Despre program

Programul de pregătire în Istoria artei include la două componente. Programul principal, care este obligatoriu pentru toți studenții, cuprinde cursuri de Istorie a civilizației și de Istorie socială, Istoria artei (pentru fiecare epocă, de la Antichitate până în secolul XX), Management și administrare a patrimoniului (colecții, legislație, organizații, conservare, autentificare și evaluare, politici culturale). La acestea se adaugă cursuri care sunt menite să dezvolte abilități tehnice particulare precum paleografia, managementul proiectului cultural și stagii practice desfășurate în muzee de artă sau în instituții culturale guvernamentale și neguvernamentale.

Programul complementar cuprinde două seturi de cursuri, unul dedicat artelor antice și antichităților, altul dedicat artelor decorative moderne, în total 18 cursuri cu tematică specializată (arta paleocreștină, arta greacă antică, istoria costumului, arta extrem-orientală, istoria fotografiei, istoria cărții și a tiparului, heraldică și numismatică etc.).

Începând cu anul al doilea, studenții optează pentru nouă dintre aceste cursuri, care se derulează pe durata a trei semestre.

Domeniu de licenta/master
Istorie
Specializare
Istoria artei
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Preistorie generală. Artă și religie în preistorie
  • Orient antic. Societăți
  • religii și artă în Orientul antic și Asia
  • Grecia Antică
  • Arheologie generală. Patrimoniul arheologic
  • Istoria evului mediu universal. Cultură și Biserică în Evul Mediu
  • Istoria medie a României sec. VIII-XV
  • Istoria istoriografiei
  • Estetică și filosofia artei
  • Istoria evului mediu universal. Cultură și Biserică în Evul Mediu
  • Preistoria României. Culturi preistorice pe teritoriul României
  • Istoria Romei și a Imperiului roman
  • Bizanțul și arta bizantină
  • Istoria României sec. XVI-XVIII
  • Științe auxiliare
  • Arta în spațiul României în Evul Mediu și Renaștere
  • Arta universală medievală
  • Practica de specialitate
  • Metodologia istoriei artei
  • Legislația și organizațiile de protecție a patrimoniului cultural
  • Istoria modernă a României. Cultură și societate în România modernă
  • Istoria modernă universală. Modernitatea europeană
  • Istoria contemporană universală. Artp și societate în sec. XX
  • Estetică si filosofia artei
  • Colecții și colecționari de artă și antichități
  • Muzeologie și muzeografie
  • Arta Renașterii
  • Arta românească în sec. XVII-XVIII
  • Istoria Imperiului Otoman
  • Istoria contemporană a României: Stat
  • artă
  • cultură
  • în România contemporană
  • Autentificarea și evalarea antichităților și obiectelor de artă
  • Arta universală în sec. XVI- încep. sec. XIX. De la baroc la neoclacisism
  • Arta româneacă ăn sec. XIX
  • Introducere în istoria artelor decorative
  • Limbă modernă
  • Educație fizică
  • Conservarea obiectelor de artă și a antichităților (pachet opțional A)
  • Artă și antichități egiptene (pachet opțional A)
  • Tehnici utilizate în artele plastice (pachet opțional A)
  • Rock-Art: spații
  • stiluri
  • evoluție (pachet opțional B)
  • Managementul proiectului cultural (pachet opțional B)
  • Artă și antichități orientale (pachet opțional B)
  • Artă universală în secolul al XIX-lea și la începutul sec. XX
  • Istoria artei universale în sec. XX. De la avangarde la postmodernism
  • Arta românească în prima jumătate a sec. XX
  • Arta universală la începutul sec. XXI. Fenomenul artistic contemporan
  • Arta româneacă în a doua jumătate a sec. XX și în sec. XXI
  • Piața obiectelor de artă și a antichităților
  • Limba modernă
  • Istoria decorațiilor europene și românești (Pachet Curs Opțional C)
  • Arta creștină timpurie (Pachet Curs Opțional C)
  • Politici culturale (Pachet Curs Opțional C)
  • Artele spectacoului (Pachet Curs Opțional C)
  • Artă și antichități romane (Pachet Curs Opțional C)
  • Artă și antichități grecești (Pachet Curs Opțional C)
  • Istoria podoabelor și costumului (Pachet Curs Opțional D)
  • Arta extrem orientală (Pachet Curs Opțional D)
  • Arta metalelor (Pachet Curs Opțional D)
  • Arta publicitară (Pachet Curs Opțional D)
  • Istoria cărții și a tiparului (Pachet Curs Opțional D)
  • Arta tradițională românească(Pachet Curs Opțional D)

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---

Facultatea de Istorie

Facultatea de Istorie pregăteşte specialişti cu înaltă calificare pentru învăţământul şi cercetarea istorică din România. Istoria se numără printre cele mai vechi discipline din învăţământul superior românesc din Principate. În Moldova, ea figurează în programa Seminarului de la Socola (Iaşi) încă din 1808. La Academia Mihăileană ia naştere cea dintâi Catedră de istoria românilor, al cărei prim reprezentant a fost, între anii 1843-1844, Mihail Kogălniceanu. După fondarea Universităţii din Iaşi (la 26 octombrie 1860), istoria a fost predată timp de mai multe decenii în cadrul Facultăţii de Filosofie şi Litere, apoi ca parte a Facultăţii de Istorie – Geografie şi, ulterior, a Facultăţii de Istorie – Filosofie, sfârşind prin a se individualiza, în ianuarie 1990, în cadrul Facultăţii de Istorie.

Principalele domenii de cercetare sunt: istoria universală (domeniu prin care se este continuată o tradiţie care datează încă de la fondarea Facultăţii), arheologia preistorică şi antică (domeniu în care s-a format o adevărată şcoală, cu recunoaştere naţională şi internaţională), editarea izvoarelor Evului Mediu românesc, genealogia istorică, fenomene şi evenimente importante ale istoriei moderne şi contemporane. În acelaşi timp, în ultimii ani, s-au conturat direcţii noi, consensuale cu cele mai recente evoluţii istoriografice: istoria socială şi a mentalului colectiv, istoria culturii şi a ideilor etc.

Resurse şi facilităţi: Laborator de arheologie, înzestrat cu posibilităţi de restaurare a materialului şi cu o expoziţie permanentă. Bibliotecă de specialitate, cu un fond de aproximativ 33.500 titluri/carte în 36.000 volume şi 394 titluri/periodice româneşti şi străine. Bibliotecă specială, organizată în cadrul Catedrei de Istorie contemporană. Biblioteca de Istorie se află în Complexul Studenţesc Codrescu, Str. Gh. Asachi, nr. 14, 700483, Iaşi, Telefon: 0232 20 1663.

Bulevardul Carol I, Nr.11, 700506, Iaşi, România

Informatii despre Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)

Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.

Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.

În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.

Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.

Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Bdul M. Kogălniceanu nr. 36-46 sector 5 Cod poştal 050107, Bucureşti, România
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer