Consiliere genetică
Despre program
Programul de Master se adresează celor care doresc să obţină competenţe în consiliere genetică şi să-şi desfăşoare activitatea în principal în domenii clinice în care serviciile psihologice orientate asupra promovării sănătăţii şi tratamentului bolilor cu bază genetică sunt relevante. Programul reflectă o tendinţă majoră la nivel internaţional, de integrarea a psihologiei (consilierii/psihoterapiei) şi biologiei (genomica), cu implicaţii majore pentru înţelegerea naturii umane şi a stării de sănătate şi boală. Astfel, consilierea genetică nu se identifică nici cu consilierea genetică medicală nici cu consilierea psihologică clasică ci reprezintă un domeniu interdisciplinar în care tehnicile de consiliere psihologică utilizează conţinuturi genetice (ex. modificarea stilului de viaţa pentru a evita apariţia unor tulburări pentru care există un risc genetic crescut etc.). Prin consiliere genetică, practica şi cercetarea psihologică rămân ancorate în dezvoltările extraordinare din genomică, care promite a revoluţiona modul în care conceptualizăm omul şi sănătatea acestuia.
Științe Sociale și Psihologie
Psihologie
Psihologie
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Sociale și Psihologie, în Cluj-Napoca
- Consultanță și intervenție psihologică (în limba maghiară)Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
- Asistență Socială – învățământ la distanțăFacultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
- Psihologie (în limba maghiară)Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
- Sociologie aplicată în dezvoltarea localăFacultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
- Asistenţă socialăFacultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
- Asistenţă socială și economie socialăFacultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
- Psihologie aplicată în organizații complexe (în limba maghiară)Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
- Sociologie aplicată în conducerea instituțiilor publice și a ONG-urilorFacultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
- Sociologie (în limba maghiară)Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
Începutul învăţământului universitar de psihologie la Iaşi este anterior înfiinţării Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Psihologia figura printre disciplinele filosofice predate la Academia Mihăileană şi la Seminarul de la Socola. Odată cu înfiinţarea Universităţii în 1860, primele cursuri universitare de psihologie şi pedagogie (didactică) au fost ţinute de Simion Bărnuţiu. În perioada postbelică, comunistă, învăţământul universitar de psihologie a avut de suferit, fiind considerat „retrograd”, „inutil” sau chiar „subversiv”, ajungându-se chiar la desfiinţarea secţiilor cu profil psihologic pentru o perioada de circa 20 ani.
După decembrie 1989, secţiile de psihologie şi pedagogie se reînfiinţează în cadrul facultăţii de Filozofie, cunoscând un succes enorm în rândul tinerilor (la concursul de admitere în facultate s-a ajuns la o concurenţă de 20 de candidaţi pe loc) dovadă a necesităţii lor. În 1997, se realizează o separare, justificată atât administrativ cât şi epistemologic, de Facultatea de Filosofie, prin înfiinţarea noii Facultăţi de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Sub aspectul cercetării ştiinţifice de specialitate, proiectele de cercetare derulate, volumul şi ritmul publicaţiilor realizate (reviste proprii, volume, 4 colecţii coordonate în cadrul Editurii Polirom, etc.) participarea în echipe internaţionale, situează facultatea noastră printre cele mai dinamice din ţară în domeniu.
Activitatea de cercetare susţinută care se derulează în facultate este probată, pe lângă numărul impresionant de publicaţii, de următoarele repere statistice: 12 grant-uri naţionale; participarea la 7 proiecte internaţionale de cercetare.
Biblioteca de Pedagogie și Psihologie se află în corpul D al Universităţii, parter, Str. Toma Cozma, nr.3, 700554, Iaşi, Telefon: 0232 20 1127.
Informatii despre Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB)
Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) situată in Cluj-Napoca, este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România, continuatoarea tradiției Universității din Cluj, înființată în anul 1872. Universitatea poartă din anul 1959 numele bacteriologului român Victor Babeș și pe cel al matematicianului maghiar János Bolyai.
Din punctul de vedere al numărului de studenți (peste 43.000 ), precum și al diversității specialităților oferite (105), este una dintre cele mai importante universități din România. În 2011, Universitatea „Babeș-Bolyai” a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.
Universitatea „Babeș-Bolyai” se remarcă, de asemenea, prin caracterul său multicultural. Astfel, dintre cele 21 de facultăți ale universității, 19 oferă programe de studii în limba română, 17 în limba maghiară, 10 în limba germană și 2 în limba engleză. În două dintre facultăți (Teologie Reformată si Teologie Romano-Catolică), programele de studii se desfășoară exclusiv în limba maghiară. Dintre specializările oferite, 98 sunt în limba română, 52 în limba maghiară, 14 în limba germană și 4 în limba engleză. Aceeași structură multiculturală se regăsește și în cadrul programelor postuniversitare sau în cadrul studiilor de scurtă durată realizate în cele 18 colegii universitare din Transilvania ce aparțin de UBB.