Dreptul administraţiei publice
in cadrul Universitatea "Româno-Germană" din Sibiu, din Sibiu, Transilvania
Despre program
Programul de studii universitare „Drept” din domeniul Drept este acreditat prin Legea nr. 115 din 5 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 393 din 10 mai 2005 şi a fost reacreditat în urma vizitei de evaluare a ARACIS, din luna februarie a anului 2012, finalizată cu acordarea reacreditării (H.G. nr. 707/18.07.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 525/30.07.2012). Acest program de studii universitare se caracterizează în principal prin misiunea sa, centrată pe învăţământ şi cercetare ştiinţifică, în deplin acord cu misiunea instituţională. Astfel, facultatea noastră îşi propune să pregătească tinerii absolvenţi de licee, pentru piaţa muncii, provocându-i cu o ofertă educaţională concretă care să le permită accesul la profesiuni bine definite şi solicitate în domeniul juridic, dar şi să le insufle interesul pentru cercetarea ştiinţifică, munca intelectuală şi gândirea creativă.
Romana
Acreditat
4 ani
IF - cu frecvență
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Juridice, în Sibiu
- Administrație publică europeană (FR)Facultatea de Drept
- Drept judiciar privatFacultatea de Drept
- Administrație publică europeanăFacultatea de Drept
- DreptFacultatea de Drept
- Drept judiciar privat (FR)Facultatea de Drept
- Științe penaleFacultatea de Drept
- Drept europeanFacultatea de Drept
- Management educațional (interdisciplinar)Facultatea de Drept
- Drept (ID)Facultatea de Drept
Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative
Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii din Piteşti s-a desprins din cadrul Facultăţii de Ştiinte Economice, Juridice şi Administrative în anul 2007. Prima specializare autorizată în cadrul F.S.E.J.A. a fost ADMINISTRATIA PUBLICĂ, prima promotie de absolventi terminând in anul 2001. Ulterior, în 2002, primeşte autorizaţie de funcţionare şi specializarea DREPT. În prezent, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative gestioneaza două programe de licenţă şi patru programe de master. Misiunea Facultăţii constă în formarea de absolvenţi cu o arie largă de competenţe stiinţifice şi de specialitate, fundamentale si manageriale in domeniul juridic şi administrativ, capabili sa asigure cerinţele acestui domeniu al vieţii sociale si să se specializeze prin programe de studii postuniversitare si de formare continuă. De asemenea, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative pomovează un învaţămant modern corespunzator cerintelor europene şi, în acelasi timp, adaptat realitaţilor romaneşti şi sustine extinderea programelor de schimburi interuniversitare, precum si pregatirea tinerilor straini care vin la studii universitare si postuniversitare. Pe lângă această misiune didactică, zeze prin programe de studii postuniversitare si de formare continuă. De asemenea, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative se preocupă de centrarea cercetarii stiintifice pe probleme juridice şi administrative de mare actualitate pentru viata socială româneasca, contribuind activ la încercarea de solutionare a situaţiilor concrete ivite în aceste domenii.Informatii despre Universitatea "Româno-Germană" din Sibiu
Universitatea Româno-Germană din Sibiu a fost fondată în anul 1998, ca structură autonomă în cadrul Fundației Universitare pentru Integrare Europeană, persoană juridică de drept privat. În anul 1998, Institutul de Științe Administrative „Paul Negulescu” a înființat, în calitate de unic fondator, Fundația Universitară pentru Integrare Europeană, în cadrul acesteia luând ființă Universitatea Româno-Germană din Sibiu, care în anul universitar 2012-2013 este compusă din Facultatea de Drept și Științe Administrative și Facultatea de Științe Economice.
Denumirea instituției de învățământ superior și conținutul specific al curriculei universitare au fost concepute avându-se în vedere șansa valorificării puternicei tradiții regionale a relațiilor cu spațiul cultural și științific european pe filieră germană. Această idee a fost primită deosebit de pozitiv de către reprezentanții comunității germanilor din Romania și de către reprezentanții statului german în România, care și-au oferit, oficial, sprijinul în realizarea practică a acestui ambițios proiect, așa cum rezultă din scrisorile de acord și sprijin din partea acestor autorități și structuri.