Autovehicule rutiere (IFR)
Program de licență
Adaugă la opțiunile mele

Misiune

Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă este una dintre cele mai vechi facultăți din Universitate, constituind nucleul din care a luat naștere Universitatea „Ovidius”. Facultatea funcționează la forma de învățământ cu frecvenţă (IF) cu șase specializări și două la forma de învățământ cu frecvență redusă (IFR), respectiv cu patru masterate, organizat în funcție de necesitățile locale și naționale ale economiei și de cerințele pieței forței de muncă. În cei 45 de ani, au absolvit zeci de promoții de specialiști, care dezvoltă în prezent cariere de succes în domenii de pregătire ce satisfac necesitățile locale și naționale ale economiei și industriei, unii dintre ei activând chiar peste hotare. Misiunea FIMIM din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța este aceea de a promova un învățământ tehnic superior de profil larg, flexibil, interactiv și continuu, conturat potrivit exigențelor învățământului european și mondial, conservând tradițiile academice naționale.

Limba de predare: Română

Statut Acreditare: Acreditat

Perioadă de studii: 4

Forma de învățământ: IFR - cu frecvență redusă

Domeniu: Științe Inginerești

Domeniu de licență/master: Ingineria autovehiculelor

Specializare: Autovehicule rutiere

Locuri disponibile (total): 75

Locuri disponibile (taxă): 75

Ultima medie (taxă): 6.0

Taxă anuală de studii: 3.200 lei

Taxă de înscriere: 100 lei

Descriere

Pentru a vedea secțiunile blurate trebuie sa te înregistrezi

Sesiunea 1

Perioadă înscrieri: de la 06/07/2020 până la 19/07/2020

Perioadă rezultate: de la 20/07/2020 până la 25/07/2020

Sesiunea 2

Perioadă înscrieri: de la 05/09/2020 până la 10/09/2020

Perioadă rezultate: de la 11/09/2020 până la 15/09/2020

Acte necesare inscriere

Denumire document Observatii
4 Fotografii tip buletin
Acte doveditoare pentru scutirea taxei de înscriere (în cazuri speciale)
Adeverinţă din care să rezulte numărul de semestre urmate la buget/taxă și numărul de semestre în care a beneficiat de bursă În cazul studenţilor/absolvenţilor/exmatriculaţilor sau in cazul celor care s-au retras. Pentru studenții înscriși în prealabil la o instituție de învățământ superior privată este necesară o adeverință distinctă.
Adeverință medicală din care să rezulte că posesorul este apt medical
Buletin sau carte de identitate în copie lizibilă
Certificat de căsătorie în copie (dacă e cazul), a cărui conformitate cu originalul va fi certificată de Comisia de înscriere
Certificat de naștere în copie, a cărui conformitate cu originalul va fi certificată de Comisia de înscriere
Chitanța de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere
Diploma de participare sau de premiu (în original) pentru participanţii şi premianţii la faza naţională a Olimpiadelor şcolare doar pentru licență
Diplomă de Bacalaureat
Document de recunoaștere a studiilor în afara României
Foaie matricolă în original sau copie legalizată
Scrisoare de intenție / motivație
recomandare eliberată de către o organizație legală a rromilor (semnată și ștampilată) care atestă apartenența lor la această etnie.
Anul 1
Algebră liniară, geometrie analitică şi diferenţială
Analiză matematică
Geometrie descriptivă
Ştiinţa și ingineria materialelor
Fizică
Chimie
Programarea calculatoarelor și limbaje de programare
Limbi moderne
Educaţie fizică şi sport
Matematici speciale
Desen tehnic
Tehnologia materialelor
Mecanică
Bazele ingineriei autovehiculelor
Anul 2
Mecanică
Electrotehnică
Control dimensional şi măsurători tehnice
Mecanica fluidelor
Economie generală
Rezistenţa materialelor
Infografică – AutoCAD
Limbi moderne
Educaţie fizică şi sport
Termotehnică
Organe de maşini
Acţionări hidraulice şi pneumatice
Electronică aplicată
Vibraţii mecanice
Mecanisme
Practică de domeniu
Discipline facultative (Managementul riscurilor în domeniul securității și sănătății în muncă)
Anul 3
Organe de maşini
Procese şi caracteristici ale motoarelor cu ardere internă
Procese şi caracteristici ale motoarelor cu ardere internă proiect
Combustibili, lubrifianţi şi materiale speciale pentru autovehicule
Metoda elementului finit
Proiectare asistată de calculator
Echipament electric şi electronic al autovehiculelor
Dinamica autovehiculelor
Calculul şi construcţia motoarelor cu ardere internă
Calculul şi construcţia motoarelor cu ardere internă proiect
Calculul şi construcţia autovehiculelor
Controlul automat al sistemelor autovehiculelor
Materiale și tehnologii neconvenționale
Tribologie
Combustibili alternativi
Managementul activităților tehnico-economice
Practică de specialitate
Discipline facultative (Conducerea automobilului (categoria A,B,C)
Antreprenoriat
Anul 4
Calculul şi construcţia autovehiculelor
Diagnosticarea autovehiculelor
Sisteme auxiliare ale autovehiculelor
Mecatronica automobilului modern
Fabricarea şi repararea autovehiculelor
Elaborarea proiectului de diplomă
Practică pentru elaborarea proiectului de diplomă
Discipline opționale (Caroserii şi structuri portante/Tractoare și autovehicule speciale, Caroserii şi structuri portante/Tractoare și autovehicule speciale proiect, Marketing şi asigurări în domeniul autovehiculelor rutieret / Tranzacţii de automobile, Comunicare / Protectia mediului/Etică și integritate academică, Incercarea şi omologarea autovehiculelor / Mentenanţa autovehiculelor, Logistică şi optimizarea transporturilor rutiere/ Transporturi intermodale, Dinamica accidentelor de circulație /Trafic şi securitate rutieră, Metode de asigurare a calităţii/Legislaţie în domeniul transporturilor rutiere)

Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă

Universitatea "Ovidius" din Constanţa

Constanta

Descriere

Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă este una dintre cele mai vechi facultăți din Universitate, constituind nucleul din care a luat naștere Universitatea „Ovidius”. Facultatea funcționează la forma de învățământ cu frecvenţă (IF) cu șase specializări și două la forma de învățământ cu frecvență redusă (IFR), respectiv cu patru masterate, organizat în funcție de necesitățile locale și naționale ale economiei și de cerințele pieței forței de muncă. În cei 45 de ani, au absolvit zeci de promoții de specialiști, care dezvoltă în prezent cariere de succes în domenii de pregătire ce satisfac necesitățile locale și naționale ale economiei și industriei, unii dintre ei activând chiar peste hotare. Misiunea FIMIM din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța este aceea de a promova un învățământ tehnic superior de profil larg, flexibil, interactiv și continuu, conturat potrivit exigențelor învățământului european și mondial, conservând tradițiile academice naționale.

Universitatea "Ovidius" din Constanţa

Constanta, Constanta

Introducere

Universitatea Ovidius este o instituție de învățământ superior publică fondată în 1961, devenită în 1990 o universitate multidisciplinară, cu programe de studii de licență, masterat și doctorat de calitate, recunoscută de instituții de acreditare naționale și internaționale cu grad de încredere ridicat. Cu peste 15.000 de studenți, Ovidius este cea mai mare universitate europeană la Marea Neagră.

Viziunea noastră este să fim recunoscuți ca lider regional în învățământul superior și cercetarea științifică, să fim prima opțiune în preferințele studenților din întregul areal al Mării Negre și nu numai. 

Suntem o poartă estică spre Europa și aspirăm să atragem un număr și mai mare de studenți români și străini, dar și cadre didactice și de cercetare dintre cele mai talentate. Ne străduim să atingem cele mai înalte standarde Europene în calitatea educației prin programe moderne la toate cele trei cicluri de studiu, pentru a pregăti absolvenți capabili să concureze pe piața forței de muncă din România, Uniunea Europeana și din întreaga lume. 

Ne propunem să devenim un pol al excelenței în educație și cercetare. Ne dorim să generăm cunoștințe avansate, prin cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare în diverse domenii ale activității umane, în parteneriat cu instituții naționale și internaționale de prestigiu.

Intenționăm să consacrăm pentru Universitatea Ovidius reputația unui centru cultural de excepție, a unui far care luminează drumul celor pasionați de cunoaștere și cultură. Ne dorim să profităm de mediul atât de divers și atât de deschis din punct de vedere etnic, religios și cultural, ca și de resursa de expertiză acumulată în cadrul universității pentru a răspândi lumina libertății de gândire și de exprimare, a drepturilor omului și a echității sociale în întreaga zonă a Mării Negre și dincolo de aceasta.

Statut: Public

Statut acreditare: Acreditată - Încredere Ridicată

Locuri în camin: 1.327

Programe similare

Lista de comparație