste proprii, volume, 4 colecţii coordonate în cadrul Editurii Polirom, etc.) participarea în echipe internaţionale, situează facultatea noastră printre cele mai dinamice din ţară în domeniu.

Activitatea de cercetare susţinută care se derulează în facultate este probată, pe lângă numărul impresionant de publicaţii, de următoarele repere statistice: 12 grant-uri naţionale; participarea la 7 proiecte internaţionale de cercetare.

Biblioteca de Pedagogie și Psihologie se află în corpul D al Universităţii, parter, Str. Toma Cozma, nr.3, 700554, Iaşi, Telefon: 0232 20 1127.

Str. Toma Cozma, Nr. 3, RO-700554 – Iaşi, România
Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
autorizat
Grad de încredere
---
Str. Republicii nr. 38 Jud: Mureş
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Babeș Bolyai” Cluj Napoca (UBB) - extensia Târgu Mureș
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer