Evaluarea politicilor şi programelor publice europene

Despre program

Programul de studii universitare de masterat în Evaluarea politicilor şi programelor publice europene este adresat persoanelor care practică sau doresc să practice activităţi legate de implementarea politicilor şi programelor publice europene, dar mai ales activităţi în domeniul evaluării politicilor şi programelor publice europene. Abordarea curriculară este făcută din perspectiva domeniului Relaţiilor Internaţionale şi Studii Europene, însă – ţinând cont de natura specializării – conţine numeroase elemente de inter-disciplinaritate, presupunând (mai ales pentru opţiunea de cercetare) cunoştinţe de bază în cel puţin una dintre specializările: Ştiinţe politice; Administraţie publică; Administraţie europeană; Relaţii internaţionale şi integrare europeană; Management; Comunicare şi relaţii publice; Filosofie; dar şi specializări din domeniile fundamentale: Ştiinţe economice; Ştiinţe ş.a.

Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Uniunea Europeană post-Lisabona: cetățenii și statele membre
  • Guvernanța Uniunii Europene
  • Transpunerea și implementarea programelor Uniunii Europene
  • Analiza politicilor publice
  • Curs opțional 1
  • Politici economice europene
  • Metode cantitative și calitative de analiză
  • Comunicare și decizie în elaborarea politicilor Uniunii Europene
  • Accesarea fondurilor structurale
  • Practica de specialitate I (6 ore x 5 zile x 2 săptămâni)
  • Curs opțional 2
  • Leadership și managementul echipei
  • Management de proiecte
  • Managementul programelor europene pentru tineret și cultură
  • Managementul programelor europene pentru instituții publice și autorități
  • Practica de specialitate II (6 ore x 5 zile x 2 săptămâni)
  • Curs opțional 3
  • Auditul proiectelor europene
  • Evaluarea proiectelor europene
  • Evaluarea competențelor
  • Etica evaluării proiectelor europene
  • Curs opțional 4
  • Stagiu pentru elaborarea lucrării de disertaţie. Etică şi integritate academică

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Cluj-Napoca

Facultatea de Istorie şi Filosofie

Facultatea de Istorie şi Filosofie cuprinde 8 departamente: Departamentul de Istorie Antică şi Arheologie, Departamentul de Istorie Medievală, Premodernă şi Istoria Artei, Departamentul de Istorie Modernă, Arhivistică şi Etnologie, Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană, Departamentul de Istorie în Limba maghiară, Departamentul de Filosfie, Departamentul de Filosofie Premodernă şi Românească, Departamentul de Filosofie în Limba maghiară. La acestea se adaugă mai multe centre de cercetare sau institute de cercetare autonome - Institutul de Pre- şi Protoistorie, Institutul de Studii Clasice, Centrul de Studii pentru Istoria şi Arheologia Dacică şi Romană, Institutul de Studii Central Europene (ISCE), Institutul de Istorie Orală, Institutului de Studii Internaţionale, Centrul "Altiero Spinelli" de studiere a organizării europene (CASSOE), Seminarul de Antropologie Istorică, Semonarul de Demografie istorică, Institutul Italo-Român de Studii Istorice, Centrul de Studii Antice şi Medievale, Centrul de Cercetări aplicate în Fenomenologie (CECAF).

Facultatea de Istorie şi Filosofie are o misiune esenţială educaţională şi de cercetare, asigurată de un prestigios corp profesoral format din 77 profesori, conferenţiari, lectori şi asistenţi, pregătind specialişti în Istorie, Arheologie, Istoria artei, Arhivistică, Biblioteconomie şi ştiinţa informării, Studii iudaice, Etnologie, Relaţii internaţionale şi studii europene, Studii de securitate, Filosofie.

In prezent, un număr de 1.500 de studenţi urmează cursuri în cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie, în limbile română, maghiară şi germană, la cele 9 specializări la nivel licenţă (3 ani) şi 15 specializări la nivel master (2 ani), şi în 3 domenii (Istorie, Filosofie şi Relaţii internaţionale şi studii europene) la nivel doctorat.

str. Mihail Kogălniceanu nr. 1

Informatii despre Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB)

Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) situată in Cluj-Napoca, este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România, continuatoarea tradiției Universității din Cluj, înființată în anul 1872. Universitatea poartă din anul 1959 numele bacteriologului român Victor Babeș și pe cel al matematicianului maghiar János Bolyai.

Din punctul de vedere al numărului de studenți (peste 43.000 ), precum și al diversității specialităților oferite (105), este una dintre cele mai importante universități din România. În 2011, Universitatea „Babeș-Bolyai” a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.

Universitatea „Babeș-Bolyai” se remarcă, de asemenea, prin caracterul său multicultural. Astfel, dintre cele 21 de facultăți ale universității, 19 oferă programe de studii în limba română, 17 în limba maghiară, 10 în limba germană și 2 în limba engleză. În două dintre facultăți (Teologie Reformată si Teologie Romano-Catolică), programele de studii se desfășoară exclusiv în limba maghiară. Dintre specializările oferite, 98 sunt în limba română, 52 în limba maghiară, 14 în limba germană și 4 în limba engleză. Aceeași structură multiculturală se regăsește și în cadrul programelor postuniversitare sau în cadrul studiilor de scurtă durată realizate în cele 18 colegii universitare din Transilvania ce aparțin de UBB.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
str. Mihail Kogălniceanu nr. 1
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer