Despre program

Încă de la înființare, în 1995, FSPAC s-a aflat într-o continuă dezvoltare din punct de vedere al programelor de învățământ și al celor de cercetare, al infrastructurii, al calității educației și al activităților extracurriculare.

Curriculele programelor de studiu din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării au fost concepute într-o formă care să faciliteze pregătirea unor specialiști în comunicare, științe politice și administrație publică. Curriculele au fost dezvoltate în concordanță cu Carta Universității Babeș-Bolyai și cerințele pieței muncii. Fiecare plan de învățământ include discipline obligatorii (care oferă acumularea de cunoștințe fundamentale fiecărui student), opționale (pe care studenții au posibilitatea să le aleagă în conformitate cu specializarea) și facultative (alese din oferta generală a universității).

Corpul profesoral al FSPAC reunește cadre didactice din România și din străinătate (SUA, Europa de Vest, Europa Centrală și de Est). Odată cu acordurile de cooperare pe care facultatea le-a creat și dezvoltat cu o serie de universități din afara țării, personalul academic a avut oportunitatea de a-și completa studiile și de a participa la stagii de perfecționare în universități europene și americane. Toate departamentele facultății au gazduit profesori din străinătate care au ținut cursuri, au cercetat și au colaborat cu profesorii români.  De asemenea, profesori din cadrul fiecărui departament au predat, la rândul lor, în cadrul facultăților partenere din străinătate.

Domeniu de licenta/master
Ştiinţe ale comunicării
Specializare
Jurnalism
Tip program
Licență
Limba de predare
Maghiara
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Introducere în științele comunicării
  • Introducere în metodologia cercetării ştiinţelor sociale
  • Tehnici de redactare. Gramatică normativă
  • Genuri jurnalistice – presă scrisă
  • Limba străină
  • Educaţie fizică
  • Tehnici de redactare asistate PC
  • Introducere în știintele politice
  • Limbajul jurnalistic
  • Elaborarea lucrărilor ştiinţifice
  • Practica în instituţii de presă (I)
  • Jurnalism sportiv
  • Fotojurnalism
  • Design editorial
  • Jurnalism radio
  • Jurnalism de investigaţie
  • Istoria instituţiilor mediatice
  • Practica în instituţii de presă (II)
  • Tehnici de redactare – machetare publicatii
  • Presă de opinie
  • Curs optional 1
  • Jurnalism de televiziune
  • Etica şi deontologie profesională
  • Practica în instituţii de presă (III)
  • Producţie media
  • Cultură mediatică
  • Mass-media românească
  • Curs optional 2
  • Jurnalism de agenţie de presă
  • Stilistică şi mass-media
  • Jurnalism cultural
  • Atelier expresie verbală
  • Media alternativă
  • Producţie de televiziune
  • Curs optional 3
  • Traducere jurnalistică
  • Atelier jurnalism online
  • Presă internaţională
  • Mass-media și cultură populară
  • Redactarea lucrării de licență
  • Curs optional 4

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Cluj-Napoca

Facultatea de Ştiinţe Politice

Facultatea de Științe Politice este una dintre cele mai mari facultăți de științe politice din România. Prin programele de studiu oferite și activitatea de cercetare desfășurată, Facultatea de Științe Politice își propune să dezvolte disciplina științelor politice și a celor conexe dar și valorile democratice și civice ale societății românești. Personalul academic al Facultății are o pregătire multi-disciplinară asigurând un suport de calitate programelor de studii. Absolvenții Facultății de Științe Politice sunt apreciați pentru pregătirea solidă și setul de abilități profesionale și sociale deținut și în prezent lucrează atât în țară cât și în străinătate.

Str. Expoziţiei, nr 30 A, etajul 7, Sector 1, București

Informatii despre Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB)

Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) situată in Cluj-Napoca, este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România, continuatoarea tradiției Universității din Cluj, înființată în anul 1872. Universitatea poartă din anul 1959 numele bacteriologului român Victor Babeș și pe cel al matematicianului maghiar János Bolyai.

Din punctul de vedere al numărului de studenți (peste 43.000 ), precum și al diversității specialităților oferite (105), este una dintre cele mai importante universități din România. În 2011, Universitatea „Babeș-Bolyai” a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.

Universitatea „Babeș-Bolyai” se remarcă, de asemenea, prin caracterul său multicultural. Astfel, dintre cele 21 de facultăți ale universității, 19 oferă programe de studii în limba română, 17 în limba maghiară, 10 în limba germană și 2 în limba engleză. În două dintre facultăți (Teologie Reformată si Teologie Romano-Catolică), programele de studii se desfășoară exclusiv în limba maghiară. Dintre specializările oferite, 98 sunt în limba română, 52 în limba maghiară, 14 în limba germană și 4 în limba engleză. Aceeași structură multiculturală se regăsește și în cadrul programelor postuniversitare sau în cadrul studiilor de scurtă durată realizate în cele 18 colegii universitare din Transilvania ce aparțin de UBB.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
str. Mihail Kogălniceanu nr. 1
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer