Studii canadiene
Program de master
Adaugă la opțiunile mele

Misiune

În 1961 se înființa la Baia Mare Institutul Pedagogic, format din trei facultăți: Facultatea de Filologie, Facultatea de Matematică și Facultatea de Ştiințe biologice și agricole. În 1974, Institutul Pedagogic este inclus, cu cele trei facultăți, în Institutul de Învățământ Superior din Baia Mare, trecându-se de la învățământul de 3 ani la cel de 4 ani. În 1986, Facultatea de Filologie își întrerupe temporar activitatea, datorită sistării locurilor. În 1990 își reia activitatea și, din 1991, împreună cu Facultatea de Ştiințe, formează Facultatea de Litere și Ştiințe în nou-reorganizata Universitate din Baia Mare. În 1996, cele două facultăți devin unități de sine stătătoare în cadrul Universității, care își va lua numele de Universitatea de Nord Baia Mare. Începând cu 2012, Universitatea de Nord din Baia Mare devine Centrul Universitar Nord din Baia Mare al Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Evoluția facultății este semnificativă, dacă luăm în considerare faptul ca numărul de specializări a evoluat de la 2, câte erau în 1984, la 15 specializări la nivel de licență, 12 specializări la nivel de masterat și 2 școli doctorale, câte sunt în 2013. Numărul de studenți a crescut de la 25, în 1961, la 1292 de studenți și 50 de doctoranzi în 2013, iar numărul profesorilor titulari de la 5 la 65.

Limba de predare: Română

Statut Acreditare: Acreditat

Perioadă de studii: 2

Forma de învățământ: IF - cu frecvență

Domeniu: Științe Umaniste

Domeniu de licență/master: Studii culturale

Specializare: Studii culturale

Locuri disponibile (total): 75

Locuri disponibile (buget): 40

Locuri disponibile (taxă): 35

Taxă anuală de studii: 2.000 lei

Taxă de înscriere: 100 lei

Descriere

Media de admitere

MA = 0,5 PO + 0,5 ML

MA- media de admitere

PO- nota la proba orală (interviu) (tematica aici.)

ML- media examenului de licență/diplomă

Pentru a vedea secțiunile blurate trebuie sa te înregistrezi

Sesiunea 1

Perioadă înscrieri: de la 16/07/2018 până la 23/07/2018

Perioadă probe: de la 24/07/2018

Perioadă rezultate: de la 25/07/2018

Sesiunea 2

Perioadă înscrieri: de la 13/09/2018 până la 14/09/2018

Perioadă probe: de la 15/09/2018

Perioadă rezultate: de la 15/09/2018

Examene admitere

Materie Materie obligatorie Materie aleasa Procent din media de admitere Eliminator Tip examen Descriere / Observatii
Interviu Da Nu 50% Nu Proba orala N/A

Acte necesare inscriere

Denumire document Observatii
2 Fotografii tip buletin
Adeverință medicală din care să rezulte că posesorul este apt medical
Buletin sau carte de identitate în copie lizibilă
Certificat de naștere în copie, a cărui conformitate cu originalul va fi certificată de Comisia de înscriere
Chitanţa atestând plata taxei de înscriere
Declaraţie pe proprie răspundere privind finanţarea sau nefinanţarea anterioară de la bugetul de stat
Diplomă de Licență și Foaie Matricolă / Supliment la Diplomă în cazul absolvirii unei alte facultăți (pentru Licență) și obligatoriu pentru Masterat
Dosar plic
Fișă înscriere
Anul 1
Cultură și civilizație de expresie engleză
Cultură și civilizație de expresie franceză
Canada și globalizarea
Limba engleză curs intensiv
Limba franceză curs intensiv
Multiculturalism și identitate
Introducere în studii culturale
Literatura diasporei
Relații romano-canadiene
Tipare și stiluri comunicaționale
Federalism și democrație canadiană
Anul 2
Literatură canadiană de expresie engleză
Literatura canadiană de expresie franceză
Contacte lingvistice
Filmul canadian
Cercetare în cadrul programelor centrului
Elaborarea dizertației
Susținere lucrare de disertație

Descriere

În 1961 se înființa la Baia Mare Institutul Pedagogic, format din trei facultăți: Facultatea de Filologie, Facultatea de Matematică și Facultatea de Ştiințe biologice și agricole. În 1974, Institutul Pedagogic este inclus, cu cele trei facultăți, în Institutul de Învățământ Superior din Baia Mare, trecându-se de la învățământul de 3 ani la cel de 4 ani. În 1986, Facultatea de Filologie își întrerupe temporar activitatea, datorită sistării locurilor. În 1990 își reia activitatea și, din 1991, împreună cu Facultatea de Ştiințe, formează Facultatea de Litere și Ştiințe în nou-reorganizata Universitate din Baia Mare. În 1996, cele două facultăți devin unități de sine stătătoare în cadrul Universității, care își va lua numele de Universitatea de Nord Baia Mare. Începând cu 2012, Universitatea de Nord din Baia Mare devine Centrul Universitar Nord din Baia Mare al Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Evoluția facultății este semnificativă, dacă luăm în considerare faptul ca numărul de specializări a evoluat de la 2, câte erau în 1984, la 15 specializări la nivel de licență, 12 specializări la nivel de masterat și 2 școli doctorale, câte sunt în 2013. Numărul de studenți a crescut de la 25, în 1961, la 1292 de studenți și 50 de doctoranzi în 2013, iar numărul profesorilor titulari de la 5 la 65.

Cadre didactice: 65

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca - extensia Baia Mare

Baia Mare, Maramures

Introducere

Structura Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca este complexa si cuprinde treisprezece facultati repartizate in cele doua centre universitare, Cluj-Napoca si Baia-Mare la care se adauga extensiile in localitatile Alba-Iulia, Bistrita, Satu-Mare si Zalau.

Oferta educationala, organizata in sistem Bologna, cuprinde programe de licenta, masterat si doctorat, precum si programe de formare continua. Domeniile de studii au o larga cuprindere, de la inginerie la arhitectura, stiinte fundamentale, socio-umane si arte. De asemenea, in cadrul Universitatii Tehnice, functioneaza Departamentul pentru Educatie Continua, Invatamant la Distanta si cu Frecventa Redusa, care organizeaza si deruleaza activitati si programe de educatie continua, cursuri postuniversitare, programe si cursuri de dezvoltare profesională continuă sau bazate pe standarde ocupaţionale.

Deplin integrata in viata comunitatii academice internationale, Universitatea Tehnica este preocupata de schimbul international de valori stiintifice, iar aceasta tendinta se regaseste in cele peste 200 de acorduri de colaborare interuniversitara, sau in numarul mare de mobilitati ale studentilor. Deschiderea în continuare spre spaţiul european si mondial al învăţământului şi cercetării printr-un proces statornic de internaţionalizare reprezinta unul dintre obiectivele majore ale universitatii.

Cercetarea este, alături de educaţie, principala prioritate a Universităţii Tehnice. În toate facultăţile universităţii fiinţează structuri de cercetare, de la colective, grupuri şi laboratoare, până la centre şi platforme de cercetare. Domeniile abordate sunt într-o gamă întinsă de cuprindere, de la inginerie, cea mai larg reprezentată, la ştiintele fundamentale, ştiinţe socio-umane sau arte. Direcţiile de cercetare deschise sunt orientate pe priorităţile şi perspectivele pe plan mondial: de la tehnologia informaţiei şi comunicaţii, la energii regenerabile şi ecologie, de la superconductivitate, spintronică şi nanomateriale, la management şi robotică, de la mecatronică şi inginerie electrica, la autovehiculul şi locuinţa viitorului ori la urbanism si societate.

Universitatea Tehnica se caracterizeaza prin dinamism in spirit si actiune, fiind calata pe exigentele internationale ale timpurilor noastre si urmarind incadrarea continua intre acele institutii academice cu traditii si valori care conduc la prosperitate si progres in societate.

Statut: Public

Statut acreditare: Acreditată - Încredere Ridicată

Locuri în camin: 632

Programe similare

Lista de comparație