Fizică medicală
Despre program
Misiunea programului de studii este de a pregăti specialişti în domeniul ştiinţelor exacte, subdomeniul fizică medicală. Programul de studiu Fizică medicală vine în întâmpinarea celor care doresc să îşi îmbogăţească şi să îşi diversifice cunoştinţele de fizică, prin familiarizarea cu aplicaţiile acesteia în medicină şi apoi aprofundarea noilor informaţii dobândite. Astfel, absolvenţilor li se oferă oportunităţi suplimentare atât în domeniul fizicii teoretice şi a celei experimentale în prelucrarea şi interpretarea rezultatelor, cu precădere în sfera metodelor moderne de analiză. Programul de studiu Fizică Medicală este axat pe extinderea şi aprofundarea cunoştinţelor de fizică cu aplicaţii în medicină, atât din perspectiva îmbogăţirii cunoştinţelor teoretice şi practice din domeniul fizicii, cât şi din cea a dezvoltării cunoştinţelor şi aptitudinilor didactice. Procesul didactic este susţinut de discipline de fizică, chimie, anatomie, imagistică aplicată în medicină dar şi de discipline menite să pregătească viitorii absolvenţi pentru activitatea la catedră. Ea propune dezvoltarea unui curriculum nou, adecvat scopului propus şi racordarea la curriculum-ul altor instituţii similare din ţară şi străinătate Programul de studii al Specializării Fizică Medicală vine şi în întâmpinarea unor deziderate ale tinerei generaţii, căci după cum este cunoscut în ultimii anii numărul absolvenţilor de liceu care au optat pentru ştiinţele „pozitive” şi în particular pentru fizică s-a diminuat sensibil şi datorită lipsei unei specializări atractive. Considerăm că este datoria noastră de a sesiza tendinţele moderne de evoluţie a învăţământului universitar, în concordanţă cu necesităţile sociale.
Științe Exacte
Fizică
Fizică medicală
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Mecanică
- Fizică moleculară și căldură
- Informatică
- Analiză matematică și algebră
- Limba engleză I
- Chumie generală
- Chimie analitică
- Educație fizică I
- Optică
- Electricitate și magnetism
- Fizica atomului și moleculei
- Oscilații și unde
- Practică de specialitate
- Limba engleză II
- Educație fizică II
- Anatomia și fiziologia omului
- Biochimie
- Biofizică generală
- Limba engleză III
- Mecanică analitică
- Fizică farmaceutică
- Spectroscopie cu aplicații biomedicale
- Fizica laserilor
- Educație fizică III
- Fizica nucelului
- Electrofinamică
- Mecanică cuantică
- Practică de specialitate
- Limba engleză IV
- Prelucrarea datelor experimentale
- Modele și modelare în fizică
- Fizica fluidelor
- Acustică
- Termodinamică și fizică statustică
- Aparatură medicală
- Electronică
- Detectori. Dozimetrie și radioprotecție
- Limbaje de programare
- Instrumentație virtuală
- Fizica plasmei
- Particule elementare
- Fizica solidului și semiconductori
- Tehnici de diagnoză și tratament cu ultrasunete
- Modelarea numerică și analogică a proceselor biologice
- Elaborare lucrare de licență
- Metode radiologice de tratament
- Radiologie și imagistică medicală
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Exacte, în Oradea
- Fizică computaționalăFacultatea de Ştiinţe
- Chimie structurală și aplicativăFacultatea de Ştiinţe
- InformaticăFacultatea de Ştiinţe
- Fizică medicală (în limba engleză)Facultatea de Ştiinţe
- Fizică medicalăFacultatea de Ştiinţe
- MatematicăFacultatea de Ştiinţe
- Matematică (în limba engleză)Facultatea de Ştiinţe
- Sisteme distribuite in InternetFacultatea de Ştiinţe
- FizicăFacultatea de Ştiinţe
Facultatea de Ştiinţe
Facultatea de Științe a fost înființată prin Ordinul Ministrului Învățământului nr. 7751/4.05.1990, cu 4 specializări (Biologie; Chimie-Fizică; Matematică; Filologie). În primul deceniu de activitate, facultatea dobândește o largă recunoaștere și un binemeritat prestigiu, care s-au reflectat în dinamismul evoluției sale după anul 1999. Astfel, Facultatea de Științe funcționează în prezent cu 12 specializări, dintre care 7 de formare inițială (Biologie; Chimie; Horticultură; Inginerie fizică; Prelucrarea petrolului, petrochimie și carbochimie; Ecologie și protecția mediului; Asistenți medicali) și 5 de formare prin master (Biologie medicală; Protecția plantelor; Ecologie și protecția mediului; Fizică și chimia materialelor; Materiale și tehnologii nucleare). Pentru specializările oferite, Facultatea de Științe pune la dispoziția celor aproape 1000 de studenți spații de învățământ moderne (4 amfiteatre și 6 săli de seminar) și laboratoare de specialitate dotate cu aparatură, echipamentele și instrumentele necesare pentru formarea aptitudinilor practice și, în egală măsură, pentru realizarea unor lucrări de cercetare. În anul 2003, în Facultatea de Științe s-au pus bazele unui centru de cercetare în domeniul Ecologiei și Protecției Naturii, dotat cu echipamente moderne, a căror valoare se apropie de 500.000 Euro. Misiunea Facultății de Științe este aceea de a formă cadre didactice pentru învățământul preuniversitar în domeniile biologiei, chimiei, fizicii, ecologiei etc., specialiști practicieni pentru domeniile biologiei (microbiologie, genetică, ecologie și protecția mediului, protecția plantelor etc.), fizicii (inginerie nucleară, ingineria mediului etc.) chimiei (chimia mediului, inginerie chimică), horticulturii (pomicultură, viticultură, legumicultură, floricultură și arhitectură peisageră, protecția plantelor horticole, tehnologii horticole etc.), specialiști pentru cercetarea în domenii ale biologiei, chimiei și fizicii. Nu în ultimul rând, Facultatea de Științe are misiunea de a formă specialiști capabili să contribuie la rezolvarea unor probleme specifice, de maximă importantă pentru atingerea standardelor și cerințelor impuse de aderarea României la Uniunea Europeană. Pe lângă îndeplinirea misiunii de formare de specialiști în domeniile mai sus menționate, la un înalt nivel de calitate și performanță, personalul didactic al Facultății de Științe și-a asumat în mod responsabil misiunea de ridicare a prestigiului sau academic, atât prin activitatea de promovare susținută a metodelor moderne de educare-formare, cât și prin activitatea de cercetare științifică. În acest sens este relevanță constituirea unor colective de cercetare pe domenii de maxim interes local, regional sau național, creșterea numărului de contracte încheiate pentru proiecte de cercetare realizate în cadrul unor programe naționale sau de interes local sau regional, creșterea valorii contractelor încheiate, creșterea numărului de publicații în țara și în străinătate, precum și creșterea numărului de invitații și participarea efectivă la manifestări științifice naționale și internaționale.
