Facultatea de Drept și Științe Administrative

Începând cu data de 1 octombrie 1998 a început să funcționeze Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Fundației Universitare pentru Integrare Europeană din Sibiu – Universitatea Româno-Germană, instituţie de învăţământ superior a cărei funcţionare a fost acreditată prin Legea nr. 115/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 393 din 10 mai 2005, având specializarea Drept, cursuri de zi (4 ani) cu predare în limba română.

Facultatea şi-a deschis portile in contextul in care Sibiul, ca vechi centru multicultural, are o traditie a coexistentei şi comunicarii exemplare romano-germane. De altfel, nu întâmplător, Consulatul General al Germaniei în România are sediul în Sibiu, aici aflandu-se şi comunitatea germană cea mai puternică din România, reprezentată de Forumul Democral al Germanilor din România.

Studenți licență ---
Studenți master ---
Cadre didactice 9
Raport studenți/profesori ---
Promovabilitate licență ---
Promovabilitate master ---
Informații de contact pentru Facultatea de Drept și Științe Administrative

Nu există programe de licență la Facultatea de Drept și Științe Administrative

Nu există programe de master la Facultatea de Drept și Științe Administrative

Informații despre Universitatea "Româno-Germană" din Sibiu

Universitatea Româno-Germană din Sibiu a fost fondată în anul 1998, ca structură autonomă în cadrul Fundației Universitare pentru Integrare Europeană, persoană juridică de drept privat. În anul 1998, Institutul de Științe Administrative „Paul Negulescu” a înființat, în calitate de unic fondator, Fundația Universitară pentru Integrare Europeană, în cadrul acesteia luând ființă Universitatea Româno-Germană din Sibiu, care în anul universitar 2012-2013 este compusă din Facultatea de Drept și Științe Administrative și Facultatea de Științe Economice.

Denumirea instituției de învățământ superior și conținutul specific al curriculei universitare au fost concepute avându-se în vedere șansa valorificării puternicei tradiții regionale a relațiilor cu spațiul cultural și științific european pe filieră germană. Această idee a fost primită deosebit de pozitiv de către reprezentanții comunității germanilor din Romania și de către reprezentanții statului german în România, care și-au oferit, oficial, sprijinul în realizarea practică a acestui ambițios proiect, așa cum rezultă din scrisorile de acord și sprijin din partea acestor autorități și structuri.

Statut Universitate
privat
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
mediu
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Româno-Germană" din Sibiu
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer