Facultatea de Fizică
Facultatea de Fizică a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi ocupă un loc de frunte în învăţământul de fizică din România, oferind absolvenţilor posibilitatea de a profesa în diferite domenii, cum ar fi: fizician, profesor în învăţământul preuniversitar şi universitar, cercetător ştiinţific, fizician informatician, biofizician, fizician medical, inginer fizician. Pregătirea studenţilor se realizează prin intermediul unei palete largi de cursuri de fizică clasică şi modernă, punându-se un accent deosebit pe domeniile de perspectivă (Fizica computaţională, Studiul sistemelor complexe, Ştiinţa materialelor, Procesarea imaginilor, Control nedistructiv al materialelor, Nanotehnologii) precum şi prin cursuri de matematică, chimie, biofizică, electronică, limbaje de programare, prelucrare automată a datelor, limbi străine.
Ca unitate independentă, Facultatea de Fizică a început să funcţioneze în anul 1962, prin scindarea Facultăţii de Matematică şi Fizică în Facultatea de Matematică-Mecanică şi Facultatea de Fizică. Între figurile proeminente ale perioadei de început a învăţământului de fizică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” în cadrul Facultăţii de Ştiinţe apoi a Facultăţii de Matematică şi Fizică, se remarcă profesorii Ştefan Micle, Dragomir Hurmuzescu, şeful Catedrei de căldură şi electricitate, academicianul Ştefan Procopiu, cel care între 1912-1913 a publicat lucrări fundamentale referitoare la ceea ce azi este denumit magnetonul Bohr-Procopiu, Th.V.Ionescu, şef al Catedrei de fizică experimentală, academicianul Horia Hulumbei (fondatorul — în 1939 — al Catedrei de structura materiei şi radioactivitate), Ioan Plăcinţeanu (organizatorul Catedrei de mecanică raţională), Teofil Vescan, Constantin Mihul, Vasile Tutovan, Ilie Bursuc, Mircea Sanduloviciu.
Colectivele de cercetare din facultate, compuse din cadre didactice şi studenţi grupate în două centre de cercetare atestate, au fost în permanent contact cu lumea ştiinţifică din afara graniţelor ţării. Aceste contacte s-au intensificat şi dezvoltat în ultimii ani, în cadrul unor proiecte de cercetare comune cu colective de prestigiu din Franţa, Germania, Anglia, Olanda, Austria, Japonia, SUA, Grecia, Cehia, Portugalia, Spania, Belgia, Elveţia, Bulgaria şi Republica Moldova.
Facultatea de Fizică dispune de trei reţele de calculatoare, peste 100 de calculatoare cu acces pe Internet, o sală de internet precum şi un laborator multimedia. Biblioteca Facultăţii de Fizică are un fond de peste 100.000 de volume fiind informatizată din anul 1997. Granturile de cercetare ştiinţifică obţinute prin competiţie internă şi/sau internaţională permit o dotare a laboratoarelor de cercetare la un nivel care să răspundă cerinţelor actuale. Biblioteca de Fizică se află în corpul A al Universităţii, parter, B-dul Carol I, nr. 11, 700506, Iaşi, E-mail: bib.fiz@uaic.ro, Telefon: 0232 20 1151.
Nu există programe de licență la Facultatea de Fizică
Nu există programe de master la Facultatea de Fizică
Informații despre Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC)
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România continuând, din anul 1860, o tradiţie a excelenţei şi inovaţiei în educaţie şi cercetare. Cu peste 24.000 de studenţi şi aproximativ 800 de cadre didactice, universitatea se bucură de un important prestigiu la nivel naţional şi internaţional, având colaborări cu 286 de universităţi din străinătate.
Odată cu adoptarea procesului Bologna, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a devenit prima instituţie de învăţământ superior din România centrată pe student. Printr-o bogată ofertă de studii complementare, de la toate facultăţile, universitatea le oferă studenţilor libertatea de a-şi croi propriul traseu academic prin dobândirea de cunoştinţe în domenii la alegere. Cercetarea se desfăşoară la nivel de top, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” deţinând poziţia fruntaşă într-un clasament naţional al cercetării realizat pe baza standardelor internaţionale în anul 2007.
Colectivele de cadre didactice din universitate sunt implicate în peste 442 de proiecte naţionale şi internaţionale, prin intermediul a 24 de centre de cercetare şi de excelenţă, ale căror rezultate sunt prezentate în numeroase articole publicate în reviste de prestigiu.
Prin iniţiative unice de stimulare a performanţelor în cercetare, de încurajare a unui model didactic interactiv şi creativ şi de atragere a celor mai valoroşi tineri în viaţa academică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” se angajează să vizeze excelenţa în orice activitate.