Economia comertului, turismului si serviciilor
Despre program
Această specializare oferă studenţilor familiarizarea cu cele mai noi şi avansate aspecte ale cunoaşterii în domeniul comerţului, turismului şi serviciilor. Absolvenţii acestei specializări vor fi pregătiţi în egală măsură să ocupe funcţii economice în oricare din cele trei ramuri de activitate: comerţ, turism sau servicii. Toate cele trei ramuri dispun de resurse şi se află în condiţii favorabile pentru o dezvoltare exponenţială în viitor, aşa încât piaţa muncii se va extinde considerabil pentru absolvenţii specializaţi în aceste domenii. Prezenţa unor specialişti în comerţ, turism şi servicii este o condiţie necesară pentru îmbunătăţirea ofertelor specifice în beneficiul societăţii. Întregul program de învăţământ este orientat spre acoperirea celor trei domenii de activitate sub aspect teoretic şi practic. De asemenea, se pune accent pe însuşirea unor limbi străine, dată fiind importanţa cunoaşterii lor în aceste ramuri de activitate economică. Planul de învăţământ şi programele analitice sunt astfel gândite încât să dezvolte studenţilor un spirit de antreprenoriat care să-i călăuzească în activitatea lor după terminarea studiilor. Cunoştinţele dobândite în cei trei ani de studiu le permit absolvenţilor licenţiaţi în Economia comerţului, turismului şi serviciilor să urmeze cursurile de masterat oferite, atât pe unul din cele trei domenii de specializare, cât şi în alte domenii de masterat oferite de facultatea noastră. Fondul de cunoştinţe realizat de absolvenţii economişti licenţiaţi în domeniul comerţului, turismului şi serviciilor va fi comparabil cu cel al absolvenţilor licenţiaţi în aceeaşi specializare în universităţile din Uniunea Europeană.
Științe Economice
Administrarea afacerilor
turismului şi serviciilor
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Microeconomie
- Economie europeană
- Matematici aplicate în economie
- Management
- Finanțe publice
- Fundamentele serviciilor
- Limba modernă în afaceri 1
- Educație fizică 1
- Macroeconomie
- Matematici financiare și actuariale
- Bazele contabilității
- Informatică economică
- Bazele marketingului
- Dreptul afacerilor
- Limba modernă în afaceri 2
- Educație fizică 2
- Studiul mărfurilor şi asigurarea calităţii
- Contabilitate financiară
- Finanțele întreprinderii
- Baze de date și programe
- Statistică descriptivă
- Etica în afaceri
- Limba modernă în afaceri 3
- Comportamentul consumatorului
- Cercetări de marketing
- Managementul serviciilor
- Economia comerțului
- Economia turismului
- Limbaj specializat aplicat
- Practică - Economia întreprinderii de comerț și turism
- Expertiza mărfurilor
- Politici de marketing
- Marketingul serviciilor
- Tehnica operaţiunilor de turism
- Marketing în comerț
- Servicii de recreere și divertisment
- Marketing în turism
- Instrumente și tehnici de promovare
- Agroturism
- Turism internațional
- Elaborarea lucrării de licenţă
- Produse turistice neconvenționale
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Sfantu Gheorghe
- MarketingFacultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
- Economia comertului, turismului si serviciilor (în limba maghiară)Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
- Economia firmei (în limba maghiară) (ID)Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
- Economia firmei (în limba maghiară)Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
- Economia comertului, turismului si serviciilorFacultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor