Despre program

SPECIALIZAREA MEDICINA DENTARA Prin compatibilizarea procesului de învăţământ medical naţional şi internaţional, conform standardelor specifice Medicinii Dentare, am creat posibilităţi de mobilitate a studenţilor prin sistemul ECTS. Misiunea şi obiectivele specializării sunt conforme reglementărilor sectoriale specifice învăţământului medical conform Directivei Europene, recunoaşterea internaţională a diplomelor şi calificărilor şi sunt dictate de racordarea la Spaţiul European al Învăţământului Superior, precum şi la Spaţiul European al Cercetării Ştiinţifice. Prin reevaluarea Curriculei au fost alocate un număr mai mare de ore activităţilor practice de specialitat cum ar fi: protetica dentară, reabilitarea orală, chirurgia orală, odontoterapia, endodonţia, ş.a.m.d., astfel încât absolvenţii sunt capabili să se integreze cu succes în profilul specializării.

Domeniu
Medicină
Domeniu de licenta/master
Sănătate
Specializare
Medicină dentară
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
6 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Medicină, în Arad

Facultatea de Medicină

"Facultatea de Medicina Iasi s-a infiintat in 1879 si de-a lungul a 134 ani s-a dezvoltat continuu ca o scoala medicala autentica care a format mii de medici practicieni. Concomitent, aceasta facultate a fost un veritabil for de stiinta care prin numeroase personalitati de marca - C.I. Parhon, Fr. Rainer, M. Ciuca, Gr. T. Popa - a contribuit decisiv la afirmarea internationala a medicinii romanesti.

In prezent, Facultatea de Medicina Iasi primeste circa 500 studenti in fiecare an de studiu. De instructia celor 4000 de studenti se ocupa 583 de cadre didactice din 71 discipline preclinice si clinice, care asigura in conditii optime o pregatire temeinica viitorilor medici; ea continua si dupa absolvirea facultatii prin numeroase forme de educatie medicala continua. Facultatea pregateste aproximativ 1000 de rezidenti in toate specialitatile, 800 doctoranzi in 36 de specilitati si asigura indrumarea metodologica si actualizarea cunostintelor medicilor specialisti din toate judetele Moldovei.

Paralel cu activitatea educationala, universitara si postuniversitara, colectivele Facultatii sunt implicate in numeroase studii si cercetari precum si in asigurarea unui nivel superior de asistenta medicala in peste 10 mari spitale universitare. Nu intamplator prima societate stiintifica din Romania s-a infiintat in 1833 la Iasi iar Revista Medico-Chirurgicala (1887) este prima publicatie medicala din sud estul Europei.

Dorim ca acest palmares academic sa evolueze progresiv ascendent pentru a consolida reputatia nationala a Facultatii si a atinge cat mai repede exigentele si standardele medicale ale comunitatii europene. Implinirea acestui obiectiv in conditiile dificile ale societatii romanesti in tranzitie va fi posibila doar prin cresterea constiintei si responsabilitatii profesionale, prin spirit de echipa si intrepatrunderea experientei dintre generatii.

Toate acestea se constitue in motive importante pentru care va invit sa fiti alaturi de noi si sa studiati la Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi."

Cuvantul Decanului

Informatii despre Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad

Misiunea generală a Universităţii este de a contribui la realizarea misiunii învăţământului superior românesc. Misiunea asumată de Universitate este de educaţie şi cercetare ştiinţifică, în scopul de a genera şi a transfera cunoaştere către societate, prin: formare iniţială şi continuă la nivel universitar, în scopul dezvoltării personale, al inserţiei profesionale a individului şi a satisfacerii nevoii de competenţă a mediului socio-economic; cercetare ştiinţifică, dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic prin creaţie individuală şi colectivă în domeniile ştiinţelor specifice programelor de studii acreditate/autorizate provizoriu, cu precădere în domeniile biomedical, juridic şi economic, precum şi prin asigurarea performanţelor şi dezvoltării fizice şi sportive, valorificarea şi diseminarea rezultatelor cercetării.

Statut Universitate
privat
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
neincredere
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer