Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative
Programele de studii demarate în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative pregătesc în special profesori, cercetători, asistenţi de cercetare, istorici, documentarişti, traducatori si interpreti, lingvisti, filologi, specialişti în relaţii internaţionale, referenţi relaţii externe, referenţi relaţii diplomatice, funcţionari publici, specialişti în relaţii publice, purtători de cuvânt, secretari literari, editori, redactori.
Absolvenţii dobândesc competenţe care cuprind o bună cunoaştere a limbilor străine moderne (engleză, franceză, germană), o cunoastere aprofundata istoriei, o capacitate de mediere interculturală, o capacitate de comunicare interpersonală şi organizaţională, abilităţi în rezolvarea unor probleme care implică aspecte sociale şi interumane, capacitate de organizare, eficienţă în munca administrativă.
Nu există programe de licență la Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative
Nu există programe de master la Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative
Informații despre Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad
Misiunea generală a Universităţii este de a contribui la realizarea misiunii învăţământului superior românesc. Misiunea asumată de Universitate este de educaţie şi cercetare ştiinţifică, în scopul de a genera şi a transfera cunoaştere către societate, prin: formare iniţială şi continuă la nivel universitar, în scopul dezvoltării personale, al inserţiei profesionale a individului şi a satisfacerii nevoii de competenţă a mediului socio-economic; cercetare ştiinţifică, dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic prin creaţie individuală şi colectivă în domeniile ştiinţelor specifice programelor de studii acreditate/autorizate provizoriu, cu precădere în domeniile biomedical, juridic şi economic, precum şi prin asigurarea performanţelor şi dezvoltării fizice şi sportive, valorificarea şi diseminarea rezultatelor cercetării.