Autovehicule rutiere (în limba franceză)
in cadrul _Universitatea din _Piteşti [old], din Pitesti, Muntenia
Despre program
Autovehicule Rutiere, cunoscut sub sigla AR, este un program de studii universitare care conferă absolvenţilor săi, diploma de ingineri în domeniul Ingineria autovehiculelor, specializarea Autovehicule Rutiere. Această specializare s-a înfiinţat în anul 1977, Piteştiul devenind, în acest fel, al treilea centru universitar naţional – după Braşov şi Bucureşti – în domeniul ingineriei de autovehicule rutiere. Prin pregătirea pe care o primeşte în timpul studiilor universitare, inginerul de automobile, cum este numit în limbajul curent, acoperă un câmp larg de activităţi, începând cu cele de concepţie a automobilelor şi a ansamblurilor lor, continuând cu pregătirea fabricaţiei automobilelor, încercarea lor, dar şi cu activităţi de proiectare şi realizare a aparaturii de reparare, diagnosticare, a exploatării lor, a organizării activităţilor de transport, de trafic rutier, de protejare a mediului etc. În acest fel, inginerul de automobile îşi găseşte locul atât într-un institut de cercetare sau într-o mare societate producătoare de automobile, cât şi într-una de reparare şi întreţinere, într-un autoservice, în unităţi de transport rutier, în poliţia rutieră etc.
Științe Inginerești
Ingineria autovehiculelor
Autovehicule rutiere
Licență
Franceza
Autorizat
4 ani
IF - cu frecvență
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Pitesti
- Ingineria automobilelor pentru o mobilitate durabilă (În limba engleză)Facultatea de Mecanică şi Tehnologie
- Energetică şi tehnologii nucleareFacultatea de Ştiinţe
- Trafic Rutier şi Evaluarea Accidentelor de CirculaţieFacultatea de Mecanică şi Tehnologie
- Managementul LogisticiiFacultatea de Mecanică şi Tehnologie
- Sisteme de conversie a energiei
- Inginerie Electronică și Sisteme Inteligente
- Managementul calității fabricațieiFacultatea de Inginerie
- Automatică şi informatică aplicatăFacultatea de Inginerie
- Ingineria şi protecţia mediului în industrieFacultatea de Inginerie
Facultatea de Mecanică şi Tehnologie
Înfiinţată în 1969, Facultatea de Mecanică şi Tehnologie oferă în prezent, în cadrul domeniului fundamental Ştiinţe inginereşti, patru programe universitare de licenţă, nouă programe de master universitar şi trei programe doctorale. Facultatea şi-a probat competenţa prin formarea profesională a numeroase generaţii de specialişti, prin producerea şi transmiterea cunoştinţelor ştiinţifice, prin contribuţia la îmbogăţirea patrimoniului cunoaşterii şi la dezvoltarea performanţelor cadrelor didactice şi a personalului din cercetare. Din punct de vedere al programelor de studii, facultatea îmbină profilul ingineresc cu profilul economic, urmărind o flexibilizare modulară a specialităţilor în cadrul aceluiaşi profil. Dotarea materială permite orientarea către formarea profesional-ştiinţifică şi cercetarea de vârf, urmărindu-se astfel dezvoltarea pregătirii universitare prin studii de master şi doctorat. Pentru pregătirea studenţilor, Facultatea de Mecanică şi Tehnologie dispune de o bază materială corespunzătoare pentru toate specializările. Studenţilor le sunt oferite locuri de cazare în căminele studenţeşti, iar cantina studenţească asigură masa la preţuri modice. Studenţii cu merite deosebite la învăţătură pot beneficia de burse de studiu, în ţară şi în străinătate, în cadrul numeroaselor programe la care facultatea este parteneră. În timpul studiilor se obţine Certificatul de competenţă lingvistică, prin care se atestă cunoştiinţele dobândite în minimum două limbi străine. Opţional, studenţii pot frecventa cursurile modulului psihopedagogic şi obţine atestatul care le permite să profeseze în învăţământ. Studenţii de la specializările AR şi ITT pot urma, gratuit, cursurile Şcolii de Conducători Auto din cadrul facultăţii, în vederea obţinerii permisului de conducere auto, categoriile B şi C. Cursurile pentru obţinerea permisului auto categoria B pot fi urmate, cu taxă, şi de studenţii de la celelalte specializări. Biblioteca universitară asigură necesarul de carte pentru disciplinele studiate pe durata celor patru ani, precum şi un fond important de reviste cu circulaţie internaţională. Pentru petrecerea timpului liber, studenţii pot beneficia de facilităţile oferite de Casa de Cultură a Studenţilor şi de Baza Sportivă, modern utilate, precum şi de bilete gratuite în tabere de odihnă şi tratament.
Informatii despre _Universitatea din _Piteşti [old]
Universitatea din Pitești este o instituție de învățământ și de cercetare, având ca scop formarea de specialiști în domeniile de învățământ universitar tradițional, învățământ tehnic, învățământ economic, juridic și administrativ, învățământ teologic, educație fizică și sport si abordarea unor teme de cercetare științifică de interes național și internațional.
Universitatea din Piteşti este o instituţie de învăţământ superior de stat, acreditată, cu personalitate juridică. Are caracter nonprofit, este apolitică şi dispune de autonomie academică în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fiind parte a sistemului naţional de învăţământ superior.
Învăţământul superior de stat din Piteşti a luat fiinţă în anul 1962, sub denumirea de Institutul Pedagogic Piteşti, cu trei facultăţi: Filologie, Matematică şi Ştiinţele Naturii. În anul 1969, odată cu dezvoltarea industriei constructoare de maşini, în judeţul Argeş se înfiinţează şi Institutul de Subingineri, subordonat Institutului Politehnic Bucureşti. Cele două institute fuzionează în anul 1974 sub denumirea de Institutul de Învăţământ Superior Piteşti care, prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr.4.894 /23.03.1991, a devenit Universitatea din Piteşti.
In decursul timpului, Universitatea din Pitești a devenit o instituţie emblematică pentru învățământul românesc. Cu peste 50 de ani de activitate in învățământul superior, Universitatea din Piteşti isi urmeaza cu succes misiunea de a forma specialişti cu pregătire superioară pentru învăţământ, ştiinţă, cultură, activităţi economice şi sociale, competenţi şi competitivi pe piaţa muncii din ţară şi străinătate, răspunzând cerințelor societăţii contemporane.