Informatii despre Universitatea din Oradea
Misiunea Universităţii din Oradea este crearea unei experienţe educaţionale transformatoare pentru studenţi axată pe cunoştinţe disciplinare profunde. Îşi propune ca prin programele sale de studii să descopere, să conserve şi să disemineze cunoaşterea şi, în egală măsură, să ofere un mediu propice schimbului liber de idei, în ceea ce priveşte creativitatea, cercetarea şi spiritul antreprenorial.
Universitatea din Oradea prin cadrele didactice care se implică în activitatea de educare şi cercetare şi studenţii săi este angajată în procesul de consolidare a comunităţii. Îşi propune să influenţeze societatea într-un mod revoluţionar, atât la nivel regional, dar şi naţional, prin parteneriate între cadre didactice, studenţi şi mediul socio – economic local și național.
Valorile cele mai importante care susţin Universitatea din Oradea ca instituţie sunt: susţinerea excelenţei în predare, cercetare şi implicare publică, recunoaşterea şi promovarea creativităţii şi inovaţiei, abordarea unei game largi de subiecte la nivel academic, îmbunătăţirea relaţiilor cu societatea, încurajarea spiritului antreprenorial, înlesnirea accesului la educaţie, încurajarea dezvoltării profesionale pentru întregul personal şi pentru studenţi.
Sistemul de educaţie al Universităţii din Oradea este menit să pună capăt decalajului dintre teorie şi practică prin intermediul cadrelor didactice care contribuie la pregătirea studenţilor, nu doar prin experienţa academică avansată, ci și abilitățile care provin din practica curentă a profesiilor lor.
În cadrul celor 15 facultăţi care acoperă o gamă foarte largă de domenii, UO derulează programe de studii universitare de licenţă, master şi doctorat, în sistem Bologna. Oferim un număr de 112 programe de licenţă, 83 programe de master și 12 domenii de doctorat acreditate sau autorizate provizoriu conform metodologiei ARACIS.
Majoritatea programelor destinate studiilor universitare de licenţă şi master sunt organizate la forma cu frecvenţă dar avem şi 7 programe de studii universitare de licenţă care au învăţământ la distanţă şi unul cu frecvenţă redusă.
Universitatea din Oradea are și o componentă internațională, studenții noștri beneficiind de mobilități de studiu și de practică în străinătate prin intermediul programelor Erasmus+, burse oferite de Guvernul României, CEEPUS, DAAD, burse oferite de guvernele altor state sau instituții din străinătate, etc. Aceste programe îţi asigură studii fără taxe, echivalarea notelor la întoarcere şi o alocaţie lunară care te ajută puţin cu cheltuielile de acolo. În prezent, instituția noastră are peste 300 de parteneri, cu precădere prin programul Erasmus+, încercând astfel să asigure o paletă cât mai largă de oferte de mobilitate pentru studiu sau stagii practice.
Activităţile didactice şi de cercetare dispun de o bază materială corespunzătoare, în continuă extindere şi modernizare. UO are o bază materială solidă, acumulată în timp, care se constituie din spaţii de învăţământ în clădiri structurate astfel:
- Aula Magna cu 300 locuri;
- Două Aule cu câte 200 locuri;
- 100 Amfiteatre şi săli de curs;
- 71 Săli de seminarii;
- 343 Laboratoare;
- 1 hala microproducţie;
- Biblioteca Universităţii.
Universitatea mai dispune de o Bază sportivă compusă din: 7 săli de sport şi 13 terenuri de sport. De asemenea, universitatea deţine un un sistem informatic consolidat, în dezvoltare, care asigură accesul la Internet şi transmiterea internă a informaţiilor (Intranet), patru baze didactice şi de cercetare adaptate pe domenii de studiu (www.uoradea.ro/ resurse materiale).
Campusul universitar este unul dintre cele mai adecvate din România, în conformitate cu practicile europene. Studenţii au acces la Spaţii de cazare în 4 cămine studenţeşti şi acces la 7 Clinici Universitare.