Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor (ID)
Despre program
Descrierea specializării: Această specializare oferă studenţilor familiarizarea cu cele mai noi şi avansate aspecte ale cunoaşterii în domeniul comerţului, turismului şi serviciilor. Absolvenţii acestei specializări vor fi pregătiţi în egală măsură să ocupe funcţii economice în oricare din cele trei ramuri de activitate: comerţ, turism sau servicii. Toate cele trei ramuri dispun de resurse şi se află în condiţii favorabile pentru o dezvoltare exponenţială în viitor, aşa încât piaţa muncii se va extinde considerabil pentru absolvenţii specializaţi în aceste domenii. Prezenţa unor specialişti în comerţ, turism şi servicii este o condiţie necesară pentru îmbunătăţirea ofertelor specifice în beneficiul societăţii. Întregul program de învăţământ este orientat spre acoperirea celor trei domenii de activitate sub aspect teoretic şi practic. De asemenea, se pune accent pe însuşirea unor limbi străine, dată fiind importanţa cunoaşterii lor în aceste ramuri de activitate economică. Planul de învăţământ şi programele analitice sunt astfel gândite încât să dezvolte studenţilor un spirit de antreprenoriat care să-i călăuzească în activitatea lor după terminarea studiilor. Cunoştinţele dobândite în cei trei ani de studiu le permit absolvenţilor licenţiaţi în Economia comerţului, turismului şi serviciilor să urmeze cursurile de masterat oferite, atât pe unul din cele trei domenii de specializare, cât şi în alte domenii de masterat oferite de facultatea noastră. Fondul de cunoştinţe realizat de absolvenţii economişti licenţiaţi în domeniul comerţului, turismului şi serviciilor va fi comparabil cu cel al absolvenţilor licenţiaţi în aceeaşi specializare în universităţile din Uniunea Europeană.
Științe Economice
Administrarea afacerilor
turismului
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
ID - la distanță
Cursuri pe care le vei parcurge
- Microeconomie
- Economie europeană
- Matematici aplicate în economie
- Management
- Finanțe publice
- Fundamentele serviciilor
- Limba modernă în afaceri 1
- Educație fizică 1
- Macroeconomie
- Matematici financiare și actuariale
- Bazele contabilității
- Informatică economică
- Bazele marketingului
- Dreptul afacerilor
- Limba modernă în afaceri 2
- Educație fizică 2
- Studiul mărfurilor şi asigurarea calităţii
- Contabilitate financiară
- Finanțele întreprinderii
- Baze de date și programe
- Statistică descriptivă
- Etica în afaceri
- Limba modernă în afaceri 3
- Comportamentul consumatorului
- Cercetări de marketing
- Managementul serviciilor
- Economia comerțului
- Economia turismului
- Limbaj specializat aplicat
- Practică - Economia întreprinderii de comerț și turism
- Expertiza mărfurilor
- Politici de marketing
- Marketingul serviciilor
- Tehnica operaţiunilor de turism
- Marketing în comerț
- Servicii de recreere și divertisment
- Marketing în turism
- Instrumente și tehnici de promovare
- Agroturism
- Turism internațional
- Elaborarea lucrării de licenţă
- Produse turistice neconvenționale
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Cluj-Napoca
- Informatică economică – maghiarăFacultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
- Finanţe şi bănciFacultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
- Informatică economicăFacultatea de Ştiinţe Economice
- Economie şi afaceri internaţionale (în limba engleză)Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
- Management – învățământ la distanță în limba romanăFacultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
- Administrarea afacerilorFacultatea de Business
- Expertiză contabilă şi audit(IFR)Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
- Economia firmei (în limba germană)Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
- Finanţe şi bănciFacultatea de Ştiinţe Economice
Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
Informatii despre Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB)
Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) situată in Cluj-Napoca, este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România, continuatoarea tradiției Universității din Cluj, înființată în anul 1872. Universitatea poartă din anul 1959 numele bacteriologului român Victor Babeș și pe cel al matematicianului maghiar János Bolyai.
Din punctul de vedere al numărului de studenți (peste 43.000 ), precum și al diversității specialităților oferite (105), este una dintre cele mai importante universități din România. În 2011, Universitatea „Babeș-Bolyai” a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.
Universitatea „Babeș-Bolyai” se remarcă, de asemenea, prin caracterul său multicultural. Astfel, dintre cele 21 de facultăți ale universității, 19 oferă programe de studii în limba română, 17 în limba maghiară, 10 în limba germană și 2 în limba engleză. În două dintre facultăți (Teologie Reformată si Teologie Romano-Catolică), programele de studii se desfășoară exclusiv în limba maghiară. Dintre specializările oferite, 98 sunt în limba română, 52 în limba maghiară, 14 în limba germană și 4 în limba engleză. Aceeași structură multiculturală se regăsește și în cadrul programelor postuniversitare sau în cadrul studiilor de scurtă durată realizate în cele 18 colegii universitare din Transilvania ce aparțin de UBB.