Economia firmei
Program de licență

Misiune

În cei douazeci și doi de ani de existență, Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța a devenit o prezență activă, recunoscută în învățământul superior din domeniul economiei și administrării afacerilor la nivel regional și național. Prin numeroasele proiecte de cercetare-dezvoltare, prin proiectele derulate de facultatea noastră cu Banca Națională a României și cu alte legături cu mediul de afaceri, suntem implicaţi activ în dezvoltarea economică regională şi integrarea europeană a României şi reprezentăm un promotor activ al valorilor europene în cadrul comunităţii locale. Facultatea de Știinte Economice se angajează să ofere programe academice de înaltă calitate la nivel de licență și masterat, prin care să îi pregătească pe studenți să obțină cariere de succes și să își asume responsabilitatea de promotori ai schimbării organizațiilor în spiritul modern al businessului.

Limba de predare: Română

Statut Acreditare: Autorizat

Perioadă de studii: 3

Forma de învățământ: IF - cu frecvență

Domeniu: Științe Economice

Domeniu de licență/master: Administrarea afacerilor

Specializare: Economia firmei

Câmpurile marcate cu * fac referire la anul anterior celui curent

Locuri disponibile (total): 89

Locuri disponibile (buget): 23

Locuri disponibile (taxă): 66

Candidați pe loc: 1

Ultima medie (buget): 6.75*

Ultima medie (taxă): 6.01*

Taxă anuală de studii: 3.000 lei

Taxă de înscriere: 100 lei

Descriere

Media generală de admitere este media obținută la examentul de bacalaureat.

Toţi candidaţii la concursul de admitere vor depune o srisoare de intenţie, datată şi semnată, privind alegerea Facultăţii de Ştiinţe Economice, care va fi evaluată prin calificativul admis/respins (Anexa 9.1).

În situaţia în care pentru ocuparea ultimului loc la forma fără taxă sau la forma cu taxă sunt mai mulţi candidaţi cu medii egale, se apelează la două criterii de departajare în următoarea ordine:

  1. media anilor de liceu
  2. nota obţinută la bacalaureat la proba scrisă de limba şi literatura română;

Pentru a vedea secțiunile blurate trebuie sa te înregistrezi

Sesiunea 1

Perioadă înscrieri: de la 11/07/2018 până la 24/07/2018

Perioadă rezultate: de la 24/07/2018 până la 30/07/2018

Sesiunea 2

Perioadă înscrieri: de la 05/09/2018 până la 10/09/2018

Perioadă rezultate: de la 10/09/2018 până la 15/09/2018

Examene admitere

Materie Materie obligatorie Materie aleasa Procent din media de admitere Eliminator Tip examen Descriere / Observatii
Scrisoare de intenție / motivație Da Nu N/A Da Proba scrisa N/A

Acte necesare inscriere

Denumire document Observatii
2 Fotografii tip buletin
Adeverinţă eliberată de o organizaţie legal constituită a rromilor, pentru candidaţii care optează pentru locurile rezervate acestei etnii
Adeverință din care sa rezulte calitatea de student la o altă facultate, dacă este cazul
Adeverință medicală din care să rezulte că posesorul este apt medical
Buletin sau carte de identitate în copie lizibilă
Certificat de căsătorie în copie (dacă e cazul), a cărui conformitate cu originalul va fi certificată de Comisia de înscriere
Certificat de naștere în copie, a cărui conformitate cu originalul va fi certificată de Comisia de înscriere
Chitanţa atestând plata taxei de înscriere
Copie după legitimaţia de concurs care atestă înscrierea la primul domeniu de studiu de licenţă (la care candidatul a predat originalele)
Diplomă de Bacalaureat
Fișă înscriere
Foaie matricolă în original sau copie legalizată
Scrisoare de intenție / motivație
recomandare eliberată de către o organizație legală a rromilor (semnată și ștampilată) care atestă apartenența lor la această etnie.
Anul 1
Microeconomie
Matematică aplicată în economie
Bazele contabilității
Economia întreprinderii
Statistică
Informatică economică
Macroeconomie
Finanțe
Management
Dreptul afacerilor
Economie mondială
Marketing
Comunicare și corespondență comercială în limba străină
Educație fizică
Anul 2
Mediul de afaceri european
Doctrine economice contemporane
Comerț electronic
Tehnologii internet pentru afaceri
Economia swerviciilor
Etică în afaceri
Contabilitate financiară
Mangementul cumpărării
Strategii investiționale în afaceri
Management strategic
Comunicare și corespondență comercială în limba străină
Educație fizică
Disciplione opționale (Economie monetară și financiară, Tehnici promoționale, Econometrie, Drept comunitar)
Practică de specialitate
Anul 3
Asigurări și reasigurări
Relații financiare internaționale
Analiză economică financiară
Managementul proiectelor de afaceri
Managementul calității
Planuri de afaceri și jocuri de întreprindere
Managementul vânzării
Investiții și risc
Antreprenoriat
Managementul resurselor umane
Discipline opționale (Contabilitate managerială, Evaluarea și finanțarea investițiilor)

