Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
În prezent Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din Cluj-Napoca este una dintre cele mai moderne şi dinamice facultăţi ale Universităţii Babeş-Bolyai, cu o relevantă ofertă de servicii academice şi ştiinţifice vizând toate formele de învăţământ: licenţă, masterat, doctorat, învăţământ la distanţă, formare continuă, cursuri postuniversitare de recalificare, programe de cercetare, consultanţă şi dezvoltare durabilă.
Pregătirea în problemele economice ale tinerilor se realizează pe trei linii de studii (română, maghiară, germană), precum şi studii complete în limbile engleză şi franceză în consonanţă cu structura culturală a Transilvaniei şi exigenţele spaţiului educaţional şi economic european, însumând 11 specializări nivel licenţă şi 26 specializări nivel masterat. Aproape 13.000 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi beneficiază de oferta educaţională, didactică şi instituţională a celor 242 de cadre didactice, atât în Cluj-Napoca, dar şi în cadrul extensiilor de la Sfântu Gheorghe şi Sighetul Marmaţiei.
Nu există programe de licență la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
Nu există programe de master la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
Informații despre Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB)
Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) situată in Cluj-Napoca, este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România, continuatoarea tradiției Universității din Cluj, înființată în anul 1872. Universitatea poartă din anul 1959 numele bacteriologului român Victor Babeș și pe cel al matematicianului maghiar János Bolyai.
Din punctul de vedere al numărului de studenți (peste 43.000 ), precum și al diversității specialităților oferite (105), este una dintre cele mai importante universități din România. În 2011, Universitatea „Babeș-Bolyai” a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.
Universitatea „Babeș-Bolyai” se remarcă, de asemenea, prin caracterul său multicultural. Astfel, dintre cele 21 de facultăți ale universității, 19 oferă programe de studii în limba română, 17 în limba maghiară, 10 în limba germană și 2 în limba engleză. În două dintre facultăți (Teologie Reformată si Teologie Romano-Catolică), programele de studii se desfășoară exclusiv în limba maghiară. Dintre specializările oferite, 98 sunt în limba română, 52 în limba maghiară, 14 în limba germană și 4 în limba engleză. Aceeași structură multiculturală se regăsește și în cadrul programelor postuniversitare sau în cadrul studiilor de scurtă durată realizate în cele 18 colegii universitare din Transilvania ce aparțin de UBB.