Despre program

Începuturile învăţământului juridic din Cluj datează de la sfârşitul secolului al XVI-lea. Timp de peste trei secole acesta s-a desfăşurat în limbile latină, germană şi maghiară. Începând cu anul 1919, după unirea Transilvaniei cu România, predarea se face în limba română. Printre primele cadre didactice ale Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Daciei Superioare s-au remarcat personalităţi cu renume în domeniul dreptului, precum: prof. Victor Onişor, autor al primului manual de drept administrativ complet din ţară, prof. Traian Pop, penalist şi criminolog cu o vastă activitate în cele două domenii, prof. Romulus Boilă, specialist in dreptul constituţional, Ion Cătuneanu, profesor de drept roman, Vasile Dimitriu, profesor de drept comercial şi primul rector ales al universităţii clujene, Camil Negrea, profesor de drept civil local şi, de asemenea, rector al universităţii, Emil Haţieganu, fost membru de onoare al Academiei Române.

În 1934 Facultatea de Drept din Oradea s-a unit cu cea din Cluj. Colectivul profesoral s-a completat atunci cu cadre didactice de valoare, dintre care s-au remarcat prof. Aurelian Ionaşcu, prolific autor în domeniul dreptului civil, prof. Eugeniu Speranţia, autor al unor lucrări de referinţă în istoria fiosofiei juridice, sociologie şi logică juridică, prof. George Sofronie, autor al unor importante lucrări de drept internaţional public, prof. Victor Cădere, care a fost ales membru corespondent al Institutului Franţei. În perioada interbelică au devenit profesori ai universităţii clujene şi alte personalităţi remarcabile care au publicat cărţi şi articole în Franţa, Germania, Italia şi alte ţări europene, fiind cunoscuţi şi apreciaţi în mediul academic internaţional. Tot atunci a început să activeze, la catedrele de drept constituţional şi administrativ, prof. Tudor Drăganu, care a devenit unul dintre cei mai reputaţi autori în aceste domenii, fiind ales, după război, preşedinte sau vicepreşedinte al mai multor organizaţii internaţionale.

În vara anului 1940, în urma Dictatului de la Viena, Facultatea de Drept, împreună cu alte facultăți ale universității clujene, s-a mutat la Sibiu. După reintegrarea Transilvaniei de Nord în România, universitatea a revenit la Cluj, începând cu anul universitar 1945-1946. Pentru o perioadă de timp, în Cluj au funcționat două facultăți de drept, în cadrul celor două universități: "Victor Babeș", cu predare în limba română, și "Janos Bolyai", cu predare în limba maghiară. Cele două universități, respectiv cele două facultăți de drept, s-au unit în anul 1959.

 

Domeniu de licenta/master
Drept
Specializare
Drept
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
4 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Drept Roman
  • Teoria generală a dreptului
  • Drept civil
  • Drept constituțional
  • Istoria dreptului românesc / Terminologie juridică / Economie politică
  • Drept Internațional public
  • Drept administrativ
  • Drept instituțional al U.E. Sociologia dreptului
  • Logică juridică / Probleme speciale de TGD
  • Drept penal
  • Drept civil
  • Drept administrativ
  • Dreptul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor
  • Scriere juridică
  • Psihologie juridică
  • Introducere în dreptul comparat
  • Drept contravențional
  • Dreptul finanțelor publice
  • Dreptul mediului
  • Criminologie
  • Publicitate imobiliară
  • Drept constituțional
  • Dreptul familiei
  • Dreptul penal
  • Dreptul civil
  • Drept canonic
  • Procedură penală
  • Dreptul sportului
  • Garantarea executării obligațiilor
  • Dreptul muncii
  • Dreptul comercial
  • Dreptul consumatorului
  • Regimuri matrimoniale / Drept de proprietate intelectuală / Infracțiuni prevăzute de legi speciale / Dreptul consumatorului
  • Drept medical
  • Contracte de distribuție
  • Criminologie
  • Drept european al afacerilor / Drept european al afacerilor (în limba maghiară)
  • Drept comercial
  • Dreptul securității sociale
  • Dreptul transporturilor
  • Introduction to European Tax Law
  • Dreptul urbanismului și al construirii
  • Drept procesual civil
  • Drept internațional privat
  • Clinică juridică
  • Dreptul comerțului internațional
  • Executare silită
  • Medicină legală
  • Dreptul insolvenței
  • Dreptul finanțării întreprinderii
  • Procedură civilă

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Juridice, în Cluj-Napoca

Facultatea de Drept

Înfiinţată în anul 1992, Facultatea de Drept, prima facultate din cadrul Universităţii „Danubius" din Galaţi şi-a asumat rolul de a contribui la dezvoltarea societăţii şi recunoaşterea valorilor fundamentale în cadrul acesteia, urmărind atingerea unor idealuri la care se raportează astăzi întreaga lume: să dea posibilitatea tinerilor să-şi dezvolte capacităţile la cel mai înalt nivel, să fie bine pregătiţi să lucreze în domeniul ales, să poată contribui efectiv la împlinirea personală, să joace un rol important în configurarea unei societăţi democratice, civilizate şi tolerante. Evoluţia Facultăţii de Drept poate fi sintetizată prin câteva elemente esenţiale: promovarea unei culturi a calităţii, performanţă, eficienţă, competitivitate. Fiţi, aşadar, bineveniţi la Facultatea noastră, care va asigură baza dezvoltării carierei dumneavostră de magistrat, avocat, notar ori consilier juridic!

Informatii despre Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB)

Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) situată in Cluj-Napoca, este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România, continuatoarea tradiției Universității din Cluj, înființată în anul 1872. Universitatea poartă din anul 1959 numele bacteriologului român Victor Babeș și pe cel al matematicianului maghiar János Bolyai.

Din punctul de vedere al numărului de studenți (peste 43.000 ), precum și al diversității specialităților oferite (105), este una dintre cele mai importante universități din România. În 2011, Universitatea „Babeș-Bolyai” a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.

Universitatea „Babeș-Bolyai” se remarcă, de asemenea, prin caracterul său multicultural. Astfel, dintre cele 21 de facultăți ale universității, 19 oferă programe de studii în limba română, 17 în limba maghiară, 10 în limba germană și 2 în limba engleză. În două dintre facultăți (Teologie Reformată si Teologie Romano-Catolică), programele de studii se desfășoară exclusiv în limba maghiară. Dintre specializările oferite, 98 sunt în limba română, 52 în limba maghiară, 14 în limba germană și 4 în limba engleză. Aceeași structură multiculturală se regăsește și în cadrul programelor postuniversitare sau în cadrul studiilor de scurtă durată realizate în cele 18 colegii universitare din Transilvania ce aparțin de UBB.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
str. Mihail Kogălniceanu nr. 1
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer