Nu există programe de licență la Facultatea de Ştiinţe Economice
Nu există programe de master la Facultatea de Ştiinţe Economice
Informații despre Universitatea "Agora" din Municipiul Oradea
Universitatea Agora îşi asumă misiunea de a transmite studenţilor săi spiritul Agorei, bazat pe valorile democraţiei şi umanismului transdisciplinar, spirit pe care absolvenţii, la rândul lor, să-l propage mai departe în societate.
Pornind de la acumulările prezente şi valorificarea potenţialului intern, cu deschidere spre colaborări externe, Universitatea Agora îşi propune să adauge valori noi cunoaşterii umane, prin promovarea şi încurajarea cercetării-dezvoltării-inovării, asumându-și o misiune de educaţie şi cercetare ştiinţifică, astfel încât să devină recunoscută, în mediul academic românesc şi european, ca un model eficient al accesului la succes prin spirit antreprenorial.
Universitatea Agora îşi propune să devină un centru cultural şi civic, menit să contribuie la formarea şi difuzarea valorilor culturii naţionale şi universale, la promovarea pluralismului opţiunilor la dezvoltarea culturii politice şi civice, iar prin absolvenţii săi şi prin cercetarea ştiinţifică proprie să contribuie la îmbunătăţirea performanţelor obţinute de unităţile economice din vestul României.