Marketing
in cadrul Universitatea "Ovidius" din Constanţa, din Constanta, Dobrogea
Despre program
În cei douazeci și doi de ani de existență, Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța a devenit o prezență activă, recunoscută în învățământul superior din domeniul economiei și administrării afacerilor la nivel regional și național. Prin numeroasele proiecte de cercetare-dezvoltare, prin proiectele derulate de facultatea noastră cu Banca Națională a României și cu alte legături cu mediul de afaceri, suntem implicaţi activ în dezvoltarea economică regională şi integrarea europeană a României şi reprezentăm un promotor activ al valorilor europene în cadrul comunităţii locale. Facultatea de Știinte Economice se angajează să ofere programe academice de înaltă calitate la nivel de licență și masterat, prin care să îi pregătească pe studenți să obțină cariere de succes și să își asume responsabilitatea de promotori ai schimbării organizațiilor în spiritul modern al businessului.
Științe Economice
Marketing
Marketing
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Microeconomie
- Matematică aplicată în economie
- Informatică
- Contabilitate
- Economia şi gestiunea întreprinderii
- Economie europeană
- Macroeconomie
- Doctrine economice
- Finanţe
- Dreptul afacerilor
- Management
- Statistică economică
- Etică în afaceri
- Comunicare şi crespondenţă comercială în limba străină I (engleză
- franceză
- germană)
- Educaţie fizică
- Discipline facultative (Comunicare şi crespondenţă comercială în limba străină II (engleză
- franceză
- germană)
- Finanţe
- Tehnici de plată şi de finanţare
- Management comercial
- Marketing
- Politici comerciale
- Comunicare şi corespondenţă comercială în limba străină I (engleză
- franceză
- germană)
- Relaţii monetar -financiare internaţionale
- Econometrie
- Marketingul serviciilor
- Logistica mărfurilor
- Marketing internațional
- Discipline opţionale (Publicitate şi promovarea vânzărilor
- Marketing direct
- Programe aplicative de marketing
- Baze de date pentru marketing)
- Practică de specialitate
- Educație fizică
- Discipline facultative (Comunicare şi corespondenţă comercială în limba străină II (engleză
- franceză
- germană)
- Marketing turistic
- Cercetări de marketing
- Protecţia consumatorilor
- Business to business marketing
- Tehnica operaţiunilor de comerţ exterior
- Comunicare şi corespondenţă în limba străină I (engleză
- franceză
- germană)
- Comportamentul consumatorului
- Relaţii publice
- Tehnici promoţionale
- Tehnici de vânzare
- Proiecte de marketing
- Marketingul micilor afaceri
- Discipline opţionale (Analiza informaţiilor utilizand
- Analiza informaţiilor de marketing
- Marketing strategic)
- Distribuție și merchandising
- Metodologia elaborării lucrării de licenţă
- Discipline facultative (Comunicare şi corespondenţă comercială în limba străină II (engleză
- franceză
- germană)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Constanta
- Piețe de capitalFacultatea de Ştiinţe Economice
- Administrarea afacerilor în turism, comerț și serviciiFacultatea de Ştiinţe Economice
- Managementul Organizaţiilor Pubilice şi PrivateFacultatea de Ştiinţe Economice
- Contabilitate și informatică de gestiune (ID)Facultatea de Ştiinţe Economice
- Management financiar bancarFacultatea de Ştiinţe Economice
- Finanțe și bănci (ID)Facultatea de Ştiinţe Economice
- Afaceri internaționale (ID)Facultatea de Ştiinţe Economice
- Economia comerţului, turismului, serviciilor şi managementul calităţii
- Administrarea afacerilor în întreprinderile mici și mijlociiFacultatea de Ştiinţe Economice
Facultatea de Ştiinţe Economice
Facultatea de Ştiințe Economice reprezintă o structură didactico-științifică și administrativă a Universității „1 Decembrie 1918” Albă Iulia, având rolul de a coordona procesul de învățământ și cercetare la specializări din cadrul aceluiași profil sau profile conexe. În cadrul facultății își desfășoară activitatea, ca unitate de bază a facultății, cu caracter eminamente didactico-științific, Departamentul de științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Facultatea de științe Economice este una dintre cele mai tinere facultăți din cadrul Universității “1 Decembrie 1918” Albă Iulia, funcționând sub această titulatură începând cu anul 2014.
Informatii despre Universitatea "Ovidius" din Constanţa
Universitatea Ovidius este o instituție de învățământ superior publică fondată în 1961, devenită în 1990 o universitate multidisciplinară, cu programe de studii de licență, masterat și doctorat de calitate, recunoscută de instituții de acreditare naționale și internaționale cu grad de încredere ridicat. Cu peste 15.000 de studenți, Ovidius este cea mai mare universitate europeană la Marea Neagră.
Viziunea noastră este să fim recunoscuți ca lider regional în învățământul superior și cercetarea științifică, să fim prima opțiune în preferințele studenților din întregul areal al Mării Negre și nu numai.
Suntem o poartă estică spre Europa și aspirăm să atragem un număr și mai mare de studenți români și străini, dar și cadre didactice și de cercetare dintre cele mai talentate. Ne străduim să atingem cele mai înalte standarde Europene în calitatea educației prin programe moderne la toate cele trei cicluri de studiu, pentru a pregăti absolvenți capabili să concureze pe piața forței de muncă din România, Uniunea Europeana și din întreaga lume.
Ne propunem să devenim un pol al excelenței în educație și cercetare. Ne dorim să generăm cunoștințe avansate, prin cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare în diverse domenii ale activității umane, în parteneriat cu instituții naționale și internaționale de prestigiu.
Intenționăm să consacrăm pentru Universitatea Ovidius reputația unui centru cultural de excepție, a unui far care luminează drumul celor pasionați de cunoaștere și cultură. Ne dorim să profităm de mediul atât de divers și atât de deschis din punct de vedere etnic, religios și cultural, ca și de resursa de expertiză acumulată în cadrul universității pentru a răspândi lumina libertății de gândire și de exprimare, a drepturilor omului și a echității sociale în întreaga zonă a Mării Negre și dincolo de aceasta.