Kinetoterapie și motricitate specială (IFR)
in cadrul Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti, din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Rolul fundamental al specializării Kinetoterapie și motricitate specială vizează formarea de specialiști cu competențe în: evaluarea clinică primară (funcțională) și diagnoza nevoilor de intervenție kinetoterapeutică, realizarea programelor de intervenție kinetoterapeutică, cu caracter profilactic, curativ sau de recuperare, utilizarea metodelor și tehnicilor de interveție kinetoterapeutică sau organizarea de programe kinetoterapeutice în condiții de asistență calificată, cu respectarea normelor de etică și deontologie profesională.
Oportunități de carieră
Programul de studiu Kinetoterapie și motricitate specială pregătește specialiști care au posibilitatea de a profesa ca: kinetoterapeuți cu o pregătire fundamentală și de specialitate; kinetoterapeuți pentru unitățile școlare de învățământ special, pentru instituțiile medicale, baze sportive, baze de tratament și reeducare din policlinici și spitale, în stațiuni balneoclimaterice, ca și în instituții de ocrotire și asistență socială, cabinete și servicii private de kinetoterapie, cabinete de recuperare din cluburile sportive de performanță; kinetoterapeut al loturilor de sportivi de performanță.
Kinetoterapie
Kinetoterapie şi motricitate specială
Licență
Romana
Autorizat
3 ani
IFR - cu frecvență redusă
Cursuri pe care le vei parcurge
- Anatomie
- Semiologie
- Teoria activităţilor motrice
- Volei - baze generale
- Comunicare și consiliere în kinetoterapie
- Gimnastică de bază
- Anatomie și biomecanica
- Engleză
- Înot şi hidrokinetoterapie
- Gimnastică ritmică
- Masaj şi tehnici complementare
- Refacere şi recuperare
- Bazele generale ale kinetoterapiei
- Tehnici de manevrare a bolnavului
- Stagiu de practică în centre speciale
- Fotbal
- Ortezare-protezare
- Management aplicat în kinetoterapie
- Stagiu de practică în centre de recuperare
- Kinetoterapie în afecţiunile ortopedico-traumatice
- Elemente de terapie ocupaţională
- Kinetoterapie în afecţiunile neurologice
- Kinetoterapia în afecţiuni cardio - respiratorii
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Ştiinţa Sportului şi Educaţiei Fizice, în Bucuresti
- Performanţă în sportFacultatea de Educaţie Fizică şi Sport
- Kinetoterapie și motricitate specială
- Educație fizică și sportivă
- Educație fizică și sportivăFacultatea de Educaţie Fizică şi Sport
- Kinetoterapie și motricitate specială (IFR)Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
- Managementul activităților de educație fizică și sportFacultatea de Educaţie Fizică şi Sport
- Sport şi performanţă motricăFacultatea de Educaţie Fizică şi Sport
- Educaţie fizică şi sportivăFacultatea de Educaţie Fizică şi Sport
- Sport şi performanţă motrică – Învățământ cu frecvență redusăFacultatea de Educaţie Fizică şi Sport
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
Incepând cu anul 1991 s-a reînfiinţat specializarea Educaţie Fizică şi Sport în cadrul Facultăţii de Ştiinţe, ca în anul 2000 să se desprindă din cadrul acestei facultăţi ca Facultate de Educaţie Fizică şi Sport.
Intregul proces de învăţământ se desfăşoară pe baza sistemului european de credite transferabile, studenţii parcurgând facultativ modulul psiho-pedagogic, care le permite desfăşurarea activităţilor profesionale, în toate ciclurile de învăţământ preuniversitar şi universitar.
După terminarea studiilor universitare şi susţinerea examenului de licenţă, absolvenţii vor primi:
- Diploma de licenţiat în educaţie fizică şi sport;
- Carnet de antrenor, în disciplina sportivă aprofundată, eliberat de A.N.S. pentru studenţii programului de licentă SPORT ŞI PERFORMANŢĂ MOTRICĂ şi / sau a programului de master PERFORMANŢĂ ÎN SPORT.
Baza materială a fost asigurată în cadrul facultăţii cu spaţii adecvate pentru desfăşurarea procesului instructiv educativ. Colectivul de conducere al facultăţii cât şi al universităţii sunt preocupate permanent de îmbunătăţirea continuă a bazei materiale prin construirea unor noi spaţii adecvate respectiv:
- sală polivalenta (400 locuri), ultramodernă, cu o suprafaţă de lucru 48 x 24m, pentru handbal, volei, baschet, tenis de camp etc.;
- sală de forţă cu aparatura ultramodernă;
- terenuri de sport în aer liber pentru atletism, handbal, fotbal, baschet şi tenis;
- sală pentru pregatire musculară (fitness);
- sală de gimnastică artistică cu toate dotările şi utilităţile necesare;
- sală de gimnastică aerobică şi gimnastică ritmică;
- sală judo;
- laboratoare cu dotare modernă;
- bibliotecă de specialitate;
- sală internet;
- posibilitate de cazare în cămin, masă la restaurant studenţesc.
Facultatea noastră are numeroase contracte de colaborare în ţară şi strainatate: U.N.E.F.S. Bucuresti, Institutul National de Cercetare în Sport Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, sportului şi Sănătăţii Bacău, Universitatea de Medicină Bucureşti, Universitatea ,,Ştefan Cel Mare” Suceava, Universitatea Valahia Târgovişte etc. iar din străinătate I.N.E.F.S. Chişinău - Rep. Moldova, Universitatea Sophia Antipolis Nice - Franţa, National Kapodistrian University of Athens, Aristotle University of Thessaloniki etc.
Informatii despre Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti
Inspirat de modelul iconicei Universităţi Harvard din Statele Unite, Prof.univ.dr. Aurelian Gh. Bondrea a proiectat, iniţiat, organizat şi condus Universitatea Spiru Haret, începând cu19 ianuarie 1991. Acestuia i s-au alăturat 32 de oameni de o deosebită valoare intelectuală şi morală, ca membri fondatori.
Universitatea Spiru Haret a aderat la idealurile și principiile înscrise în Magna Charta Universitatum, adoptată la Bologna în anul 1988, acționând pentru transpunerea, în spațiul învățământului superior și al cercetării științifice, a reglementărilor, normelor și valorilor promovate în cadrul Procesului Bologna.
Instituția de învățământ are 14 facultăţi cu 60 programe de licență, 40 programe de masterat; centre universitare în Bucureşti, Constanţa, Craiova, Braşov, Câmpulung Muscel; cadre didactice de excepţie; condiţii moderne de studiu.
Strategia de dezvoltare a universității s-a axat pe investiţii în resurse moderne de predare-învăţare, pe dezvoltarea unei baze materiale complexe, pe facilitarea accesului la educaţie, pe orientarea către o cultură organizaţională pro-calitate, pe cooperare academică şi pe centrarea educaţiei pe student, în scopul de a oferi societăţii româneşti o alternativă viabilă pentru învăţământul de stat.
De-a lungul timpului, universitatea a cunoscut o evoluţie remarcabilă nu doar pe plan naţional, ci şi ca parte a reţelei academice globale. Implicarea în proiecte, manifestări culturale şi ştiinţifice internaţionale dedicate progresului învăţământului universitar la nivel mondial, cooperarea cu organizaţii din toată lumea, construirea de rapoarte pozitive cu numeroase entităţi de elită din domeniul educaţional au fost doar câteva dintre obiectivele strategice stabilite şi îndeplinite cu succes de Universitatea Spiru Haret în spiritul internaţionalizării.