Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală – Filiala Slatina
Facultatea pune accent pe instruirea temeinică a studenților în vederea acumulării de cunoştințe solide teoretice şi practice în domeniul ştiințelor tehnice şi economice aplicate în agricultură. Astfel, în cele 5 laboratoare dotate cu tehnică de calcul, studenții învață utilizarea şi programarea pe calculator. Practica studenților se desfăşoară atât în cadrul facultății, cât şi în cadrul unităților de profil (M.A.D.R., Stațiunea de Cercetare Caracal, S.C. LONGIN S.R.L. etc.). O atenție deosebită se acordă însuşirii a două limbi moderne, din care engleza de afaceri este obligatorie pe durata a 6 semestre. A doua limbă modernă este la alegere (franceză, germană, spaniolă, italiană). Facultatea a încheiat parteneriat cu British Council pentru organizarea cursurilor de limba engleză şi obținerea atestatului Cambridge.
Pânã în prezent, la filiala de la Slatina au absolvit cursurile si au sustinut licenta 8 promotii la cursul învãtãmânt la distantã si 7 promotii la curs de zi, ceea ce înseamnã foarte mult pentru economia judetului,Olt.
Absolvenții facultății pot ocupa locuri de muncă în sectoare de activitate, precum: comerț/marketing agricol, servicii, agroindustrial, consultanță, administrație, mass-media.
Nu există programe de licență la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală – Filiala Slatina
Nu există programe de master la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală – Filiala Slatina
Informații despre Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
Cu o tradiție de 165 de ani în învățământul agronomic, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV București) a reușit să devină de-a lungul timpului un pol de excelență al învățământului agronomic și cercetării științifice în domeniu, orientat spre dezvoltarea profesională a indivizilor, interedisciplinaritate și internaționalizare.
USAMV București oferă studenților săi un mediu academic modern, efervescent și intercultural, menit să susțină atât dezvoltarea personală, cât și profesională în domenii de actualitate, importante pentru dezvoltarea economiei unei societăți.
Prin intermediul programelor de studii de licență, masterat și doctorat studenții au oportunitatea de a se forma profesional și specializa în domenii de interes. Dobândind competenţe corespunzătoare exigenţelor pieţei forţei de muncă, absolvenții Universității noastre au posibilitatea de a obține rapid un loc de muncă după finalizarea studiilor conform pregătirii lor profesionale.
Universitatea noastră și-a propus să răspundă nu numai laturii profesionale a vieții de student, ci și celei personale. Condițiile, la nivel european, pentru formarea profesională, sunt dublate de condiții, la fel de bune, de locuire și de petrecere a timpului liber în cele două campusuri – „Agronomie – Herăstrău” și „Medicină Veterinară – Cotroceni”. De asemenea, competițiile sportive și evenimentele culturale sunt o prezență constantă în viața studenților din campus, în toate anotimpurile și, în plus, în fiecare an, se desfășoară o competiție cu mare tradiție în rândurile studenților agronomi din toată țara –
AGRONOMIADA.
Alegând să faci parte din comunitatea noastră academică, vei avea șansa să:
- Studiezi în două campusuri moderne, europene (campusul „Agronomie-Herăstrău” și „Medicină Veterinară – Cotroceni”), cu toate facilitățile (cămine, cantine studențești, sală și terenuri de sport, Parc Dendrologic, Grădină Botanică)
- Utilizezi cele mai noi echipamente de specialitate pe parcursul activităților didactice și de cercetare, Universitatea dispunând de 12 centre ce cercetare științifică și 3 stațiuni didactice și de cercetare-dezvoltare (Moara Domnească, Istrița, Pietroasa)
- Beneficiezi de expertiza unui corp didactic cu competențe și abilități în domeniu, care pune la dispoziția studenților atât informațiile teoretice, cât și experiența practică dobândită de-a lungul carierei
- Participi la mobilități de studiu și plasament în cadrul programului Erasmus+, la una dintre universitățile partenere, având șansa de a face schimb de experiență și a-ți completa cunoștințele de specialitate
- Faci parte din asociațiile studențești și să te implicit activ în organizarea evenimentelor pentru studenți
- Iei contact direct cu angajatorii încă din perioada studenției, prin intermediul stagiilor de practică și participând la evenimente de carieră organizate în cadrul Universității (târgului de job-uri, mese rotunde cu angajatorii, workshop-uri etc.)
A fi student la USAMV București înseamnă să fii student european, într-o Universitate în care tradiția și modernitatea se întrepătrund cu succes, oferind societății profesioniști de viitor.