Instituții de drept penal și procesual penal
in cadrul Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad, din Arad, Banat
Despre program
Programele de studiu la nivelul facultăţii au fost elaborate în urma consultărilor repetate şi protocoalelor încheiate cu principalele universităţi din ţară. Ne-am bazat şi pe studii comparative ale programelor de învăţământ ale universităţilor din Europa şi SUA, precum şi pe recomandările Ministerului Învăţământului, prin serviciile specializate.
Facultatea de Ştiinţe Juridice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldișˮ din Arad a fost și este recunoscută ca izvor de resursă umană pregătită într-o formulă de excelență pentru piața forței de muncă locală, națională și internațională, asigurând programe de studii pe două niveluri: licență și masterat.
Facultatea de Științe Juridice oferă prin intemediul cadrelor sale aprofundarea practicii de specialitate a studenților, colectivul bucurându-se de experiența unor cadre care în același timp sunt și practicieni ai dreptului, respectiv magistrați, avocați, consilieri juridici, notari, executori judecătorești. Facultatea de Ştiinţe Juridice îşi propune să formeze adevăraţi profesionişti în domeniul juridic, care trebuie formați și pregătiți să gândească și să lucreze în contextul inflației legislative și în condițiile în care cotidianul are un ritm accelerat de evoluție iar norma juridică trebuie să răspundă cerințelor de reglementare a actualității.
Misiunea Facultăţii de Ştiinţe Juridice este una formativă, ştiinţifică, culturală şi de orientare, misiune în care creativitatea şi profesionalismul reprezintă valori fundamentale, definitorii atât pentru profesori, cât şi pentru studenţi, atât pentru activitatea de cercetare, cât şi pentru activitatea didactică.
- deschidere către tot ceea ce este nou în plan juridic, ştiinţific, educaţional și cultural;
- deschiderea către societate şi către nevoile acesteia de interpretare şi orientare;
- asumarea unor direcţii de cercetare îndrăzneţe;
- atragerea tinerilor către modelele culturale performante;
- formarea şi stimularea gândirii critice, aplicative și proactive.
Romana
Acreditat
1.5 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Drept penal. Partea generală aprofundată
- Drept penal European
- Politici și strategii penale ale României în sistemul Uniunii Europene
- Curs opțional 1
- Drept execuțional penal
- Criminalistică - tehnici și procedee de investigare penală
- Drept penal. Partea specială aprofundată
- Drept procesual penal aprofundat I
- Drept penal al afacerilor
- Practică de specialitate
- Curs opțional 2
- Psihologie judiciară
- Jurisdicții speciale în dreptul penal
- Drept procesual penal aprofundat
- Justiția penală în cauzele cu minori
- Reglemetarea măsurilor preventive prin prisma protecției europene a drepturilor omului în procesul penal
- Curs opțional 3
- Drept penal comparat
- Proceduri penale europene
- Elaborarea lucrării de disertație
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Juridice, în Arad
- Instituții de drept civil și procesual civilFacultatea de Ştiințe Juridice
- DreptFacultatea de Ştiințe Juridice
- Ocrotirea familiei și asistență socialăFacultatea de Ştiințe Juridice
- Instituții de drept penal și procesual penalFacultatea de Ştiințe Juridice
Facultatea de Ştiințe Juridice
Dovada înaltului nivel al cercetării ştiinţifice precum şi a importantelor relaţii internaţionale întreţinute de Facultatea de Ştiințe Juridice, este conferinţa internaţională organizată împreună cu Universitatea din Viena în perioada 12-15 septembrie 2012 privind recodificarea dreptului privat în Europa. Este cea mai importantă conferinţă internaţională organizată în ultimii ani în România, cu participarea a peste 30 de profesori din 20 de ţări europene printre care se remarcă dl. prof. univ. dr. Rudolf Welser (Universitatea din Viena), Christiane Wendehorst (din conducerea Institutului European de Drept de la Bruxelles), prof. univ. dr. Tatjana Josipovic (Universitatea din Zagreb), dr. Nikolaus Michaleck (preşedintele Uniunii juriştilor din Austria, fost ministru al Justiţiei). Studenţilor care s-au remarcat în activitatea de cercetare ştiinţifică li s-a asigurat participarea la manifestări academice pe plan naţional şi internaţional. Facultatea are o infrastructură didactică şi de cercetare ştiinţifică ce se ridică la standardele europene, cuprinzând laboratoare de criminalistică şi de limbi moderne, centrul de informare integrare europeană, cabinetul pentru protecţia drepturilor omului, laboratorul de informatică juridică şi de drept informatic, Biblioteca Centrală Universitară ”Tudor Arghezi”, spaţiile aferente pregătirii studenţilor în cadrul FEDE (Federaţia Europeană a Şcolilor Superioare), săli cu câte 12 calculatoare/sală, cu acces permanent la internet.Informatii despre Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad
Misiunea generală a Universităţii este de a contribui la realizarea misiunii învăţământului superior românesc. Misiunea asumată de Universitate este de educaţie şi cercetare ştiinţifică, în scopul de a genera şi a transfera cunoaştere către societate, prin: formare iniţială şi continuă la nivel universitar, în scopul dezvoltării personale, al inserţiei profesionale a individului şi a satisfacerii nevoii de competenţă a mediului socio-economic; cercetare ştiinţifică, dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic prin creaţie individuală şi colectivă în domeniile ştiinţelor specifice programelor de studii acreditate/autorizate provizoriu, cu precădere în domeniile biomedical, juridic şi economic, precum şi prin asigurarea performanţelor şi dezvoltării fizice şi sportive, valorificarea şi diseminarea rezultatelor cercetării.