Asistenta medicala generala
Despre program
Programul de studii de licență Asistenţă medicală generală funcţionează în prezent în cadrul Facultăţii de Ştiinţe, Educaţie Fizică şi Informatică sub coordonarea Departamentului de Asistenţă Medicală şi Kinetoterapie şi prin colaborarea cu alte departamente ale Universităţii din Piteşti.
Obiectivul general al programului de studii de licență Asistenţă medicală generală constă în pregătirea de asistenţi medicali în conformitate cu normativele legislaţiei româneşti, capabili să asigure îngrijirea generală a pacienţilor pe baza unei bune cunoaşteri a organismului uman, a funcţiilor fiziologice şi a comportamentului în condiţii de sănătate şi boală, a relaţiilor existente între starea de sănătate şi mediul fizic şi social. Specializarea îşi propune şi formarea de specialişti în îngrijirea mamei şi copilului, geriatrie şi îngrijirea vârstnicului, dietetică. De asemenea, specialiştii formaţi pentru asistenţa medicală generală vor avea cunoştinţele necesare şi experienţa pentru colaborarea optimă cu restul personalului medical.
Specializarea a devenit de importanţă deosebită în contextul reformei din domeniul sanitar, fapt confirmat de altfel de cererea mare de specialişti în acest domeniu, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Prin planul de învăţământ, programele analitice şi obiectivele pe care şi le propune programului de studii de licență Asistenţă medicală generală urmăreşte să asigure o pregătire profesională de bază în domeniul sănătăţii. Această misiune se reflectă în planul de învăţământ, astfel încât prin conţinutul lui să se realizeze compatibilitatea curriculară în conţinut cu alte facultăţi de profil din Uniunea Europeană.
Competenţele dobândite permit absolvenţilor să lucreze ca asistent medical generalist (cu studii superioare de specialitate). Domeniul de studiu Sănătate este reglementat sectorial în cadrul Uniunii Europene.
Studenții de la programul de studiu de licență Asistență medicală generală pot beneficia de mobilități Erasmus +, de studiu (SMS) sau de formare profesională – plasament (SMP), având posibilitatea de a opta pentru instituții de învățământ superior cu care au fost semnate acorduri bilaterale de cooperare internațională.
Medicină
Medicină
Asistenţă medicală generală
Licență
Romana
Acreditat
4 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Anatomie
- Fiziologie
- Biologie celulară şi moleculară
- Biochimie
- Biofizică
- Informatică medicală. Biostatistică
- Nursing general şi principii generale de îngrijire
- Limbă străină
- Sociologie medicală (opțional)
- Comunicare medicală (opțional)
- Educaţie fizică
- Genetică
- Histologie
- Nutriţie şi dietetică
- Psihologie medicală
- Nursing clinic
- Stagiu de abilităţi practice
- Bacteriologie
- virusologie
- parazitologie
- Morfopatologie
- Farmacologie
- Medicină internă şi specialităţi medicale
- Fiziopatologie
- Îngrijiri calificate în medicină internă
- Sănătate publică. Management sanitar
- Limba străină
- Stagiu de abilităţi practice
- Educaţie fizică
- Radiologie şi imagistică medicală
- Igienă
- Îngrijiri calificate în ortopedie
- Chirurgie generală şi specialităţi chirurgicale
- Îngrijiri calificate în dermatologie
- Bioetică
- Farmacologie clinică (opțional)
- Imunologie
- Îngrijiri calificate în chirurgie
- Puericultură şi pediatrie
- Îngrijiri calificate în boli infecţioase
- Îngrijiri calificate în ORL
- Îngrijiri calificate în oftalmologie
- Îngrijiri calificate în medicina de familie
- Îngrijiri calificate în specialităţi chirurgicale
- Stagiu de abilităţi practice
- Îngrijiri calificate în obstetrică şi ginecologie
- Îngrijirea mamei şi nou-născutului
- Urgenţe medicale şi prim ajutor medical
- Îngrijiri speciale în specialităţile medicale
- Îngrijiri paleative
- Îngrijirea persoanelor vârstnice şi geriatrie
- Psihiatrie
- Educaţia terapeutică a pacientului (opțional)
- Terapia durerii (opțional)
- Epidemiologie
- Îngrijiri calificate în oncologie
- Îngrijirea pacientului cu tulburări în sfera sănătăţii mintale şi a psihiatriei
- Orientare asupra profesiei
- Îngrijiri la domiciliu
- Îngrijiri calificate ale bolnavului critic (ATI şi urgenţe medicale)
- Îngrijiri calificate în afecţiuni reumatologice prin kinetoterapie (opțional)
- Îngrijiri calificate în afecţiuni metabolico-endocrine prin kinetoterapie (opțional)
- Stagiu de abilităţi practice
- Îngrijiri calificate în endocrinologie
- diabet şi boli de nutriţie
- Îngrijiri la domiciliu. Nursing comunitar
- Promovarea sănătăţii şi educaţie pentru sănătate
- Aspecte juridice ale profesiei. Legislaţie socială şi sanitară
- Îngrijiri calificate în puericultură şi pediatrie
- Metodologia cercetării ştiinţifice
- Elaborarea lucrării de finalizare a studiilor
- Promovarea examenului de licenţă
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Medicină, în Pitesti
- Asistenta medicala generalaFacultatea de Ştiinţe
- Asistență medicală generalăFacultatea de Științe Medicale și Comportamentale
- Asistenţă de farmacieFacultatea de Științe Medicale și Comportamentale
- Kinetoterapia în afecţiunile ortopedice şi în traumatologia sportivăFacultatea de Științe Medicale și Comportamentale
