Despre program

Programul de studii Administraţie Publică este acreditat conform prevederilor impuse de legislaţia în materie din ţara noastră, în acord cu angajamentele asumate prin Declaraţia de la Bologna, precum și cu alte documente de rederință. Studiile de licenţă sunt concepute dintr-o perspectivă europeană, fiind structurate pe parcursul a trei ani. Programul de studii pregătește specialişti în domeniul gestionării treburilor publice, care îşi vor desfăşura activitatea în cadrul autorităţilor administraţiei publice, nefiind limitativ și adresându-se tuturor celor care doresc să urmeze o carieră în domeniul aparatului administrativ.

Misiunea programului de studii Administraţie Publică constă în pregătirea de specialişti cu studii superioare în domeniul administraţiei publice centrale şi locale şi al cercetării ştiinţifice de profil. Specializarea asigură dobândirea de către studenţi a cunoştinţelor teoretice şi practice necesare funcţionarilor publici de carieră, care să se integreze cu succes în instituţiile şi autorităţile administraţiei publice.

Domeniu de licenta/master
Ştiinţe administrative
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
ID - la distanță

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Suceava

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii din Piteşti s-a desprins din cadrul Facultăţii de Ştiinte Economice, Juridice şi Administrative în anul 2007. Prima specializare autorizată în cadrul F.S.E.J.A. a fost ADMINISTRATIA PUBLICĂ, prima promotie de absolventi terminând in anul 2001. Ulterior, în 2002, primeşte autorizaţie de funcţionare şi specializarea DREPT. În prezent, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative gestioneaza două programe de licenţă şi patru programe de master. Misiunea Facultăţii constă în formarea de absolvenţi cu o arie largă de competenţe stiinţifice şi de specialitate, fundamentale si manageriale in domeniul juridic şi administrativ, capabili sa asigure cerinţele acestui domeniu al vieţii sociale si să se specializeze prin programe de studii postuniversitare si de formare continuă. De asemenea, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative pomovează un învaţămant modern corespunzator cerintelor europene şi, în acelasi timp, adaptat realitaţilor romaneşti şi sustine extinderea programelor de schimburi interuniversitare, precum si pregatirea tinerilor straini care vin la studii universitare si postuniversitare. Pe lângă această misiune didactică, zeze prin programe de studii postuniversitare si de formare continuă. De asemenea, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative se preocupă de centrarea cercetarii stiintifice pe probleme juridice şi administrative de mare actualitate pentru viata socială româneasca, contribuind activ la încercarea de solutionare a situaţiilor concrete ivite în aceste domenii.
Pitești Str. Republicii, nr. 71, Argeș, România,

Informatii despre Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV), ce a luat în titulatura sa oficială numele domnitorului Ştefan cel Mare, a fost înființată în 1990 ca urmare a Hotărârii Guvernului României de a tranforma Institutul Pedagogic de la Suceava, ce funcționa încă din 1963 pe meleagurile bucovinene, într-o universitate cu drepturi depline.

Din punct de vedere al facilităților USV oferă studenţilor săi o bază materială cu spaţii de învăţământ moderne, laboratoare pentru studiu şi aplicaţii, o bibliotecă proprie reorganizată cu un fond de carte de peste 275.000 de exemplare, un auditorium cu 240 locuri, o nouă aulă universitară, un teren de sport de 2400 mp şi pistă de alergare acoperite, o sală de sport complet renovată, un Complex de Nataţie şi Kinetoterapie la standarde europene, cămine studenţeşti și multe altele.

Universitatea „Ştefan cel Mare”din Suceava este nu numai o oglindă a societăţii româneşti care doreşte să progreseze, dar şi blazonul de nobleţe al Bucovinei, înglobând valorile perene ale culturii şi civilizaţiei acestui colţ de ţară.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Strada Universității, Nr. 13, Suceava
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer