Administrarea Afacerilor în Comerţ, Turism și Servicii (Drobeta-Turnu Severin)

Despre program

Obiective

Formarea specialiștilor cu inaltă pregătire în domeniul administrării afacerilor în turism, comerț și servicii, capabili să dezvolte strategii în aceste domenii, să ia decizii optime  care  să asigure avantajul competitiv al firmelor în domeniu.

Programul de master urmărește să asigure masteranzilor cunoștințe manageriale și de specialitate care să le permită o mai buna ințelegere a fenomenelor economico-financiare care se manifestă în mediul de afaceri și un instrumentar de lucru necesar implicării eficiente  în proiectele de dezvoltare și promovare a turismului  și a serviciilor.

 Cui se adresează programul?

Programul se adresează tuturor celor care doresc să aprofundeze domeniul afacerilor în turism, comerț și servicii:

  • absolvenţilor Facultăţilor de Ştiinţe Economice care doresc să se specializeze în acest domeniu;
  • absolvenţilor altor facultăţi (Drept, Politehnică, Psihologie şi Sociologie, Litere) care doresc să îşi însuşească elemente esenţiale în gestionarea unei afaceri;
  • specialiştilor  din organizaţii publice şi întreprinderi private;
  • managerilor din sectorul privat sau public
  • întreprinzători în domeniu 

Perspective de carieră

Programul îşi propune să ofere o specializare în administrarea afacerilor şi să pregătească specialişti în domenii precum:

 

  • Conducator de intreprindere mica- patron in turism
  • Conducator de pensiune turistica( rurala, agroturistica, montana);
  • Director adjunct institutie publica
  • Director centru de informare turistică
  • Director comercial
  • Director de agentie de turism
  • Expert accesare fonduri structurale si de coeziune europene
  • Manager in activitatea de turism
  • Manager achizitii
  • Analist in turism
  • Sef serviciu aprovizionare-desfacere
Domeniu de licenta/master
Administrarea afacerilor
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Antreprenoriat în CTS
  • Politica de mediu în UE
  • Turism și dezvoltare durabilă
  • Mediul juridic al organizației de servicii
  • Marketingul organizației de servici
  • Mediul european de afaceri
  • Organizările comune de piață în UE
  • Managementul afacerilor
  • Jocuri de conducere a afacerilor
  • Management comparat
  • Management contabil
  • Metode şi tehnici de studiul pieţei
  • Creativitate și inovare în afaceri
  • Managementul resurselor umane ale organizației
  • Studiul mărfurilor şi securitatea consumatorului
  • Metodologia cercetării ştiinţifice
  • Tranzacţii comerciale internaţionale
  • Practica de specialitate şi de elaborare a lucrării de disertaţie

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Craiova

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor are privilegiul de a se fi întemeiat pe fundamentul unei recunoscute tradiţii a economiei şi învăţământului gălăţean, menţionând în acest sens că prima şcoală comercială din România a fost înfiinţată la Galaţi în octombrie 1864, iar în 1934 lua fiinţă Academia de Export din Galaţi, în aula căreia au ţinut conferinţe cei mai mari profesori economişti ai ţării. Într-un astfel de cadru, s-au format două mari personalităţi economice gălăţene, recunoscute la nivel naţional şi internaţional: profesorul Virgil Madgearu şi profesorul Anghel Rugină. Pe temeiul unui asemenea ascendent, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din Galaţi şi-a impus, încă de la înfiinţarea sa, 23 aprilie 1990, continuarea efortului pentru redobândirea unei recunoaşteri naţionale şi internaţionale, unanim recunoscute. Sistemul de valori reflectă demersul întregului colectiv profesoral de a asigura îndeplinirea misiunii asumate. Tradiţie – Şcoala economică gălăţeană are o tradiţie recunoscută şi acest aspect obligă atât generaţia actuală cât şi cea viitoare la respect pentru trecut şi efort pentru viitor. Profesionalism – profesorii facultăţii se vor mobiliza pentru a forma cu pasiune şi dăruire economişti valoroşi cu înaltă ţinută profesională şi morală. Creativitate – este esenţială pentru a obţine diferenţierea pe piaţa educaţională. Prin activităţile noastre dorim să-i încurajăm pe studenţi la dialog şi iniţiative. Integritate – activităţile profesorilor şi studenţilor vor fi în permanenţă guvernate de onestitate, corectitudine şi sinceritate. Procesul de educaţie presupune întotdeauna existenţa unor oameni cu har. Corpul profesoral al facultăţii este format din specialişti cu o bogată experienţă didactică şi de cercetare, receptivi la realităţile mediului de afaceri. Sunt profesori care au acceptat provocarea de a ţine pasul cu schimbarea şi care înţeleg că fiecare student este unic în felul lui.

Strada Nicolae Bălcescu nr. 59-61

Informatii despre Universitatea din Craiova

Universitatea din Craiova este o instituţie de stat pentru învăţământ superior de prim rang, evaluarea instituţională a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în 2009 finalizându-se cu acordarea „Gradului de încredere ridicat”.

Universitatea din Craiova s-a situat, în toate clasamentele naţionale şi internaţionale realizate în ultimii 20 de ani, în primele 10 universităţi din România. În University Ranking by Academic Performance 2011, Universitatea din Craiova este plasată în categoria B, pe locul 1.630 în lume. În Ranking web of World Universities realizat în iulie 2012, Universitatea din Craiova figurează pe locul 10/111 în clasamentul universităţilor româneşti şi pe locul 1.222 în topul mondial. În Mondial Top Universities and Colleges 2012, ocupă poziţia 8 (în România) şi 1.421 (în lume). University Web Ranking 2012 plasează Universitatea din Craiova pe locul 10 între universităţile româneşti şi pe locul 1.707 mondial.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea din Craiova
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer