Administrarea afacerilor în turism
in cadrul Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Prin misiunea asumată – Programul de masterat BUSINESS se concentrează, ca arie tematică, pe discipline subsumate administrării afacerilor. Menirea programului este aceea de a contribui la formarea şi perfecţionarea resurselor umane înalt calificate în domeniul administrării afacerilor, programul se încadrează în coordonatele misiunii generale a A.S.E., de a crea, valorifica şi disemina cunoştinţe, prin dezvoltarea unui mediu de cercetare şi învăţământ bazat pe excelenţă, în care atragerea, dezvoltarea şi promovarea valorilor ştiinţifice şi didactice primează
Absolvenții Administrarea Afacerilor în Turism și Management și marketing în Turism, au posibilitatea în urma depunerii acteleor la Autoritatea Națională pentru turism de obținerea brevetului de turism.
Științe Economice
Administrarea afacerilor
turism
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Managementul schimbării și dezvoltării în turism
- Metode de optimizare a proceselor decizionale
- Resurse umane în turism
- Limba engleză
- Sisteme informatice în turism
- Știința alimentației
- Educația și protecția consumatorului
- Management hotelier
- Managementul operațiunilor în turism
- Amenajarea turistică a teritoriului
- Turism rural
- Strategii de dezvoltare a sectorului terțiar
- Geopolitică și turism
- Managementul destinațiilor turistice
- Comportament organizațional
- Marketing în turism
- Joc de conducere
- Modelarea proceselor de afaceri în turism
- Management strategic în turism
- Practica de specialitate
- Metode de cercetare
- Etică și integritate academică
- Evaluarea firmei de turism
- Stagiu pentru elaborarea lucrării de disertație
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Bucuresti
- Informatică economică (ID)
- Managementul strategic al organizațieiFacultatea de Ştiințe Juridice
- Managementul afacerilor mici şi mijlociiFacultatea de Management
- MarketingFacultatea de Management-Marketing
- Managementul investițiilorFacultatea de Ştiinţe Economice
- Finanţe şi BănciFacultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Economice
- Management organizaţionalFacultatea de Management-Marketing
- Antrepenoriat şi Administrarea Afacerilor, cu predare în limba engleză
- Contabilitate internaţionalăFacultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune
Facultatea de Business şi Turism
Facultatea de Business şi Turism este angajată într-un efort susţinut pentru ţinută academică, pentru înalt profesionalism, pentru înaltă performanţă ştiinţifică recunoscută pe plan naţional şi internaţional. Prioritatea noastră o constituie consolidarea prestigiului academic şi ştiinţific al facultăţii, ridicarea standardului ştiinţific al cursurilor şi seminariilor, al materialelor didactice elaborate, integrarea metodologiilor eficiente şi moderne de teoria şi practica internaţională pentru creşterea rolului facultăţii în formarea specialiştilor, pentru asigurarea rolului său de lider naţional, în domeniul administrarii afacerilor din comerţ, turism, servicii, merceologie şi managementul calităţii. Consideram că sporirea exigenţei şi flexibilitate adecvată în conţinutul şi forma de predare, de pregătire continuă şi de evaluare a studenţilor, în activitatea de cercetare ştiinţifică de specialitate şi interdisciplinară fundamentală şi aplicativă va contribui la pregatirea tinerilor care vor alege acest drum pentru viaţa profesională.
Avem un program investiţional care să asigure prin calculatoare, software şi alte materiale didactice cadrul adecvat pentru activitatea didactică şi de cercetare, un corp didactic bine pregătit profesional şi pasionat pentru activitatea educaţională.
Schimburile de experienţă naţionale şi internaţionale (mai ales pentru studenţi şi cadrele didactice tinere), pentru perfecţionarea conţinutului ştiinţific al disciplinelor prezente şi viitoare sunt permanent încurajate şi susţinute moral şi material de programele de mobilitate şi cercetare ştiinţifică. Facultatea de Business şi Turism a pregătit un plan de învăţământ adecvat cerinţelor de aderare a învăţământului economic superior la Uniunea Europeană dar şi pentru asigurarea continuităţii al tradiţiei naţionale. Interdisciplinaritatea trebuie să aibă în vedere nu numai legătura multiplă între disciplinele predate în ASE, dar şi cu cele din marile şcoli economice de comerţ, de merceologie şi managementul calităţii, de turism şi servicii din Uniunea Europeană şi din întreaga lume.
Informatii despre Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE)
Înfiinţată prin Decret Regal, la 6 aprilie 1913, din iniţiativa lui Nicolae D. Xenopol, Ministrul Industriei şi Comerţului, sprijinit de un grup de tineri economişti formaţi la universităţi prestigioase din Germania, Franţa şi Anglia, Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a fost prima instituţie de învăţământ economic superior din România.
Încă de la început s-a confruntat cu mari probleme materiale, lipsa unui local propriu şi recunoaştere din partea instituţiilor universitare. În primele două decenii, A.I.S.C.I. s-a subordonat Ministerului Industriei şi Comerţului, perioada în care a depăşit toate obstacolele materiale, precum şi pe cele privind recunoaşterea sa ca instituţie de învăţământ superior: construcţia Palatului Academiei din Piaţa Lascăr Catargiu, astăzi Piaţa Romana (1924-1926); organizarea doctoratului (1921); un corp profesoral format din personalităţi de prestigiu: Anton Davidoglu, Stanislas Cihoski, I. N. Angelescu, Ion Răducanu, Virgil Madgearu, Victor Slăvescu, Constantin Bungetianu, Andrei Rădulescu, Gheorghe Taşcă, Nicolae Iorga (din 1931), Gromoslav Mladenatz s.a.
Modificările aduse în aprilie 1935 la legea privind funcţionarea A.I.S.C.I. au consfinţit trecerea Academiei în subordinea Ministerului Instrucţiunii Publice. Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Legea nr. 299 din 18 august 1947 privind reorganizarea şi transformarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale şi a Academiei de Studii Cooperatiste din Bucureşti în Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste, face primul pas în vederea schimbărilor pe care le-a cunoscut fosta Academie Comercială. În perioada comunistă, prin Decretul nr. 175 din 3 august 1948, se realizează reforma învăţământului, Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste fiind transformată in Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare după modelul instituţiilor de învăţământ superior sovietic. Începand cu anul universitar 1967-1968, învăţământul economic din România îşi redescoperă vocaţia europeană, I.S.E.P. este reorganizat şi transformat în Academia de Studii Economice din Bucureşti, denumire care s-a păstrat până astăzi.