Facultatea de Medicină

Facultatea de Medicină din Craiova este o instituţie cu o poziţie bine definită în cadrul învăţământului superior medical românesc şi o prezenţă activă pe plan internaţional. Neangajată politic, instituţia îşi desfăşoară activitatea pe baza separării funcţiilor academice şi administrative, relaţiile dintre ele fiind însă bine stabilite.

Facultatea de Medicină din Craiova este o instituţie academică în care componenta educaţională este preponderentă, dar cercetarea ştiinţifică a câştigat în dimensiuni şi în substanţă, existând perspectiva certă de echilibrare a celor două componente pe termen mediu.

Cu un număr de aproape 360 de cadre didactice, organizate în 8 departamente şi 82 de discipline, Facultatea de Medicină pregăteşte anual peste 1750 de studenţi pe parcursul unui ciclu de 6 ani.

Studenți licență 1750
Studenți master ---
Cadre didactice 360
Raport studenți/profesori ---
Promovabilitate licență ---
Promovabilitate master ---
Informații de contact pentru Facultatea de Medicină
Str. Petru Rareș, nr. 2, cod 200349, Craiova, România

Nu există programe de licență la Facultatea de Medicină

Nu există programe de master la Facultatea de Medicină

Informații despre Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova prin facultăţile şi specializările sale de studii de licenţă, masterat şi doctorat, este o instituţie academică în care componenta educaţională este preponderentă, dar în care cercetarea ştiinţifică trebuie să câştige în dimensiuni şi în substanţă, existând perspectiva certă de echilibrare a celor două componente pe termen mediu.

În acelaşi timp, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova trebuie să devină pivotul asistenţei medicale, atât sub aspect metodologic cât şi al activităţilor practice de specialitate, în regiunea istorică a Olteniei. 

Una dintre activităţile importante pe care şi le propune pentru viitor UMF Craiova constă în dezvoltarea, diversificarea şi susţinerea tuturor formelor de pregătire post-licenţă, inclusiv învăţământ la distanţă informatizat (e-learning), precum şi asigurarea condiţiilor de formare prin rezidenţiat în cât mai multe dintre specialităţile recunoscute.  

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Str. Petru Rareș, nr. 2, cod 200349, Craiova, România
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer