Biologie
in cadrul Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad, din Arad, Banat
Despre program
În contextul dezvoltării ştiinţelor vieţii, biologia ca domeniu de studiu a căpătat o dimensiune de necontestat, investigaţiile au atât aspect descriptiv cât şi nivel de aprofundare la nivel subcelular, la nivel de molecule. De asemenea, specializarea îşi propune să faciliteze însuşirea de metode, deprinderi şi capacităţi care să le permită absolvențiilor să devină specialişti în biologie, care să acopere necesarul de cadre pentru învăţământul preuniversitar şi universitar, pentru laboratoarele de profil şi sectoarele de cercetare în biologia teoretică şi aplicativă.
Obiectivul general al programului de studii constă în formarea de resurse umane înalt calificate în domeniul biologiei prin cunoaşterea organismelor din punct de vedere structural-funcţional, al diversităţii lor, a relaţiilor dintre organism şi mediu.
Științe ale Naturii
Biologie
Biologie
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Citologie generală
- Chimie generală
- Morfologie şi anatomie vegetală
- Histologie generală
- Limbi moderne (engleză/franceză)
- Educaţie fizică
- Aplicaţii calculator
- Sisteme electronice informaţionale
- Introducere în pedagogie
- Sistematica nevertebratelor
- Sistematica plantelor
- Anatomie şi igena omului
- Chimie organică
- Limbi moderne (engleză/franceză)
- Educaţie fizică
- Matematici cu aplicaţii în biologie
- Statistică biologică
- Psihologia educaţiei
- Sistematica vertebratelor
- Biofizică
- Biologie celulară
- Anatomie comparată
- Ocrotirea naturii
- Etologie
- Biologia nevertebratelor
- Introducere în metodica predării biologiei
- Biochimie
- Ecologie generală
- Fiziologie vegetală generală
- Practică biologică
- Hidrobiologie
- Fitosociologie
- Imunobiologie
- Taxonomie moleculară
- Biochimie ecologică
- Sistematica vertebratelor
- Biofizică
- Biologie celulară
- Anatomie comparată
- Ocrotirea naturii
- Etologie
- Biologia nevertebratelor
- Introducere în metodica predării biologiei
- Biochimie
- Ecologie generală
- Fiziologie vegetală generală
- Practică biologică
- Hidrobiologie
- Fitosociologie
- Imunobiologie
- Taxonomie moleculară
- Biochimie ecologică
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe ale Naturii, în Arad
- BiologieFacultatea de Ştiinţe Economice
- Ecologie şi protecţia mediului (la Zalău)Facultatea de Ştiinţe Economice
- BiologieFacultatea de Medicină
- Geografia turismului (la Baia Mare)Facultatea de Ştiinţe Economice
- Geografia turismului (la Baia Mare)Facultatea de Ştiinţe Economice
- Ecologie şi protecţia mediului (la Zalău)Facultatea de Ştiinţe Economice
- Biologie şi biotehnologii moleculare cu aplicaţii farmaco-medicaleFacultatea de Ştiinţe Economice
- Geografia turismuluiFacultatea de Ştiinţe Economice
- Analize de laborator utilizate în domeniul biomedicalFacultatea de Ştiinţe Economice
Facultatea de Medicină
"Facultatea de Medicina Iasi s-a infiintat in 1879 si de-a lungul a 134 ani s-a dezvoltat continuu ca o scoala medicala autentica care a format mii de medici practicieni. Concomitent, aceasta facultate a fost un veritabil for de stiinta care prin numeroase personalitati de marca - C.I. Parhon, Fr. Rainer, M. Ciuca, Gr. T. Popa - a contribuit decisiv la afirmarea internationala a medicinii romanesti.
In prezent, Facultatea de Medicina Iasi primeste circa 500 studenti in fiecare an de studiu. De instructia celor 4000 de studenti se ocupa 583 de cadre didactice din 71 discipline preclinice si clinice, care asigura in conditii optime o pregatire temeinica viitorilor medici; ea continua si dupa absolvirea facultatii prin numeroase forme de educatie medicala continua. Facultatea pregateste aproximativ 1000 de rezidenti in toate specialitatile, 800 doctoranzi in 36 de specilitati si asigura indrumarea metodologica si actualizarea cunostintelor medicilor specialisti din toate judetele Moldovei.
Paralel cu activitatea educationala, universitara si postuniversitara, colectivele Facultatii sunt implicate in numeroase studii si cercetari precum si in asigurarea unui nivel superior de asistenta medicala in peste 10 mari spitale universitare. Nu intamplator prima societate stiintifica din Romania s-a infiintat in 1833 la Iasi iar Revista Medico-Chirurgicala (1887) este prima publicatie medicala din sud estul Europei.
Dorim ca acest palmares academic sa evolueze progresiv ascendent pentru a consolida reputatia nationala a Facultatii si a atinge cat mai repede exigentele si standardele medicale ale comunitatii europene. Implinirea acestui obiectiv in conditiile dificile ale societatii romanesti in tranzitie va fi posibila doar prin cresterea constiintei si responsabilitatii profesionale, prin spirit de echipa si intrepatrunderea experientei dintre generatii.
Toate acestea se constitue in motive importante pentru care va invit sa fiti alaturi de noi si sa studiati la Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi."
Cuvantul Decanului
Informatii despre Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad
Misiunea generală a Universităţii este de a contribui la realizarea misiunii învăţământului superior românesc. Misiunea asumată de Universitate este de educaţie şi cercetare ştiinţifică, în scopul de a genera şi a transfera cunoaştere către societate, prin: formare iniţială şi continuă la nivel universitar, în scopul dezvoltării personale, al inserţiei profesionale a individului şi a satisfacerii nevoii de competenţă a mediului socio-economic; cercetare ştiinţifică, dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic prin creaţie individuală şi colectivă în domeniile ştiinţelor specifice programelor de studii acreditate/autorizate provizoriu, cu precădere în domeniile biomedical, juridic şi economic, precum şi prin asigurarea performanţelor şi dezvoltării fizice şi sportive, valorificarea şi diseminarea rezultatelor cercetării.