Facultatea de Drept

În anul 1780 a fost înființată la Oradea Academia de Drept, care este una dintre cele mai vechi instituții de învățământ superior din România. Prin Decretul Regal din 4 mai 1874, Academia a fost transformată în Facultatea de Drept, cursurile având o durată de 4 ani, în cadrul facultății funcționând 8 catedre: Drept Român, Drept Penal, Procedura Civilă, Drept Civil, Drept Comercial și Cambial, Drept Financiar, Drept Public și Drept Canonic.

Academia de Drept din Oradea a avut o importantă deosebită în viață culturală românească, personalități de prestigiu studiind și activând aici, printre care: Alexandru Român, membru al Academiei Române, inițiatorul a€œSocietatii de lectură a fundației române studioase”, prima societate studențească română cu caracter național, Eugeniu Sperantia, fondatorul primului curs de Filozofie a Dreptului, George Sofronie, strălucit profesor de Drept Internațional, etc. Dintre cei mai renumiți absolvenți ai Academiei de Drept din Oradea amintim pe Emanuil Gojdu – fost deputat, dr. Aurel Lazăr – fost ministru, Gheorghe Pop de Basesti, întemeietor al Partidului Național Român, organizatorul pedagogiei române în Ardeal, Vasile Mangra, episcop ortodox, dr.Gh. Plopu – prim președinte de secție la Înaltă Curte de Casație din România.

În anul 1934, datorită condițiilor istorice, Facultatea de Drept din Oradea a trecut în cadrul Facultății de Drept din Cluj-Napoca.

Planul de învățământ cuprinde pentru fiecare an discipline fundamentale obligatorii, discipline opționale și discipline facultative.

Începând cu anul universitar 1997-1998 facultatea a aderat la Sistemul European al Creditelor Transferabile (ECTS), în concordanță cu care s-a elaborat planul de învățământ și care este menit să asigure studenților posibilitatea de a studia și în alte centre universitare din țara și din străinătate. Facultatea de Drept a fost acreditata din anul 1999.

În cadrul cursurilor se insistă pe aprofundarea cunoștințelor privind legislația europeană, tocmai pentru această fiind introdusă o disciplină obligatorie – Dreptul Comunitar. Se pune accent pe această problemă deoarece integrarea în structurile Uniunii Europene presupune realizarea unei compatibilități atât la nivelul legislațiilor țărilor candidate cu cele membre ale Uniunii Europene, cât și la nivelul specialiștilor din acest domeniu.

Studenți licență ---
Studenți master ---
Cadre didactice ---
Raport studenți/profesori ---
Promovabilitate licență ---
Promovabilitate master ---
Informații de contact pentru Facultatea de Drept
str. General Magheru nr. 26 Oradea

Nu există programe de licență la Facultatea de Drept

Nu există programe de master la Facultatea de Drept

Informații despre Universitatea din Oradea

Misiunea Universităţii din Oradea este crearea unei experienţe educaţionale transformatoare pentru studenţi axată pe cunoştinţe disciplinare profunde. Îşi propune ca prin programele sale de studii să descopere, să conserve şi să disemineze cunoaşterea şi, în egală măsură, să ofere un mediu propice schimbului liber de idei, în ceea ce priveşte creativitatea, cercetarea şi spiritul antreprenorial.

Universitatea din Oradea prin cadrele didactice care se implică în activitatea de educare şi cercetare şi studenţii săi este angajată în procesul de consolidare a comunităţii. Îşi propune să influenţeze societatea într-un mod revoluţionar, atât la nivel regional, dar şi naţional, prin parteneriate între cadre didactice, studenţi şi mediul socio – economic local și național.

Valorile cele mai importante care susţin Universitatea din Oradea ca instituţie sunt: susţinerea excelenţei în predare, cercetare şi implicare publică, recunoaşterea şi promovarea creativităţii şi inovaţiei, abordarea unei game largi de subiecte la nivel academic, îmbunătăţirea relaţiilor cu societatea, încurajarea spiritului antreprenorial, înlesnirea accesului la educaţie, încurajarea dezvoltării profesionale pentru întregul personal şi pentru studenţi.

Sistemul de educaţie al Universităţii din Oradea este menit să pună capăt decalajului  dintre teorie şi practică prin intermediul cadrelor didactice care contribuie la pregătirea studenţilor, nu doar prin experienţa academică avansată, ci și abilitățile care provin din practica curentă a profesiilor lor.

În cadrul celor 15 facultăţi care acoperă o gamă foarte largă de domenii, UO derulează programe de studii universitare de licenţă, master şi doctorat, în sistem Bologna. Oferim un număr de 112 programe de licenţă, 83 programe de master și 12 domenii de doctorat acreditate sau autorizate provizoriu conform metodologiei ARACIS.

Majoritatea programelor destinate studiilor universitare de licenţă şi master sunt organizate la forma cu frecvenţă dar avem şi 7 programe de studii universitare de licenţă care au învăţământ la distanţă şi unul cu frecvenţă redusă.

Universitatea din Oradea are și o componentă internațională, studenții noștri beneficiind de mobilități de studiu și de practică în străinătate prin intermediul programelor Erasmus+, burse oferite de Guvernul României, CEEPUS, DAAD, burse oferite de guvernele altor state sau instituții din străinătate, etc. Aceste programe îţi asigură studii fără taxe, echivalarea notelor la întoarcere şi o alocaţie lunară care te ajută puţin cu cheltuielile de acolo. În prezent, instituția noastră are peste 300 de parteneri, cu precădere prin programul Erasmus+, încercând astfel să asigure o paletă cât mai largă de oferte de mobilitate pentru studiu sau stagii practice.

Activităţile didactice şi de cercetare dispun de o bază materială corespunzătoare, în continuă extindere şi modernizare. UO are o bază materială solidă, acumulată în timp, care se constituie din  spaţii de învăţământ în clădiri  structurate astfel:

  • Aula Magna cu 300 locuri;
  • Două Aule cu câte 200 locuri;
  • 100 Amfiteatre şi săli de curs;
  • 71 Săli de seminarii;
  • 343 Laboratoare;
  • 1 hala microproducţie;
  • Biblioteca Universităţii.

Universitatea mai dispune de o Bază sportivă compusă din: 7 săli de sport şi 13 terenuri de sport. De asemenea, universitatea deţine un un sistem informatic consolidat, în dezvoltare, care asigură accesul la Internet şi transmiterea internă a informaţiilor (Intranet), patru baze didactice şi de cercetare adaptate pe domenii de studiu (www.uoradea.ro/ resurse materiale).

Campusul universitar este unul dintre cele mai adecvate din România, în conformitate cu  practicile europene. Studenţii au acces la Spaţii de cazare în 4 cămine studenţeşti şi acces la 7 Clinici Universitare.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Str. Universității nr. 1, 410087 – Oradea
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea din Oradea
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer