Facultatea de Medicină Veterinară
Învăţământul medical veterinar ieşean datează de aproape un secol.
„La începutul secolului XX funcţiona în cadrul Facultăţii de Ştiinţe din Iaşi o catedră de Agricultură, similară catedrei de Chimie agricolă înfiinţată la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. În 1910, în cadrul acestei catedre se predau: Nutriţia plantelor şi a animalelor agricole, Prepararea vinului şi Lăptăria. La 7 iunie 1911 un grup de profesori format din Haralamb Vasiliu – titularul catedrei de Chimie agricolă, P. Bujor, A. Popovici, şi I. Simionescu, au propus înfiinţarea la Facultatea de Ştiinţe a unei secţii de ştiinţe agricole.
Cursurile erau repartizate pe o durată de 2 ani în trei grupe. De la 17 mai 1913 secţia de Ştiinţe agricole a avut un regulament propriu de funcţionare, dar în preajma aceluiaşi an era în primejdie să-şi piardă un post de conferenţiar la zootehnie, altul la economie rurală precum şi un post de conferenţiar diurnist la medicina veterinară, posturi suprimate din cauza împrejurărilor excepţionale şi nefavorabile prin care a trecut ţara”.
(Arhivele Statului Bucureşti, Fond. Min. Instr. Dos. 2681/1913, f.189)
Deşi aceste documente atestă practici veterinare universitare încă de la începutul secolului XX sub cupola academică a tărâmurilor ieşene, abia peste şase decenii se materializează concret acest deziderat.
Facultatea de Medicină Veterinară a fost înfiinţată în 1961, asigurându-i-se la acea perioadă, o baza materială ultramodernă în care îşi desfăşurau activitatea personalităţi marcante ale învăţământului veterinar superior românesc.
Până în 1974, Facultatea funcţionează ca unitate individuală din cadrul Institutului Agronomic Iasi, are o durată de 5 ani şi disciplinele structuate în 4 catedre.
În 1974 se uneşte cu Facultatea de Zootehnie şi este transformată în secţia de Medicină Veterinară a Facultăţii de Zootehnie şi Medicină Veterinară.
În anul 1986, dupa o nouă organizare, Facultatea se regăseşte în cadrul Facultăţii de Agronomie sub titulatura de Catedra de Medicină Veterinară.
Începând cu anul 1990, Facultatea revine la denumirea firească de Facultatea de Medicină Veterinară, organizată pe principiile învăţământului medical veterinar modern, în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară.
Programe pe care le găsești la Facultatea de Medicină Veterinară
Programe de licență (14)
Programe de master (2)
Informații despre Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" este o instituţie specializată în învăţământul superior agronomic şi medical veterinar, cu anvergură la nivel naţional şi european, având ca misiune fundamentală formarea de ingineri specializaţi în agricultură, montanologie, horticultură, inginerie şi management, ingineria produselor alimentare, inginerie mediului, zootehnie, licenţiaţi în biologie şi doctori medici veterinari.