Facultatea de Ştiinţe Economice

Universitatea "Ovidius" din Constanţa

Constanta

Descriere

În cei douazeci și doi de ani de existență, Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța a devenit o prezență activă, recunoscută în învățământul superior din domeniul economiei și administrării afacerilor la nivel regional și național. Prin numeroasele proiecte de cercetare-dezvoltare, prin proiectele derulate de facultatea noastră cu Banca Națională a României și cu alte legături cu mediul de afaceri, suntem implicaţi activ în dezvoltarea economică regională şi integrarea europeană a României şi reprezentăm un promotor activ al valorilor europene în cadrul comunităţii locale. Facultatea de Știinte Economice se angajează să ofere programe academice de înaltă calitate la nivel de licență și masterat, prin care să îi pregătească pe studenți să obțină cariere de succes și să își asume responsabilitatea de promotori ai schimbării organizațiilor în spiritul modern al businessului.

Cadre didactice: 53

Universitatea "Ovidius" din Constanţa

Constanta, Constanta

Introducere

Universitatea Ovidius este o instituție de învățământ superior publică fondată în 1961, devenită în 1990 o universitate multidisciplinară, cu programe de studii de licență, masterat și doctorat de calitate, recunoscută de instituții de acreditare naționale și internaționale cu grad de încredere ridicat. Cu peste 15.000 de studenți, Ovidius este cea mai mare universitate europeană la Marea Neagră.

Viziunea noastră este să fim recunoscuți ca lider regional în învățământul superior și cercetarea științifică, să fim prima opțiune în preferințele studenților din întregul areal al Mării Negre și nu numai. 

Suntem o poartă estică spre Europa și aspirăm să atragem un număr și mai mare de studenți români și străini, dar și cadre didactice și de cercetare dintre cele mai talentate. Ne străduim să atingem cele mai înalte standarde Europene în calitatea educației prin programe moderne la toate cele trei cicluri de studiu, pentru a pregăti absolvenți capabili să concureze pe piața forței de muncă din România, Uniunea Europeana și din întreaga lume. 

Ne propunem să devenim un pol al excelenței în educație și cercetare. Ne dorim să generăm cunoștințe avansate, prin cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare în diverse domenii ale activității umane, în parteneriat cu instituții naționale și internaționale de prestigiu.

Intenționăm să consacrăm pentru Universitatea Ovidius reputația unui centru cultural de excepție, a unui far care luminează drumul celor pasionați de cunoaștere și cultură. Ne dorim să profităm de mediul atât de divers și atât de deschis din punct de vedere etnic, religios și cultural, ca și de resursa de expertiză acumulată în cadrul universității pentru a răspândi lumina libertății de gândire și de exprimare, a drepturilor omului și a echității sociale în întreaga zonă a Mării Negre și dincolo de aceasta.

Statut: Public

Statut acreditare: Acreditată - Încredere Ridicată

Locuri în camin: 1.327

Programe similare

Lista de comparație