Managementul serviciilor sociale
Program de master
Adaugă la opțiunile mele

Misiune

Programul de studiu de masterat Managemetul serviciilor sociale are o misiune şi obiective în concordanţă cu valorile academice, cu autonomia universitară ce implică responsabilitate şi răspundere publică pentru educaţia oferită şi resursele utilizate în acest scop, precum şi în concordanţă cu principiile morale.

Obiectivele acestui program de studiu îl individualizează în cadrul universităţii prin claritate, distincţie şi specificitate, atingerea obiectivelor propuse fiind susţinută prin convergenţa eforturilor cadrelor didactice, conducerii facultăţii şi studenţilor. Întreaga activitate din cadrul programului de studiu respectă legislaţia naţională, prevederile Cartei Universităţii din Oradea şi ale Regulamentului de ordine interioară, regulile instituite de Comisia de etică de la nivelul universităţii.

Specializarea Managemetul serviciilor sociale din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane are misiunea de a pregăti specialişti în domeniul serviciilor sociale, astfel încât aceştia să contribuie la îmbunătăţirea performanţelor serviciilor sociale, mai ales din domeniul asistenţei sociale în care îşi desfăşoară activitatea. În acest sens, colectivul de cadre didactice al acestei specializări este consecvent în stabilirea priorităţilor de învăţare şi actualizarea permanentă a cunoştinţelor transmise masteranzilor, urmărind concomitent formarea de competenţe ştiinţifice şi deprinderi practice, care să faciliteze eficienţa activităţilor profesionale ale absolvenţilor.

Menţionăm că în cadrul domeniului Asistenţă Socială este acreditat programul de studiu de licenţă Asistenţă Socială. Alături de pregătirea ştiinţifică, de specialitate, specializarea Managemetul serviciilor sociale promovează valorile umanismului, toleranţei, încrederii şi deschiderii către semeni. Totodată, colectivul catedrei noastre este receptiv la provocările complexe ale integrării societăţii româneşti în spaţiul comun al Uniunii Europene, la colaborările şi cooperările din spaţiul academic european, atât la nivelul masteranzilor, cât şi la cel al cadrelor didactice, fiind în egală măsură preocupat de compatibilizarea conţinuturilor programelor analitice cu cele ale unor instituţii similare din ţările Uniunii Europene.

Comparând programul nostru de studiu cu curricula de la specializări masterale similare, de la universităţi din străinătate, regăsim majoritatea cursurilor din planul denvăţământ al specializării de Managemetul serviciilor sociale.

Limba de predare: Română

Statut Acreditare: Acreditat

Perioadă de studii: 2

Forma de învățământ: IF - cu frecvență

Domeniu: Științe Sociale și Psihologie

Domeniu de licență/master: Asistenţă socială

Specializare: Asistenţă socială

Locuri disponibile (total): 50

Locuri disponibile (buget): 10

Locuri disponibile (taxă): 40

Ultima medie (buget): 9.62

Ultima medie (taxă): 8.55

Taxă anuală de studii: 3.000 lei

Taxă de înscriere: 150 lei

Descriere

Admiterea se face pe baza a 2 probe:

- 60% media examenului de licență,

- 40% interviu și proba orală (proiect de cercetare).

Departajarea cadidaților în caz de medii egale: nota examenului de "Evaluarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate" din cadrul examenului de licență.

Pentru a vedea secțiunile blurate trebuie sa te înregistrezi

Sesiunea 1

Perioadă înscrieri: de la 11/07/2018 până la 25/07/2018

Perioadă probe: de la 26/07/2018

Perioadă rezultate: de la 26/07/2018 până la 01/08/2018

Sesiunea 2

Perioadă înscrieri: de la 05/09/2018 până la 18/09/2018

Perioadă probe: de la 19/09/2018

Perioadă rezultate: de la 19/09/2018 până la 22/09/2018

Examene admitere

Materie Materie obligatorie Materie aleasa Procent din media de admitere Eliminator Tip examen Descriere / Observatii
Interviu Nu Nu 40% Nu Proba orala N/A

