Despre program

Structura organizatorică a facultăţii, în primul an al existenţei sale, integrează două catedre: Economie politică şi planificare; Organizare, contabilitate şi statistică. Cel de-al doilea an universitar aduce mutaţii în oferta educaţională. La secţiile Economia industriei, construcţiilor şi transporturilor şi Contabilitate se organizează şi forma de învăţământ fără frecvenţă. Evidenţele facultăţii consemnează un total de 608 studenţi. În continuare, timp de patru ani nu mai au loc modificări în structura secţiilor şi catedrelor.Anul universitar 1970-1971 se încheie cu două promoţii de absolvenţi, cu durata studiilor de patru şi cinci ani. Dintre cei 276 de absolvenţi, în următorii trei ani vor fi încadraţi ca asistenţi stagiari zece studenţi care au fost martorii primelor începuturi. Este semnalul că facultatea are, după cinci ani de existenţă, capacitatea să dezvolte propriul ciclu reproductiv.

Domeniu de licenta/master
Administrarea afacerilor
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Microeconomie
  • Management
  • Bazele contabilității
  • Matematici aplicate în economie
  • Bazele tehnologiei informației
  • Dreptul afacerilor
  • Limbi străine I (engleză sau franceză)
  • Educație fizică I
  • Elemente de calcul matematic
  • Macroeconomie
  • Etica în afaceri
  • Fiananțe publice
  • Contabilitate financiară
  • Statistică
  • Informatică economică
  • Limbi străine II (engleză sau franceză)
  • Educație fizică II
  • Marketing
  • Contabilitatea afacerilor
  • Gestiunea financiară a întreprinderii
  • Econometrie
  • Sisteme informatice economice
  • Economie europeană
  • Limbi străine III (engleză sau franceză)
  • Educație fizică III
  • Creditarea întreprinderii
  • Managementul aprovizionării și vânzărilor
  • Inițierea afacerii
  • Logistică
  • Managementul calității
  • Opționale (Fiscalitate
  • Prețuri și concurență
  • Gestiunea riscurilor în afaceri
  • Managementul inovației)
  • Educație fizică IV
  • Practică de specialitate
  • Opționale (Relații economice internaționale
  • Proceduri și tehnici vamale)
  • Comunicare și negociere în afaceri
  • Managementul serviciilor
  • Cultură antreprenorială
  • Analiză economico-financiară
  • Management internațional
  • Opționale ( Ecotehnologie
  • Ecologia și protecția mediului)
  • Tehnici promoționale
  • Strategii investiționale în afaceri
  • Management strategic
  • Managementul resurselor umane
  • Marketing internațional
  • Proiecte economice si jocuri de intreprindere
  • Opționale (Securitate și sănătate în muncă
  • Cercetări pentru elaborarea lucrării de licență)
  • Practică pentru elaborarea lucrării de licență

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Drobeta Turnu Severin

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor are privilegiul de a se fi întemeiat pe fundamentul unei recunoscute tradiţii a economiei şi învăţământului gălăţean, menţionând în acest sens că prima şcoală comercială din România a fost înfiinţată la Galaţi în octombrie 1864, iar în 1934 lua fiinţă Academia de Export din Galaţi, în aula căreia au ţinut conferinţe cei mai mari profesori economişti ai ţării. Într-un astfel de cadru, s-au format două mari personalităţi economice gălăţene, recunoscute la nivel naţional şi internaţional: profesorul Virgil Madgearu şi profesorul Anghel Rugină. Pe temeiul unui asemenea ascendent, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din Galaţi şi-a impus, încă de la înfiinţarea sa, 23 aprilie 1990, continuarea efortului pentru redobândirea unei recunoaşteri naţionale şi internaţionale, unanim recunoscute. Sistemul de valori reflectă demersul întregului colectiv profesoral de a asigura îndeplinirea misiunii asumate. Tradiţie – Şcoala economică gălăţeană are o tradiţie recunoscută şi acest aspect obligă atât generaţia actuală cât şi cea viitoare la respect pentru trecut şi efort pentru viitor. Profesionalism – profesorii facultăţii se vor mobiliza pentru a forma cu pasiune şi dăruire economişti valoroşi cu înaltă ţinută profesională şi morală. Creativitate – este esenţială pentru a obţine diferenţierea pe piaţa educaţională. Prin activităţile noastre dorim să-i încurajăm pe studenţi la dialog şi iniţiative. Integritate – activităţile profesorilor şi studenţilor vor fi în permanenţă guvernate de onestitate, corectitudine şi sinceritate. Procesul de educaţie presupune întotdeauna existenţa unor oameni cu har. Corpul profesoral al facultăţii este format din specialişti cu o bogată experienţă didactică şi de cercetare, receptivi la realităţile mediului de afaceri. Sunt profesori care au acceptat provocarea de a ţine pasul cu schimbarea şi care înţeleg că fiecare student este unic în felul lui.

Strada Nicolae Bălcescu nr. 59-61

Informatii despre Universitatea din Craiova - extensia Drobeta Turnu Severin

Universitatea din Craiova este o instituţie de stat pentru învăţământ superior de prim rang, evaluarea instituţională a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în 2009 finalizându-se cu acordarea „Gradului de încredere ridicat”.

Universitatea din Craiova s-a situat, în toate clasamentele naţionale şi internaţionale realizate în ultimii 20 de ani, în primele 10 universităţi din România. În University Ranking by Academic Performance 2011, Universitatea din Craiova este plasată în categoria B, pe locul 1.630 în lume. În Ranking web of World Universities realizat în iulie 2012, Universitatea din Craiova figurează pe locul 10/111 în clasamentul universităţilor româneşti şi pe locul 1.222 în topul mondial. În Mondial Top Universities and Colleges 2012, ocupă poziţia 8 (în România) şi 1.421 (în lume). University Web Ranking 2012 plasează Universitatea din Craiova pe locul 10 între universităţile româneşti şi pe locul 1.707 mondial.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea din Craiova - extensia Drobeta Turnu Severin
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer