Ştiinţa motricităţii în activităţi didactice şi de timp liber
Program de master
Adaugă la opțiunile mele

Misiune

În cadrul Facultăţii de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale studenţii pot urma studii universitare de licenţă şi masterat, acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, conform standardelor europene.

Centrată pe student, oferta noastră de formare se bazează pe acoperirea integrală cu cadre didactice de specialitate, pe formarea continuă asigurată prin studii masterale, precum şi prin cursurile de pregătire a personalului didactic.

Dispunem de un corp profesoral foarte bine pregătit, cu abilităţile şi experienţa necesară pentru a transmite eficient cunoştinţele lor, dar şi pentru a primi prin rezultatele studenţilor un feed- back al propriilor performanţe.

Avem la dispoziţie o bază materială importantă în care se pot desfăşura activităţile didactice şi de cercetare ştiinţifică. Pentru rezultatele obţinute la învăţătură, în cercetare sau în activităţile sportive studenţii sunt recompensaţi cu diverse tipuri de burse: de merit, de performanţă ştiinţifică sau sportivă. „Dincolo de provocări rămân rezultatele, dincolo de cerinţe rămân procedurile, dincolo de oameni rămân practicile. Toate acestea ne reprezintă şi în mod categoric avem obligaţia să le dezvoltăm”.

Mesajul decanului,
prof.univ.dr. Monica Delia Bîcă

Limba de predare: Română

Statut Acreditare: Acreditat

Perioadă de studii: 2

Forma de învățământ: IF - cu frecvență

Domeniu: Medicină

Domeniu de licență/master: Sănătate

Specializare: Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

Locuri disponibile (total): 20

Locuri disponibile (buget): 9

Locuri disponibile (taxă): 11

Ultima medie (buget): 8.84

Ultima medie (taxă): 7.2

Taxă anuală de studii: 3.000 lei

Taxă de înscriere: 150 lei

Descriere

Pentru programele de studii:
 Ştiinţa Motricităţii în Activităţi Didactice şi de Timp Liber
 Kinetoterapia în afecţiunile ortopedice şi în traumatologia sportivă
concursul de admitere se desfășoară astfel:


Probă scrisă pentru verificarea cunoștințelor specifice domeniului de studiu de
masterat la care se acordă note de la 1 la 10.


Media de admitere este medie ponderată, fiind calculată astfel:
• 80 % Media examenului de Licenţă (ML);
• 20 % Nota obţinută la proba scrisă(MPS).
Formula de calcul pentru media de admitere (MA) este:
MA = (0,8 x ML) +( 0,2 x MPS).

Admiterea se face în ordinea descrescătoare a mediilor generale obţinute de candidaţi,
în limita numărului de locuri.

Pentru a vedea secțiunile blurate trebuie sa te înregistrezi

Sesiunea 1

Perioadă înscrieri: de la 08/07/2019 până la 22/07/2019

Perioadă probe: de la 23/07/2019

Perioadă rezultate: de la 23/07/2019

Sesiunea 2

Perioadă înscrieri: de la 03/09/2019 până la 12/09/2019

Perioadă probe: de la 13/09/2019

Perioadă rezultate: de la 13/09/2019

Examene admitere

Materie Materie obligatorie Materie aleasa Procent din media de admitere Eliminator Tip examen Descriere / Observatii
Specialitate Nu Nu 20% Nu Proba scrisa N/A

Acte necesare inscriere

Denumire document Observatii
2 Fotografii tip buletin
Acte doveditoare pentru scutirea taxei de înscriere (în cazuri speciale)
Adeverință din care sa rezulte calitatea de student la o altă facultate, dacă este cazul
Adeverință medicală din care să rezulte că posesorul este apt medical
Buletin sau carte de identitate în copie lizibilă
Certificat de căsătorie în copie (dacă e cazul), a cărui conformitate cu originalul va fi certificată de Comisia de înscriere
Certificat de naștere în copie, a cărui conformitate cu originalul va fi certificată de Comisia de înscriere
Chitanța de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere
Declarație pe propria răspundere privind finanţarea sau nefinanţarea anterioară de la bugetul de stat
Diplomă de Bacalaureat
Diplomă de Licență și Foaie Matricolă / Supliment la Diplomă în cazul absolvirii unei alte facultăți (pentru Licență) și obligatoriu pentru Masterat
Dosar plic
Fișă înscriere
Foaie matricolă în original sau copie legalizată
Anul 1
Proiectare curriculară în EFS
Antropologie motrica
Pregatire teoretica de specialitate in educatie fizica
Practica si metodologia activitatii gimnastice
Etica si integritate academica
Pregatire tehnico tactica in jocuri de echipa
Stagiu practic in activitati sportive școlare
Anul 2
Ergofiziologia în sportul şcolar
Stagii de practic in baz de agrem si tab sc
Tendinţe moderne în Ed fizica
AMTL in baze sp si de agrement
Preg. Teoretica de specialitate in e.f
Antropologie motrica

Facultatea de Științe Medicale și Comportamentale

Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu

Targu Jiu

Descriere

Municipiul Târgu-Jiu are o activitate culturală şi sportivă intensă, ceea ce a impus învăţământului universitar gorjean Facultatea de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale, ca parte componentă a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, având specializări acreditate şi în curs de acreditare şi începând cu anul universitar 2011-2012 si un program de studii universitare de masterat. De 20 de ani Universitatea a răspuns schimbărilor care au apărut în politica naţional-educaţională, schimbărilor demografice, cerinţelor economiei de piaţă, nevoilor locale şi regionale şi noilor tehnologii.

Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu

Targu Jiu, Gorj

Introducere

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu este o instituţie de învăţământ superior de interes public, de stat, acreditată, conform Hotărârii Guvernului României nr. 288 / 01. 06. 1992, şi funcţionează pe baza principiilor cu personalitate juridică şi caracter nonprofit, înfiinţată în conformitate cu prevederile legale ale autonomiei universitare şi libertăţii academice, în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale.

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu este o universitate preocupată, mai ales, să ofere tinerilor şansa de a alege programe de studii variate, în concordanţă cu cerinţele pieţei forţei de muncă superior calificată.

Statut: Public

Statut acreditare: Acreditată - Încredere

Programe similare

Lista de comparație