Acte necesare inscriere

Denumire document Observatii
2 Fotografii tip buletin
Adeverință medicală din care să rezulte că posesorul este apt medical
Buletin sau carte de identitate în copie lizibilă
Cerere de înscriere
Certificat de căsătorie în copie (dacă e cazul), a cărui conformitate cu originalul va fi certificată de Comisia de înscriere
Certificat de naștere în copie, a cărui conformitate cu originalul va fi certificată de Comisia de înscriere
Chitanța de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere
Diplomă de Bacalaureat
Diplomă de Licență și Foaie Matricolă / Supliment la Diplomă în cazul absolvirii unei alte facultăți (pentru Licență) și obligatoriu pentru Masterat
Anul 1
Managementul serviciilor sociale
Sociologia organizaţiilor
Legislaţia serviciilor sociale
Antreprenoriat socio-economic
Promovarea imaginii şi comunicare în organizații
Cercetare socială aplicată
Probleme sociale în mediul rural
Managementul performanței
Structura şi funcţionarea instituţiilor sociale
Metode moderne de intervenţie în asistenţa socială
Anul 2
Programe şi servicii medico-sociale
Calitatea vieţii de muncă şi indicatori sociali
Management financiar
Programe şi servicii de prevenţie
Advocacy
Supervizare în asistenţă socială
Servicii sociale adresate vârstnicilor
Servicii sociale adresate persoanelor cu handicap
Sănătate şi securitate în muncă
Servicii pentru comunităţile de romi
Practică de specialitate

Facultatea de Ştiinţe Socio - Umane

Universitatea din Oradea

Oradea

Descriere

Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a fost înfiinţată prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr. 3795/17.04.1995 prin reorganizarea Facultăţii de Litere şi Ştiinţe. Catedra de Filosofie şi Ştiinţe Sociale a noii facultăţi a organizat în anul 1996 primele examene de admitere pentru specializări proprii: Psihologie, respectiv Sociologie. În anul 1998 în cadrul facultăţii funcţionau trei catedre cu specific socio-uman: Filosofie, Psihologie şi Sociologie, alături de Istorie şi Geografie. Alte două specializări de licenţă au fost organizate începând cu anul 1999: Asistenţă Socială şi Filosofie. După acreditarea specializărilor Psihologie şi Sociologie în anul universitar 2001-2002, catedrele de Istorie şi Geografie s-au desprins din Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, urmând să constituie Facultatea de Istorie-Geografie, modificare consfinţită prin H.G. nr. 410/13.05.2002. Portofoliul facultăţii s-a îmbogăţit în anul 2003 cu o nouă specializare organizată de Catedra de Psihologie, Psihopedagogia specială şi cu un masterat organizat de Catedra de Sociologie-Asistenţă Socială: Managementul Resurselor Umane. În anul 2005, odată cu restructurarea domeniilor academice de studii, ia fiinţă Catedra de Ştiinţe ale Educaţiei, continuatoarea tradiţiei Colegiului Pedagogic de Institutori înfiinţat în 1996, colegiu care organizase anterior specializările Institutor limbă străină şi Desen. În acelaşi an, Catedra de Ştiinţe ale Educaţiei a pus bazele unei noi specializări în cadrul Facultăţii: Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, preluând şi programul de studii Psihopedagogie specială. În prezent (anul universitar 2014-2015), Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane are în structura sa trei departamente: Departamentul de Psihologie, Departamentul de Sociologie - Asistenţă Socială şi Departamentul de Ştiinţe ale educaţiei.Cele trei departamente coordonează şase programe de studii la nivelul studiilor de licenţă: Psihologie, Asistenţă Socială, Sociologie, Resurse Umane, Psihopedagogie specială, Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar învăţământ (cu frecvenţă -la Oradea şi Beiuş-, cu limba de predare maghiară sau cu frecvenţă redusă). Toate aceste programe de studii sunt acreditate. Programele de studii la nivel de masterat sunt în număr de 8 după cum urmează: Dezvoltare socială şi instituţională, Gestiunea resurselor umane, Managementul serviciilor sociale, Politici publice in asistenta sociala, Economie sociala, Psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie, Psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională si Educatia integrata in invatamantul prescolar si scolar. La nivelul Departamentului de Sociologie-Asistenţă Socială există un program de studii doctorale in domeniul Sociologie, astfel încât, în acest moment, facultatea oferă programe de studii pe toate cele trei cicluri ale invatamantului superior: licenta, masterat si doctorat.

