Informatică
in cadrul Universitatea "Ovidius" din Constanţa, din Constanta, Dobrogea
Despre program
Istoria învăţământului superior din Constanţa consemnează existenţa unei Facultăţi de Matematică începând cu anul 1961, în cadrul Institutului Pedagogic Constanţa. Începând din 1995, în cadrul Universitătii „Ovidius” funcţionează Facultatea de Matematică şi Informatică. Toate specializările din domeniile de licenţă, studiile masterale şi doctorale sunt acreditate ARACIS/CNEAA şi sunt supuse continuu unui program de calitate monitorizat de Universitatea Liberă din Berlin, fiind evaluate atent de studenţi şi membri ai comunităţii academice din România. Absolvenții specializărilor Matematică și Matematică Informatică au următoarele perspective de angajare: profesor de matematică sau informatică în învățământulpreuniversitar sau universitar; matematician sau informatician în diverse domenii de activitate: economic, industrial, medical, bancar, tehnic, proiectare. Absolvenții specializării Informatică au următoarele perspective de angajare: programator; adminstrator de rețea; specialist în baze de date; specialist în tehnologii Web; profesor de informatică; freelancer.
Științe Exacte
Informatică
Informatică
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Analiză matematică
- Structuri de date
- Fundamentele programării
- Algebră liniară
- Arhitectura sistemelor de calcul
- Educaţie fizică
- Limbă străină
- Calcul diferenţial şi integral
- Algoritmi fundamentali
- Fundamentele algebrice ale informaticii
- Geometrie analitică şi diferenţială
- Logică matematică şi computaţională
- Practica de specialitate
- Psihologie educationala (facultativ)
- Algoritmica grafurilor
- Sisteme de operare
- Limbaje formale şi compilatoare
- Programare orientată pe obiecte
- Geometrie computaţională
- Educaţie fizică
- Limbă străină
- Pedagogie (facultativ)
- Tehnologii WEB
- Ecuaţii diferenţiale şi cu derivate parţiale
- Probabilităţi şi statistică matematică
- Calcul numeric
- Baze de date
- Calculabilitate şi complexitate (opțional)
- Tehnici multimedia (opțional)
- Medii vizuale de programare (opțional)
- Verificarea şi validarea sistemelor soft (opțional)
- Practica de specialitate
- Ingineria sistemelor soft
- Grafică pe calculator
- Reţele de calculatoare
- Tehnici avansate de programare
- Programare distribuită (opțional)
- Sisteme de operare UNIX (opțional)
- Algoritmi de calcul ştiinţific (Recunoşterea formelor) (opțional)
- Sisteme de gestiune a bazelor de date
- Algoritmi în actuariat (opțional)
- Tehnici de optimizare
- Inteligenţă artificială
- Dezvoltarea aplicaţiilor WEB
- Prelucrarea imaginilor (opțional)
- Medii de proiectare şi programare (opțional)
- Administrare reţele (opțional)
- Software pentru statistică (opțional)
- Proiectarea şi analiza algoritmilor (opțional)
- Securitatea sistemelor informatice (opțional)
- Tehnici de simulare (opțional)
- Algoritmi în teoria opţiunilor financiare (opțional)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Exacte, în Constanta
- Informatică didacticăFacultatea de Matematică şi Informatică
- Informatică (în limba engleză)Facultatea de Matematică şi Informatică
- Structuri matematice fundamentaleFacultatea de Matematică şi Informatică
- Chimia și managementul calității produselor de consum și a mediuluiFacultatea de Științe Aplicate și Inginerie
- FizicăFacultatea de Științe Aplicate și Inginerie
- Modelare matematică în finanțe și analiză economicăFacultatea de Matematică şi Informatică
- Matematică InformaticăFacultatea de Matematică şi Informatică
- Medii virtuale multi-modale distribuiteFacultatea de Matematică şi Informatică
- Fizică și tehnologia materiei condensateFacultatea de Științe Aplicate și Inginerie
Facultatea de Matematică şi Informatică
Profilul universitar se conturează la Brașov în 1960, anul în care ia ființă Facultatea de Matematică, componentă a Institutului Pedagogic din Brașov, alături de facultățile de Științe Naturale, Fizică-Chimie și Muzică (apărută ulterior). În 1971 învățământul superior brașovean se restructurează sub denumirea de Universitatea din Brașov, devenită în 1991 Universitatea Transilvania din Brașov. În cadrul acesteia, specializările din domeniul matematic și informatic, cu durata studiilor de 4-5 ani funcționează succesiv în cadrul Facultății de Matematică și Informatică (1971-1974), Facultății de Științe (1974-1978), Facultății de Matematică (1978-1987), Facultății de Științe (1990-2001) și respectiv Facultății de Matematică și Informatică (din 2001). Sunt organizate studii de masterat în matematică și informatică (din 1995).
Din anul 2005 se trece la restructurarea tip Bologna a învățământului matematic și informatic. Noua organizare cuprinde ciclul de Licență (3 ani), ciclul de Masterat (2 ani) și ciclul de Doctorat (3 ani). Facultatea organizează 4 programe acreditate de Licență - învățământ de zi (Matematică Informatică, Informatică, Informatică aplicată în limba germană, Informatică aplicată), 3 programe de Masterat Bologna și un program de Licență Informatică ID - învățământ la distanță. În facultate activează în prezent 5 conducători de doctorat.
Informatii despre Universitatea "Ovidius" din Constanţa
Universitatea Ovidius este o instituție de învățământ superior publică fondată în 1961, devenită în 1990 o universitate multidisciplinară, cu programe de studii de licență, masterat și doctorat de calitate, recunoscută de instituții de acreditare naționale și internaționale cu grad de încredere ridicat. Cu peste 15.000 de studenți, Ovidius este cea mai mare universitate europeană la Marea Neagră.
Viziunea noastră este să fim recunoscuți ca lider regional în învățământul superior și cercetarea științifică, să fim prima opțiune în preferințele studenților din întregul areal al Mării Negre și nu numai.
Suntem o poartă estică spre Europa și aspirăm să atragem un număr și mai mare de studenți români și străini, dar și cadre didactice și de cercetare dintre cele mai talentate. Ne străduim să atingem cele mai înalte standarde Europene în calitatea educației prin programe moderne la toate cele trei cicluri de studiu, pentru a pregăti absolvenți capabili să concureze pe piața forței de muncă din România, Uniunea Europeana și din întreaga lume.
Ne propunem să devenim un pol al excelenței în educație și cercetare. Ne dorim să generăm cunoștințe avansate, prin cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare în diverse domenii ale activității umane, în parteneriat cu instituții naționale și internaționale de prestigiu.
Intenționăm să consacrăm pentru Universitatea Ovidius reputația unui centru cultural de excepție, a unui far care luminează drumul celor pasionați de cunoaștere și cultură. Ne dorim să profităm de mediul atât de divers și atât de deschis din punct de vedere etnic, religios și cultural, ca și de resursa de expertiză acumulată în cadrul universității pentru a răspândi lumina libertății de gândire și de exprimare, a drepturilor omului și a echității sociale în întreaga zonă a Mării Negre și dincolo de aceasta.