Economie Agroalimentară şi a Mediului
in cadrul _Universitatea din _Piteşti [old], din Pitesti, Muntenia
Despre program
Programul de studii universitare de licenţă Economie Agroalimentară şi a Mediului (E.A.M) are rolul de a crea competenţe generale şi de specialitate adecvate economiei actuale româneşti şi europene şi care răspund exigenţelor de pregătire ale studenţilor ce doresc să se specializeze în acest domeniu. Misiunea programului de studii Economie Agroalimentară şi a Mediului este de a crea, valorifica şi disemina cunoştinţe, pe de o parte şi de a forma specialişti cu înalte competenţe profesionale, în domeniul economiei agroalimentare şi economiei mediului care vor putea ocupa posturi deosebite, in ramuri economice variate, intrucat pe perioada studiilor vor dobandi cunostinte fundamentale si cunostinte de specialitate care le vor conferi competenta necesara pentru a desfasura, cu succes, activitati competitive, pe de altă parte, prin dezvoltarea unui mediu de cercetare şi de învăţământ propice realizării acestor obiective şi afirmării membrilor comunităţii universitare. Obiectivele programului de studii Economie Agroalimentară şi a Mediului: – Formarea de specialişti cu calificare superioară in domeniul economiei agroalimentare si a mediului. – Organizarea de cercetari stiintifice necesare in procesul amplu de formare si educare economica. – Asigurarea unui climat modern de transmitere a informatiilor si cunostintelor catre studenţii. – Atragerea spre colaborare a unor specialisti consacrati pentru prezentarea de prelegeri, experiente practice si studii de caz din domeniul de studiu. – Familiarizarea cu cele mai recente dezvoltări ale cunoaşterii şi ale aplicaţiilor profesionale din domeniul economiei agroalimentare. – Înţelegerea şi aplicarea principiilor şi metodelor fundamentale de investigare specific. – Aplicarea conceptelor, teoriilor şi metodelor de investigare fundamentale din domenii precum: gestiunea investiţiilor agroalimentare, întreprinderilor agroalimentare, marketing agroalimentar, iniţierea şi dezvoltarea afacerilor agroalimentare – Formarea capacității de sintetizare şi interpretare a unui set de informaţii, de rezolvare a unor probleme de bază şi de evaluare a concluziilor posibile în domeniul agroalimentar.
Științe Economice
Economie
Economie agroalimentară şi a mediului
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Pitesti
- Economie şi afaceri internaţionaleFacultatea de Ştiinţe Economice
- Management contabil şi informatică de gestiuneFacultatea de Stiinte Economice si Drept
- Finanţe şi bănciFacultatea de Ştiinţe Economice
- Finanţe şi bănciFacultatea de Management
- Management (IFR)Facultatea de Management
- Management (în limba engleză)Facultatea de Management
- Managementul strategic al resurselor umaneFacultatea de Stiinte Economice si Drept
- Contabilitate Managerială şi Audit ContabilFacultatea de Ştiinţe Economice
- ManagementFacultatea de Management
Facultatea de Ştiinţe Economice
Facultatea de Ştiințe Economice reprezintă o structură didactico-științifică și administrativă a Universității „1 Decembrie 1918” Albă Iulia, având rolul de a coordona procesul de învățământ și cercetare la specializări din cadrul aceluiași profil sau profile conexe. În cadrul facultății își desfășoară activitatea, ca unitate de bază a facultății, cu caracter eminamente didactico-științific, Departamentul de științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Facultatea de științe Economice este una dintre cele mai tinere facultăți din cadrul Universității “1 Decembrie 1918” Albă Iulia, funcționând sub această titulatură începând cu anul 2014.
Informatii despre _Universitatea din _Piteşti [old]
Universitatea din Pitești este o instituție de învățământ și de cercetare, având ca scop formarea de specialiști în domeniile de învățământ universitar tradițional, învățământ tehnic, învățământ economic, juridic și administrativ, învățământ teologic, educație fizică și sport si abordarea unor teme de cercetare științifică de interes național și internațional.
Universitatea din Piteşti este o instituţie de învăţământ superior de stat, acreditată, cu personalitate juridică. Are caracter nonprofit, este apolitică şi dispune de autonomie academică în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fiind parte a sistemului naţional de învăţământ superior.
Învăţământul superior de stat din Piteşti a luat fiinţă în anul 1962, sub denumirea de Institutul Pedagogic Piteşti, cu trei facultăţi: Filologie, Matematică şi Ştiinţele Naturii. În anul 1969, odată cu dezvoltarea industriei constructoare de maşini, în judeţul Argeş se înfiinţează şi Institutul de Subingineri, subordonat Institutului Politehnic Bucureşti. Cele două institute fuzionează în anul 1974 sub denumirea de Institutul de Învăţământ Superior Piteşti care, prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr.4.894 /23.03.1991, a devenit Universitatea din Piteşti.
In decursul timpului, Universitatea din Pitești a devenit o instituţie emblematică pentru învățământul românesc. Cu peste 50 de ani de activitate in învățământul superior, Universitatea din Piteşti isi urmeaza cu succes misiunea de a forma specialişti cu pregătire superioară pentru învăţământ, ştiinţă, cultură, activităţi economice şi sociale, competenţi şi competitivi pe piaţa muncii din ţară şi străinătate, răspunzând cerințelor societăţii contemporane.