Cadre didactice: 52

Universitatea din Oradea

Oradea, Bihor

Introducere

Misiunea Universităţii din Oradea este crearea unei experienţe educaţionale transformatoare pentru studenţi axată pe cunoştinţe disciplinare profunde. Îşi propune ca prin programele sale de studii să descopere, să conserve şi să disemineze cunoaşterea şi, în egală măsură, să ofere un mediu propice schimbului liber de idei, în ceea ce priveşte creativitatea, cercetarea şi spiritul antreprenorial.

Universitatea din Oradea prin cadrele didactice care se implică în activitatea de educare şi cercetare şi studenţii săi este angajată în procesul de consolidare a comunităţii. Îşi propune să influenţeze societatea într-un mod revoluţionar, atât la nivel regional, dar şi naţional, prin parteneriate între cadre didactice, studenţi şi mediul socio – economic local și național.

Valorile cele mai importante care susţin Universitatea din Oradea ca instituţie sunt: susţinerea excelenţei în predare, cercetare şi implicare publică, recunoaşterea şi promovarea creativităţii şi inovaţiei, abordarea unei game largi de subiecte la nivel academic, îmbunătăţirea relaţiilor cu societatea, încurajarea spiritului antreprenorial, înlesnirea accesului la educaţie, încurajarea dezvoltării profesionale pentru întregul personal şi pentru studenţi.

Sistemul de educaţie al Universităţii din Oradea este menit să pună capăt decalajului  dintre teorie şi practică prin intermediul cadrelor didactice care contribuie la pregătirea studenţilor, nu doar prin experienţa academică avansată, ci și abilitățile care provin din practica curentă a profesiilor lor.

În cadrul celor 15 facultăţi care acoperă o gamă foarte largă de domenii, UO derulează programe de studii universitare de licenţă, master şi doctorat, în sistem Bologna. Oferim un număr de 112 programe de licenţă, 83 programe de master și 12 domenii de doctorat acreditate sau autorizate provizoriu conform metodologiei ARACIS.

Majoritatea programelor destinate studiilor universitare de licenţă şi master sunt organizate la forma cu frecvenţă dar avem şi 7 programe de studii universitare de licenţă care au învăţământ la distanţă şi unul cu frecvenţă redusă.

Universitatea din Oradea are și o componentă internațională, studenții noștri beneficiind de mobilități de studiu și de practică în străinătate prin intermediul programelor Erasmus+, burse oferite de Guvernul României, CEEPUS, DAAD, burse oferite de guvernele altor state sau instituții din străinătate, etc. Aceste programe îţi asigură studii fără taxe, echivalarea notelor la întoarcere şi o alocaţie lunară care te ajută puţin cu cheltuielile de acolo. În prezent, instituția noastră are peste 300 de parteneri, cu precădere prin programul Erasmus+, încercând astfel să asigure o paletă cât mai largă de oferte de mobilitate pentru studiu sau stagii practice.

Activităţile didactice şi de cercetare dispun de o bază materială corespunzătoare, în continuă extindere şi modernizare. UO are o bază materială solidă, acumulată în timp, care se constituie din  spaţii de învăţământ în clădiri  structurate astfel:

  • Aula Magna cu 300 locuri;
  • Două Aule cu câte 200 locuri;
  • 100 Amfiteatre şi săli de curs;
  • 71 Săli de seminarii;
  • 343 Laboratoare;
  • 1 hala microproducţie;
  • Biblioteca Universităţii.

Universitatea mai dispune de o Bază sportivă compusă din: 7 săli de sport şi 13 terenuri de sport. De asemenea, universitatea deţine un un sistem informatic consolidat, în dezvoltare, care asigură accesul la Internet şi transmiterea internă a informaţiilor (Intranet), patru baze didactice şi de cercetare adaptate pe domenii de studiu (www.uoradea.ro/ resurse materiale).

Campusul universitar este unul dintre cele mai adecvate din România, în conformitate cu  practicile europene. Studenţii au acces la Spaţii de cazare în 4 cămine studenţeşti şi acces la 7 Clinici Universitare.

Statut: Public

Statut acreditare: Acreditată - Încredere Ridicată

Locuri în camin: 1.435

Programe similare

Lista de comparație