- Asistenţă medicală generalăFacultatea de Ştiinţe
- Ştiinţa motricităţii în activităţi didactice şi de timp liberFacultatea de Științe Medicale și Comportamentale
- MoaşeFacultatea de Științe Medicale și Comportamentale
Facultatea de Ştiinţe
Facultatea de Științe a fost înființată prin Ordinul Ministrului Învățământului nr. 7751/4.05.1990, cu 4 specializări (Biologie; Chimie-Fizică; Matematică; Filologie). În primul deceniu de activitate, facultatea dobândește o largă recunoaștere și un binemeritat prestigiu, care s-au reflectat în dinamismul evoluției sale după anul 1999. Astfel, Facultatea de Științe funcționează în prezent cu 12 specializări, dintre care 7 de formare inițială (Biologie; Chimie; Horticultură; Inginerie fizică; Prelucrarea petrolului, petrochimie și carbochimie; Ecologie și protecția mediului; Asistenți medicali) și 5 de formare prin master (Biologie medicală; Protecția plantelor; Ecologie și protecția mediului; Fizică și chimia materialelor; Materiale și tehnologii nucleare). Pentru specializările oferite, Facultatea de Științe pune la dispoziția celor aproape 1000 de studenți spații de învățământ moderne (4 amfiteatre și 6 săli de seminar) și laboratoare de specialitate dotate cu aparatură, echipamentele și instrumentele necesare pentru formarea aptitudinilor practice și, în egală măsură, pentru realizarea unor lucrări de cercetare. În anul 2003, în Facultatea de Științe s-au pus bazele unui centru de cercetare în domeniul Ecologiei și Protecției Naturii, dotat cu echipamente moderne, a căror valoare se apropie de 500.000 Euro. Misiunea Facultății de Științe este aceea de a formă cadre didactice pentru învățământul preuniversitar în domeniile biologiei, chimiei, fizicii, ecologiei etc., specialiști practicieni pentru domeniile biologiei (microbiologie, genetică, ecologie și protecția mediului, protecția plantelor etc.), fizicii (inginerie nucleară, ingineria mediului etc.) chimiei (chimia mediului, inginerie chimică), horticulturii (pomicultură, viticultură, legumicultură, floricultură și arhitectură peisageră, protecția plantelor horticole, tehnologii horticole etc.), specialiști pentru cercetarea în domenii ale biologiei, chimiei și fizicii. Nu în ultimul rând, Facultatea de Științe are misiunea de a formă specialiști capabili să contribuie la rezolvarea unor probleme specifice, de maximă importantă pentru atingerea standardelor și cerințelor impuse de aderarea României la Uniunea Europeană. Pe lângă îndeplinirea misiunii de formare de specialiști în domeniile mai sus menționate, la un înalt nivel de calitate și performanță, personalul didactic al Facultății de Științe și-a asumat în mod responsabil misiunea de ridicare a prestigiului sau academic, atât prin activitatea de promovare susținută a metodelor moderne de educare-formare, cât și prin activitatea de cercetare științifică. În acest sens este relevanță constituirea unor colective de cercetare pe domenii de maxim interes local, regional sau național, creșterea numărului de contracte încheiate pentru proiecte de cercetare realizate în cadrul unor programe naționale sau de interes local sau regional, creșterea valorii contractelor încheiate, creșterea numărului de publicații în țara și în străinătate, precum și creșterea numărului de invitații și participarea efectivă la manifestări științifice naționale și internaționale.
Informatii despre Universitatea din Pitești
Universitatea din Pitești este o instituție de învățământ și de cercetare, având ca scop formarea de specialiști în domeniile de învățământ universitar tradițional, învățământ tehnic, învățământ economic, juridic și administrativ, învățământ teologic, educație fizică și sport si abordarea unor teme de cercetare științifică de interes național și internațional.
Universitatea din Piteşti este o instituţie de învăţământ superior de stat, acreditată, cu personalitate juridică. Are caracter nonprofit, este apolitică şi dispune de autonomie academică în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fiind parte a sistemului naţional de învăţământ superior.
Învăţământul superior de stat din Piteşti a luat fiinţă în anul 1962, sub denumirea de Institutul Pedagogic Piteşti, cu trei facultăţi: Filologie, Matematică şi Ştiinţele Naturii. În anul 1969, odată cu dezvoltarea industriei constructoare de maşini, în judeţul Argeş se înfiinţează şi Institutul de Subingineri, subordonat Institutului Politehnic Bucureşti. Cele două institute fuzionează în anul 1974 sub denumirea de Institutul de Învăţământ Superior Piteşti care, prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr.4.894 /23.03.1991, a devenit Universitatea din Piteşti.
In decursul timpului, Universitatea din Pitești a devenit o instituţie emblematică pentru învățământul românesc. Cu peste 50 de ani de activitate in învățământul superior, Universitatea din Piteşti isi urmeaza cu succes misiunea de a forma specialişti cu pregătire superioară pentru învăţământ, ştiinţă, cultură, activităţi economice şi sociale, competenţi şi competitivi pe piaţa muncii din ţară şi străinătate, răspunzând cerințelor societăţii contemporane.