Despre program

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați răspunde semnalelor sociale și se adaptează la solicitarile privind pregătirea de specialitate și, astfel ia naștere în anul 1997 Facultatea de Educație Fizică și Sport din Galați.

Acest fapt a reprezentat o încununare a eforturilor făcute de cadre didactice de prestigiu și care au contrubuit prin pricepere, dăruire, pasiune și profesionalism la formarea unui pol de specialitate în educație fizică și sport care a încercat permanent să devină dintr-un nume comun un nume propriu.

   În prezent, facultatea este integrată în cadrul sistemului de învațământ Bologna, cu durata studiilor de 3 ani pentru studiile de licență și 2 ani pentru studiile de masterat.

   Învățământul se desfășoară pe baza sistemului european de credite transferabile, studenții parcurgând în mod facultativ un modul psiho-pedagogic care le va permite exercitarea profesiei la nivel gimnazial și liceal.

Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Anatomie şi biomecanică
  • Teoria educaţiei fizice şi sportului
  • Bazele generale ale Kinetologiei
  • Limba străină
  • Bazele teoretice şi metodice ale atletismului
  • Bazele teoretice şi metodice ale disciplinelor gimnice
  • Jocuri motrice
  • Bazele teoretice şi metodice fotbal / gimnasică ritmică
  • Bazele teoretice şi metodice ale judoului
  • Aplicaţii în schiul alpin
  • Practică în turism
  • Discipline facultative (Educaţie pentru sănătate şi prim ajutor)
  • Fiziologia exerciţiului fizic
  • Limba stăină
  • Bazele teoretice şi metodice ale voleiului
  • Bazele teoretice şi metodice ale handbalului
  • Tehnici specifice de predare activităţilor motrice pe grupe de vârstă
  • Bazele teoretice şi metodice ale baschetului
  • Didactica educaţiei fizice şi a sportului adaptat
  • Bazele teoretice şi metodice ale tenisului
  • Bazele teoretice şi metodice ale disciplinelor nautice
  • Activităţi de timp liber
  • Practică: Tehnici de întocmire a lucrării de licenţă
  • Discipline opționale (Metodologia activităţilor corporale
  • Strategii de pregătire a reprezentativei şcolare
  • Management
  • marketing şi legislaţie în educaţie fizică şcolară
  • Olimpism
  • Tehnici de întocmire a lucrării de licenţă)
  • Sociologie
  • Psihopedagogie şcolară
  • Perfecţionare într-o ramură sportivă
  • Bazele tehnico-tactice din lupte
  • Refacerea în activitatea sportivă
  • Bazele antrenamentului sportiv
  • Evaluare motrică şi funcţională
  • Practică de specializare în medii de iniţiere sportivă
  • Discipline opționale (Autoapărare fizică / Tenis de masă / Badminton /. Culturism - fitness /. Patinaj / Instruire asistată de calculator
  • Echipamente
  • instalaţii şi amenajări baze sportive şcolare / Handbal pe nisip / Streetball / Beachvoley / Gimnastică aerobică /. Educaţie pentru sănătate şi prim ajutor)

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Ştiinţa Sportului şi Educaţiei Fizice, în Galati

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Incepând cu anul 1991 s-a reînfiinţat specializarea Educaţie Fizică şi Sport în cadrul Facultăţii de Ştiinţe, ca în anul 2000 să se desprindă din cadrul   acestei facultăţi ca Facultate de Educaţie Fizică şi Sport.

Intregul proces de învăţământ se desfăşoară pe baza sistemului european de credite transferabile, studenţii parcurgând facultativ modulul psiho-pedagogic, care le permite desfăşurarea activităţilor profesionale, în toate ciclurile de învăţământ preuniversitar şi universitar.

După terminarea studiilor universitare şi susţinerea examenului de licenţă, absolvenţii vor primi:

  • Diploma de licenţiat în educaţie fizică şi sport;
  • Carnet de antrenor, în disciplina sportivă aprofundată, eliberat de A.N.S. pentru studenţii programului de licentă SPORT ŞI PERFORMANŢĂ MOTRICĂ şi / sau a programului de master PERFORMANŢĂ ÎN SPORT.

Baza materială a fost asigurată în cadrul facultăţii cu spaţii adecvate pentru desfăşurarea procesului instructiv educativ. Colectivul de conducere al facultăţii cât şi al universităţii sunt preocupate permanent de îmbunătăţirea continuă a bazei   materiale prin construirea unor noi spaţii adecvate respectiv:

  • sală polivalenta (400 locuri), ultramodernă, cu o suprafaţă de lucru 48 x 24m, pentru handbal, volei, baschet, tenis de camp etc.;
  • sală de forţă cu aparatura ultramodernă;
  • terenuri de sport în aer liber pentru atletism, handbal, fotbal, baschet şi tenis;
  • sală pentru pregatire musculară (fitness);
  • sală de gimnastică artistică cu toate dotările şi utilităţile necesare;
  • sală de gimnastică aerobică şi gimnastică ritmică;
  • sală judo;
  • laboratoare cu dotare modernă;
  • bibliotecă de specialitate;
  • sală internet;
  • posibilitate de cazare în cămin, masă la restaurant studenţesc.

Facultatea noastră are numeroase contracte de colaborare în ţară şi strainatate: U.N.E.F.S.   Bucuresti, Institutul National de Cercetare în Sport Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, sportului şi Sănătăţii Bacău, Universitatea de Medicină Bucureşti, Universitatea ,,Ştefan Cel Mare” Suceava, Universitatea Valahia Târgovişte etc. iar din străinătate I.N.E.F.S. Chişinău - Rep. Moldova, Universitatea Sophia Antipolis Nice - Franţa, National Kapodistrian University of Athens, Aristotle University of Thessaloniki etc.

Pitești Str. Gh. Doja, nr. 41, Argeș, România, 110040

Informatii despre Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își asumă misiunea de a pregăti specialiști în diverse domenii economico-sociale, participând activ la susținerea și transmiterea științei și culturii, contribuind la îmbogățirea patrimoniului local și național de cunoaștere prin cercetare științifică. Universitatea își asuma rolul de centru cultural și civic de formare și difuzare a valorilor culturale, științifice și sociale atât în zona în care activează cât și în întreaga țară.

Fiind cea mai mare și cea mai importantă instituție de învățământ superior din sud - estul României, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați se constituie un vârf de lance al progreselor tehnice, științifice, culturale sociale cu aplicabilitate imediată sau pe termen mediu și lung, menit sa contribuie în primul rând la progresul municipiului Galați. În acest sens, Universitatea colaborează strâns cu mediul socio - economic oferindu-i specialiștii de care are nevoie, consultanța, soluții tehnice la problemele curente.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer