Contabilitate şi informatică de gestiune (în limba franceză)
Despre program
Obiectivul specializării este pregătirea specialiștilor cu studii superioare în domeniul contabilității și informaticii de gestiune. Planul de învăţământ şi programele analitice sunt astfel gândite încât să dezvolte studenţilor un spirit de antreprenoriat care să-i călăuzească în activitatea lor după terminarea studiilor. Cunoştinţele dobândite în cei trei ani de studiu le permit absolvenţilor licenţiaţi în Contabilitate si Informatica de Gestiune să urmeze cursurile de masterat oferite in specialitate sau în alte domenii de masterat oferite de facultatea noastră. Fondul de cunoştinţe realizat de absolvenţii economişti licenţiaţi în domeniul contabilitate și informatică de gestiune este comparabil cu cel al absolvenţilor licenţiaţi în aceeaşi specializare în universităţile din Uniunea Europeană. Prin planul de învăţământ propus se asigură pregătirea necesară obţinerii cunoştinţelor şi aptitudinilor pentru un contabil competent, capabil să facă faţă cu succes noilor exigenţe şi provocări în domeniu. Programul asigură şi o parte din pregătirea necesară accesului la profesiile liberale de expert contabil, auditor financiar şi evaluator. Parteneriate instituționale din țară și străinătate care contribuie la realizarea obiectivelor specializării: Paris XIII Universite Franța, Zagreb University Croația, Corvinus University Budapesta Ungaria, Academia de Studii Economice Bucureşti; Universitatea de Vest din Timişoara; Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.
Științe Economice
Contabilitate
Contabilitate şi informatică de gestiune
Licență
Franceza
Autorizat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Microéconomie
- Economie européenne
- Mathématiques appliquées à l’économie
- Management
- Finances publiques
- Les fondements des services
- Langues modernes appliquées aux affaires 1
- Education physique 1
- Macroéconomie
- Mathématiques financières et actuarielles
- Les fondements de la comptabilité
- Informatique économique
- Les fondements du marketing
- Droit des affaires
- Langues modernes appliquées aux affaires 2
- Education physique 2
- Comptabilité financière
- Finances de l’entreprise
- Bases de données et programmes
- Statistique descriptive
- L’éthique des affaires
- Langues modernes appliquées aux affaires 3
- Comptabilité de gestion
- Comptabilité financière II
- Comptabilité appliquée
- Contrôle financier
- Rapports financiers
- Stage de pratique en comptabilité financière
- Langage spécialisé appliqué
- Contrôle de gestion
- Evaluation des affaires
- Comptabilité approfondie
- Comptabilité des institutions de crédit
- Analyse financière
- Audit financier
- Projection des systèmes
- informatiques de gestion
- Comptabilité des institutions publiques
- Déontologie comptable
- Préparation du mémoire
- Comptabilité pour l’agriculture et la protection de l’environnement
- Comptabilité pour les associations et fondations
- Comptabilité pour les institutions financières non bancaires
- Systèmes comptables comparés
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Cluj-Napoca
- Contabilitate și informatică de gestiune – învățământ la distanțăFacultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
- Managementul dezvoltării afacerilorFacultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
- Management IFRFacultatea de Ştiinţe Economice
- Informatică economică – învățământ la distanțăFacultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
- Managementul societăților comerciale și de creditFacultatea de Ştiinţe Economice
- Economie Agroalimentară și a MediuluiFacultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
- Administrarea afacerilor în servicii de ospitalitate (în limba engleză)Facultatea de Business
- Management performantFacultatea de Studii Europene
- Administrarea afacerilor (în limba engleză)Facultatea de Business
Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
Informatii despre Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB)
Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) situată in Cluj-Napoca, este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România, continuatoarea tradiției Universității din Cluj, înființată în anul 1872. Universitatea poartă din anul 1959 numele bacteriologului român Victor Babeș și pe cel al matematicianului maghiar János Bolyai.
Din punctul de vedere al numărului de studenți (peste 43.000 ), precum și al diversității specialităților oferite (105), este una dintre cele mai importante universități din România. În 2011, Universitatea „Babeș-Bolyai” a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.
Universitatea „Babeș-Bolyai” se remarcă, de asemenea, prin caracterul său multicultural. Astfel, dintre cele 21 de facultăți ale universității, 19 oferă programe de studii în limba română, 17 în limba maghiară, 10 în limba germană și 2 în limba engleză. În două dintre facultăți (Teologie Reformată si Teologie Romano-Catolică), programele de studii se desfășoară exclusiv în limba maghiară. Dintre specializările oferite, 98 sunt în limba română, 52 în limba maghiară, 14 în limba germană și 4 în limba engleză. Aceeași structură multiculturală se regăsește și în cadrul programelor postuniversitare sau în cadrul studiilor de scurtă durată realizate în cele 18 colegii universitare din Transilvania ce aparțin de UBB.