Educație timpurie
in cadrul Universitatea din Pitești, din Pitesti, Muntenia
Despre program
ARGUMENT
Prin programul de master, EDUCAŢIE TIMPURIE, se urmăreşte crearea unui cadru formal, fundamentat ştiinţific şi cu înaltă relevanţă aplicativă prin care să se dezvolte competenţele necesare activităţilor de educaţie la vârstele timpurii prin utilizarea activităţilor ludice, jocul fiind activitatea dominantă a copilăriei. Ideea pe care se fundamentează acest program de master este aceea că strategiile educaţionale tradiţionale utilizate în învăţarea şcolară nu mai sunt suficiente şi nici adaptate nevoilor de cunoaştere ale copiilor. Devine necesară pregătirea specialiştilor pentru etapele de educaţie anteşcolară cu scopul de a preveni eşecul şcolar, abandonul şcolar şi chiar neintegrarea copiilor în sistemul învăţământului obligatoriu. Orientarea spre acest domeniul de aprofundare este susţinută şi de accentuarea ideii de folosire a contextului ludic în stimularea rutei individuale a învăţării la vârstele timpurii precum şi de necesitatea profesionalizării cadrelor didactice care realizează activităţi didactice la această vârsta.
Misiunea programului de studiu
Formarea şi dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar în vederea dezvoltării competențelor din domeniul educației timpurii.
Obiectivul general al programului de studii:
Profesionalizarea în domeniul educaţiei timpurii prin dezvoltarea unui sistem funcţional de competenţe bazate pe cunoştinţe şi abilităţi specifice domeniului şi specializării, precum şi dezvoltarea unui sistem de atitudini care să permită adaptarea oportună şi eficientă la schimbările aferente învăţământului preuniversitar.
Științe Politice și Comunicare
Științe ale educației
Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Fundamentele educaţiei timpurii
- Teorii ale dezvoltării psihice
- Psihologia învăţării la vârstele timpurii
- Proiectare şi dezvoltare curriculară
- Practică de specialitate
- Disciplină opțională 1
- Metodologia evaluării dezvoltării psihice și sociale la vârstele timpurii
- Managementul învăţării prin joc la vârstele timpurii
- Strategii de stimulare a limbajului şi a comunicării la vârstele timpurii
- Stimularea abilităţilor matematice la vârstele timpurii
- Practică de specialitate
- Disciplină opțională 2
- Standarde de calitate în sistemul de învăţământ
- Metode avansate de cercetare în ştiinţele educaţiei
- Demersuri didactice de stimulare a învățării la vârstele timpurii
- Educația socio-emotională și dezvoltarea personală la vârstele timpurii
- Practică de specialitate
- Disciplină opțională 3
- Comunicarea didactică la vârstele timpurii
- Stimularea achizițiilor elementare despre lume și mediul înconjurător
- Demersuri didactice de dezvoltare a abilităților practice la vârstele timpurii
- Activităţi ludice de mișcare și muzicale la vârstele timpurii
- Etică și integritate academică
- Practică pentru elaborarea lucrării de dizertaţia
- Disciplină opțională 4
- Susținerea lucrării de disertație
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Pitesti
- Administrație publicăFacultatea de Stiinte Economice si Drept
- Pedagogia învăţământului primar şi preşcolarFacultatea de Ştiinţe ale Educaţiei
- Management educațional (la Slatina)Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei
- Educație timpurie (la Alexandria)Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei
- Administrarea şi conducerea unităţilor de învăţământFacultatea de Ştiinţe ale Educaţiei
- Administraţie publicăFacultatea de Management
- Comunicare şi relaţii publiceFacultatea de Management
- Educație timpurie (Alexandria)Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei
- Consiliere Educatională (Pitești)Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei
Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei
Facultatea de Stiinte ale Educatiei s-a infiintat in anul 2005 prin H.G. nr.916/2005, publicata in Monitorul Oficial nr.766/23.08.2005, in urma reorganizarii Colegiului Universitar de institutori in conformitate cu Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, prevederilor H.G. nr. 88/2005 privind organizarea studiilor universitare de licenta si ale Ordinului Ministrului Educatiei, Cercetarii si Tineretului nr.3295/2005. Facultatea de Stiinte ale Educatiei este continuarea Institutului Pedagogic de 3 ani, infiintat in anul 1962 si a Colegiului Universitar de Institutori Pitesti, infiintat prin H.G. nr.535/1999, publicata in Monitorul Oficial nr.696/17.08.2000 cu profilul Socio-psihopedagogie, care preia in totalitate atributiile Colegiului Universitar de Institutori infiintat in anul 1996, la Campulung-Muscel. Facultatea de Stiinte ale Educatiei,prin H.G. nr.676/28.06.2007, privind domeniile de studii universitare de licenta, structurile institutiilor de invatamant superior si specializarile organizate de acestea, publicata in Monitorul Oficial nr.481/18.07.2007 a fost aprobata cu urmatoarea structura: SPECIALIZAREA: Pedagogia invatamantului primar si prescolar; SPECIALIZAREA: Asistenta manageriala si secretariat. Misiunea Facultatii de Stiinte ale Educatiei este de a forma cadre didactice pentru invatamantul primar si prescolar si asistenti manageri si secretari.
Informatii despre Universitatea din Pitești
Universitatea din Pitești este o instituție de învățământ și de cercetare, având ca scop formarea de specialiști în domeniile de învățământ universitar tradițional, învățământ tehnic, învățământ economic, juridic și administrativ, învățământ teologic, educație fizică și sport si abordarea unor teme de cercetare științifică de interes național și internațional.
Universitatea din Piteşti este o instituţie de învăţământ superior de stat, acreditată, cu personalitate juridică. Are caracter nonprofit, este apolitică şi dispune de autonomie academică în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fiind parte a sistemului naţional de învăţământ superior.
Învăţământul superior de stat din Piteşti a luat fiinţă în anul 1962, sub denumirea de Institutul Pedagogic Piteşti, cu trei facultăţi: Filologie, Matematică şi Ştiinţele Naturii. În anul 1969, odată cu dezvoltarea industriei constructoare de maşini, în judeţul Argeş se înfiinţează şi Institutul de Subingineri, subordonat Institutului Politehnic Bucureşti. Cele două institute fuzionează în anul 1974 sub denumirea de Institutul de Învăţământ Superior Piteşti care, prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr.4.894 /23.03.1991, a devenit Universitatea din Piteşti.
In decursul timpului, Universitatea din Pitești a devenit o instituţie emblematică pentru învățământul românesc. Cu peste 50 de ani de activitate in învățământul superior, Universitatea din Piteşti isi urmeaza cu succes misiunea de a forma specialişti cu pregătire superioară pentru învăţământ, ştiinţă, cultură, activităţi economice şi sociale, competenţi şi competitivi pe piaţa muncii din ţară şi străinătate, răspunzând cerințelor societăţii contemporane.