Limbaje Specializate și Traducere Asistată de Calculator
Despre program
Acest master are caracter interdisciplinar şi se adresează, în principal, absolvenţilor de ciclu I licenţă din domeniul Limbilor Moderne Aplicate, precum şi absolvenţilor din domeniul Limbă si Literatură sau ai altor programe de studiu din domeniul fundamental al ştiinţelor umaniste. Se adresează de asemenea absolvenţilor din domeniul Relaţii internaţionale, Jurnalism, Ştiinte Inginereşti, care dovedesc competenţe tehnice şi lingvistice avansate (mimin nivelul B1 conform Cadrului european comun de referinţă pentru limbile străine). In cadrul programului de formare Limbaje specializate şi traducere asistată de calculator vor interveni cadre didactice din Universitatea din Piteşti (Facultatea de Litere, Facultatea de Electronică, Telecomunicații si Calculatoare) şi cercetători cu expertiza în domeniu din cadrul Institutului de Cercetări pentru Inteligență Artificială „Mihai Drăgănescu”, Academia Română. Programul are vocaţie profesională şi caracter interdisciplinar, teoretic şi practic, oferind o pregătire adaptată nevoilor mediului socio-profesional, dar şi cu deschidere spre cercetarea ştiinţifică. Masterul Limbaje specializate şi traducere asistată de calculator (LSTAC) are misiunea să dezvolte competenţe superioare, să contribuie la calificare şi integrare profesională şi să creeze perspective de dezvoltare personală, prin parcurgerea planului de învăţământ ce cuprinde discipline de aprofundare, de cunoaştere avansată şi de sinteză.
Științe Umaniste
Limbi moderne aplicate
Traducere și interpretare
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Umaniste, în Pitesti
- Limba şi literatura franceză – Limba şi literatura englezăFacultatea de Litere
- Limbi Moderne AplicateFacultatea de Litere
- Limbă, Cultură și Identitate în EuropaFacultatea de Litere
- Limba şi literatura engleză – O limbă şi literatură modernă (franceză, spaniolă, germană)Facultatea de Litere
- Traductologie – limba englezăFacultatea de Teologie
- Structura Limbii Române ActualeFacultatea de Litere
- Limba si literatura (franceza, engleza)Facultatea de Teologie
- Limbi Moderne și Comunicare Internațională (Franceză-Engleză-Romană)Facultatea de Litere
- Tendințele actuale ale limbii şi literaturii româneFacultatea de Teologie
Facultatea de Litere
Facultatea de Litere a Universității din Pitești are obiective clare, realizabile și cuantificabile în acord cu politicile educaționale cu caracter național și european: Formarea, calificarea și specializarea studenților, masteranzilor și doctoranzilor proprii astfel încât să fie adaptați exigențelor științei și societății contemporane. Ridicarea nivelului calificărilor științifice prin afirmarea performanțelor științifice ale membrilor comunității academice în cadrul comunității științifice transnaționale și în cadrul cooperării internaționale. Promovarea spiritului de liber examen, a gândirii critice, achiziționarea, înnoirea și perfecționarea cunoștințelor; Participarea științei și culturii românești la dezvoltarea științei și culturii universale; Afirmarea identității culturii naționale și participarea la procesul de integrare europeană. Oferirea de servicii sociale și culturale membrilor comunității academice, dar și celor din afară ei, prin difuzarea valorilor culturale, științifice, prin realizarea echilibrului necesar între cultură umanistă și cea științifică etc.Informatii despre _Universitatea din _Piteşti [old]
Universitatea din Pitești este o instituție de învățământ și de cercetare, având ca scop formarea de specialiști în domeniile de învățământ universitar tradițional, învățământ tehnic, învățământ economic, juridic și administrativ, învățământ teologic, educație fizică și sport si abordarea unor teme de cercetare științifică de interes național și internațional.
Universitatea din Piteşti este o instituţie de învăţământ superior de stat, acreditată, cu personalitate juridică. Are caracter nonprofit, este apolitică şi dispune de autonomie academică în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fiind parte a sistemului naţional de învăţământ superior.
Învăţământul superior de stat din Piteşti a luat fiinţă în anul 1962, sub denumirea de Institutul Pedagogic Piteşti, cu trei facultăţi: Filologie, Matematică şi Ştiinţele Naturii. În anul 1969, odată cu dezvoltarea industriei constructoare de maşini, în judeţul Argeş se înfiinţează şi Institutul de Subingineri, subordonat Institutului Politehnic Bucureşti. Cele două institute fuzionează în anul 1974 sub denumirea de Institutul de Învăţământ Superior Piteşti care, prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr.4.894 /23.03.1991, a devenit Universitatea din Piteşti.
In decursul timpului, Universitatea din Pitești a devenit o instituţie emblematică pentru învățământul românesc. Cu peste 50 de ani de activitate in învățământul superior, Universitatea din Piteşti isi urmeaza cu succes misiunea de a forma specialişti cu pregătire superioară pentru învăţământ, ştiinţă, cultură, activităţi economice şi sociale, competenţi şi competitivi pe piaţa muncii din ţară şi străinătate, răspunzând cerințelor societăţii contemporane.