Educaţie fizică şi sportivă (la Resita)
in cadrul Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB), din Cluj-Napoca, Transilvania
Despre program
Misiunea programului este de a asigura achiziţia de cunoştinţe şi de a forma competenţele necesare exercitării meseriei de profesor, în conformitate cu cerinţele existente pe piaţa muncii şi cu reglementările aflate în vigoare.
Obiectivele programului de licenţă
Obiectivul general al noului program de studii este formarea de specialişti cu studii de licenţă în domeniul educaţiei fizice şi sportului. Programul este centrat pe formarea de cadre didactice de specialitate, abilitate cu capacităţi şi competenţe pe direcţia proiectării, conducerii şi evaluării actului de predare-învăţare la nivelul învăţământului primar, gimnazial şi liceal. În mod secundar, oferă posibilitatea implicării absolvenţilor într-o gamă variată de activităţi conexe domeniului educaţiei fizice şi sportului (expert, consilier pe probleme sportive, instructor sportiv, monitor de timp liber, funcţionar de stat şi funcţionar public).
Obiectivele educaţionale, formulate din perspectiva cadrului didactic şi rezultate prin operaţionalizarea competenţelor de formare, structurate pe cele trei dimensiuni, sunt:
Obiective cognitive: Cunoaşterea, înţelegerea conceptelor, teoriilor şi metodelor de bază ale domeniului şi ale ariei de specializare; utilizarea lor adecvată în comunicarea profesională. Utilizarea cunoştinţelor de bază pentru explicarea şi interpretarea unor variate tipuri de concepte, situaţii, procese, proiecte etc. asociate domeniului. Argumentarea, interpretarea, operarea cu concepte privind omul – sistem bio-psiho-social hipercomplex şi aplicarea metodologiei generale de organizare şi desfăşurare a procesului instructiv-educativ specific activităţilor de educaţie fizică şi sportivă
Obiective aplicativ-practice (instrumental-operaţionale): să fie capabil de a analiza interdisciplinar diferitele forme de manifestare ale motricităţii umane şi a capacităţii de performanţă motrică; să aibă capacitatea de a se exprima motric la un nivel compatibil cu cerinţele profesionale ulterioare şi de a conştientiza parametrii de mişcare şi efort realizaţi; să dobândească capacitatea de a corela diversitatea cunoştinţelor dobândite pe parcursul traseului de studii; să fie capabil de a identifica şi utiliza noi surse de informaţie necesare pentru rezolvarea unor probleme noi; să fie capabil de a aplica creativ cunoştinţele dobândite în facultate, în situaţii profesionale diverse; să aibă capacitatea de a-şi organiza eficient activitatea profesională.
Obiective pentru formarea competenţelor de comunicare şi relaţionare: să dobândească abilitatea de a comunica eficient, utilizând o terminologie specifică şi adecvată nivelului de pregătire al subiecţilor angrenaţi într-o gamă variată de activităţi de educaţie fizică şi sport; să fie capabil de a utiliza moduri şi stiluri de comunicare adecvate situaţiilor specifice; să dobândească o atitudine flexibilă şi adaptabilă la munca de echipă.
Educaţie fizică şi sport
Educaţie fizică şi sportivă
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Activități motrice adaptate
- Activități motrice de timp liber – Badminton
- Anatomia funcțională
- Atletism – teorie și practică
- Baschet – bazele generale
- Bazele generale ale atletismului
- Comunicare în educație fizică și sport
- Curs opțional 1
- Curs opțional 2
- Curs opțional 3
- Curs opțional 4
- Educație pentru sănătate și prim ajutor
- Evaluare motrică și somatofuncțională
- Fiziologie
- Fotbal – bazele generale
- Gimnastică aerobică de întreținere
- Gimnastică artistică – teorie și practică
- Gimnastică de bază
- Handbal – bazele generale
- Istoria educației fizice și sportului
- Judo - teorie și practică
- Kiensiologie
- Limba străină 2
- Limbă străină 1
- Metode de cercetare în educație fizică și sport
- Metodica predării atletismului în școală
- Metodica predării fotbalului în școală
- Metodica predării gimnasticii în școală
- Metodica predării handbalului în școală
- Metodica predării voleiului în școală
- Practica și metodica activităților motrice pe grupe de vârstă
- Psihopedagogie în educație fizică și sport
- Schi – teorie și practică
- Stagiu de practică în activități de turism
- Stagiu de practică în baze de agrement
- Stagiu de practică în unități de învățământ
- Stagiu de pregătire și elaborare a lucrării de licență
- Tenis – teorie și practică
- Teoria și metodica educației fizice și sportului
- Volei – bazele generale
- Înot – teorie și practică
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Ştiinţa Sportului şi Educaţiei Fizice, în Cluj-Napoca
- Kinetoterapie în afecţiunile aparatului locomotorFacultatea de Educaţie Fizică şi Sport
- Educaţie fizică şi sportivăFacultatea de Educaţie Fizică şi Sport
- Educație fizică și sportivă – frecvență redusăFacultatea de Educaţie Fizică şi Sport
- Educaţie fizică, fitness şi agrement în turismFacultatea de Educaţie Fizică şi Sport
- Educaţie fizică şi sportivă (în limba maghiară)Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
- Sport și performanță motricăFacultatea de Educaţie Fizică şi Sport
- Managementul organizaţiilor şi activităţilor sportiveFacultatea de Educaţie Fizică şi Sport
- Kinetoterapie şi motricitate specială (în limba maghiară)Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
- Sport și performanță motrică (în limba maghiară)Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
Incepând cu anul 1991 s-a reînfiinţat specializarea Educaţie Fizică şi Sport în cadrul Facultăţii de Ştiinţe, ca în anul 2000 să se desprindă din cadrul acestei facultăţi ca Facultate de Educaţie Fizică şi Sport.
Intregul proces de învăţământ se desfăşoară pe baza sistemului european de credite transferabile, studenţii parcurgând facultativ modulul psiho-pedagogic, care le permite desfăşurarea activităţilor profesionale, în toate ciclurile de învăţământ preuniversitar şi universitar.
După terminarea studiilor universitare şi susţinerea examenului de licenţă, absolvenţii vor primi:
- Diploma de licenţiat în educaţie fizică şi sport;
- Carnet de antrenor, în disciplina sportivă aprofundată, eliberat de A.N.S. pentru studenţii programului de licentă SPORT ŞI PERFORMANŢĂ MOTRICĂ şi / sau a programului de master PERFORMANŢĂ ÎN SPORT.
Baza materială a fost asigurată în cadrul facultăţii cu spaţii adecvate pentru desfăşurarea procesului instructiv educativ. Colectivul de conducere al facultăţii cât şi al universităţii sunt preocupate permanent de îmbunătăţirea continuă a bazei materiale prin construirea unor noi spaţii adecvate respectiv:
- sală polivalenta (400 locuri), ultramodernă, cu o suprafaţă de lucru 48 x 24m, pentru handbal, volei, baschet, tenis de camp etc.;
- sală de forţă cu aparatura ultramodernă;
- terenuri de sport în aer liber pentru atletism, handbal, fotbal, baschet şi tenis;
- sală pentru pregatire musculară (fitness);
- sală de gimnastică artistică cu toate dotările şi utilităţile necesare;
- sală de gimnastică aerobică şi gimnastică ritmică;
- sală judo;
- laboratoare cu dotare modernă;
- bibliotecă de specialitate;
- sală internet;
- posibilitate de cazare în cămin, masă la restaurant studenţesc.
Facultatea noastră are numeroase contracte de colaborare în ţară şi strainatate: U.N.E.F.S. Bucuresti, Institutul National de Cercetare în Sport Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, sportului şi Sănătăţii Bacău, Universitatea de Medicină Bucureşti, Universitatea ,,Ştefan Cel Mare” Suceava, Universitatea Valahia Târgovişte etc. iar din străinătate I.N.E.F.S. Chişinău - Rep. Moldova, Universitatea Sophia Antipolis Nice - Franţa, National Kapodistrian University of Athens, Aristotle University of Thessaloniki etc.
Informatii despre Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB)
Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) situată in Cluj-Napoca, este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România, continuatoarea tradiției Universității din Cluj, înființată în anul 1872. Universitatea poartă din anul 1959 numele bacteriologului român Victor Babeș și pe cel al matematicianului maghiar János Bolyai.
Din punctul de vedere al numărului de studenți (peste 43.000 ), precum și al diversității specialităților oferite (105), este una dintre cele mai importante universități din România. În 2011, Universitatea „Babeș-Bolyai” a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.
Universitatea „Babeș-Bolyai” se remarcă, de asemenea, prin caracterul său multicultural. Astfel, dintre cele 21 de facultăți ale universității, 19 oferă programe de studii în limba română, 17 în limba maghiară, 10 în limba germană și 2 în limba engleză. În două dintre facultăți (Teologie Reformată si Teologie Romano-Catolică), programele de studii se desfășoară exclusiv în limba maghiară. Dintre specializările oferite, 98 sunt în limba română, 52 în limba maghiară, 14 în limba germană și 4 în limba engleză. Aceeași structură multiculturală se regăsește și în cadrul programelor postuniversitare sau în cadrul studiilor de scurtă durată realizate în cele 18 colegii universitare din Transilvania ce aparțin de UBB.