Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial

Universitatea din Oradea

Oradea

Descriere

Facultatea de Inginerie Energetica și Management Industrial are ca misiune principală învăţământul şi cercetarea. Studenții care frecventează cursurile facultății noastre, beneficiază de competențele profesionale ale corpului profesoral ce totalizează 40 de cadre didactice universitare, la care se adaugă 5 cadre didactice auxiliare sau nedidactice. Activitățile educative și de cercetare sunt gestionate de cele două departamente din cadrul facultății: "Departamentul de Inginerie Energetică" și "Departamentul de Textile – Pielărie şi Management Industrial".


Departamentul de Inginerie Energetică coordonează programele de studii din domeniul energetic, care s-au regăsit în oferta educațională a Universității din Oradea încă de la constituirea acesteia, din anul 1990.

Curricula universitară a fost concepută în ideea satisfacerii cerinţelor viitorului specialist în energetică: identificarea şi exploatarea eficientă a resurselor energetice și optimizarea consumurilor de energie pentru susţinerea civilizaţiei umane în prezent şi în viitor.

În sistemul Bologna, operaţional în prezent, studiile universitare sunt organizate pe trei cicluri:

  • ciclul I – studii universitare de licență;
  • ciclul II – studii universitare de master;
  • ciclul III – studii universitare de doctorat.

Departamentul de Textile – Pielărie şi Management Industrial oferă programe educaţionale la ciclul de studii universitare de licenţă, organizate, conform filosofiei sistemului Bologna, în două blocuri de formare profesională, respectiv un trunchi comun de doi ani, urmat de un trunchi de pregătire de specialitate, cu aceeaşi durată, de doi ani.


Devenind studenţi ai Facultății de Inginerie Energetica și Management Industrial beneficiați de:

  • infrastructura necesară: amfiteatre, săli de curs, laboratoare dotate cu echipamente specifice, sisteme de proiectare asistată de calculator, tehnică de calcul, echipamente de cercetare și studiu;
  • stagii de practică la firmele de profil din zonă;
  • burse de studiu sau de merit;
  • burse de ajutor social, ajutoare sociale pentru studenții defavorizați;
  • burse de studii în străinătate prin programul Socrates-Erasmus;
  • cazare în căminele Universității din Oradea;
  • acces la complexul sportiv al Universității din Oradea;
  • tabere studențești gratuite pe perioada vacanței de vară;
  • legitimații de călătorie gratuite sau cu reducere pentru transportul local, în municipiul Oradea și spre localitatea de domiciliu.

Adresându-se unei mase largi de absolvenţi ai învăţământului liceal, oferta educaţională a Facultăţii de Inginerie Energetică și Management Industrial din cadrul Universităţii din Oradea cuprinde la nivelul studiilor de licenţă șase programe de studii ce se finalizează prin obţinerea diplomei de inginer, precum şi patru programe de studii la ciclul de master.

Anii de facultate petrecuţi alături de noi îţi vor da posibilitatea de a participa şi la o serie de evenimente importante, specifice vieţii studenţeşti, care peste timp constituie repere ale acestei frumoase vârste.

Studenți înmatriculați licență: 299

Studenți înmatriculați master: 101

Cadre didactice: 45

Nr. Mediu Studenți/Cadru didactic: 8

Universitatea din Oradea

Oradea, Bihor

Introducere

Misiunea Universităţii din Oradea este crearea unei experienţe educaţionale transformatoare pentru studenţi axată pe cunoştinţe disciplinare profunde. Îşi propune ca prin programele sale de studii să descopere, să conserve şi să disemineze cunoaşterea şi, în egală măsură, să ofere un mediu propice schimbului liber de idei, în ceea ce priveşte creativitatea, cercetarea şi spiritul antreprenorial.

Universitatea din Oradea prin cadrele didactice care se implică în activitatea de educare şi cercetare şi studenţii săi este angajată în procesul de consolidare a comunităţii. Îşi propune să influenţeze societatea într-un mod revoluţionar, atât la nivel regional, dar şi naţional, prin parteneriate între cadre didactice, studenţi şi mediul socio – economic local și național.

Valorile cele mai importante care susţin Universitatea din Oradea ca instituţie sunt: susţinerea excelenţei în predare, cercetare şi implicare publică, recunoaşterea şi promovarea creativităţii şi inovaţiei, abordarea unei game largi de subiecte la nivel academic, îmbunătăţirea relaţiilor cu societatea, încurajarea spiritului antreprenorial, înlesnirea accesului la educaţie, încurajarea dezvoltării profesionale pentru întregul personal şi pentru studenţi.

Sistemul de educaţie al Universităţii din Oradea este menit să pună capăt decalajului  dintre teorie şi practică prin intermediul cadrelor didactice care contribuie la pregătirea studenţilor, nu doar prin experienţa academică avansată, ci și abilitățile care provin din practica curentă a profesiilor lor.

În cadrul celor 15 facultăţi care acoperă o gamă foarte largă de domenii, UO derulează programe de studii universitare de licenţă, master şi doctorat, în sistem Bologna. Oferim un număr de 112 programe de licenţă, 83 programe de master și 12 domenii de doctorat acreditate sau autorizate provizoriu conform metodologiei ARACIS.

Majoritatea programelor destinate studiilor universitare de licenţă şi master sunt organizate la forma cu frecvenţă dar avem şi 7 programe de studii universitare de licenţă care au învăţământ la distanţă şi unul cu frecvenţă redusă.

Universitatea din Oradea are și o componentă internațională, studenții noștri beneficiind de mobilități de studiu și de practică în străinătate prin intermediul programelor Erasmus+, burse oferite de Guvernul României, CEEPUS, DAAD, burse oferite de guvernele altor state sau instituții din străinătate, etc. Aceste programe îţi asigură studii fără taxe, echivalarea notelor la întoarcere şi o alocaţie lunară care te ajută puţin cu cheltuielile de acolo. În prezent, instituția noastră are peste 300 de parteneri, cu precădere prin programul Erasmus+, încercând astfel să asigure o paletă cât mai largă de oferte de mobilitate pentru studiu sau stagii practice.

Activităţile didactice şi de cercetare dispun de o bază materială corespunzătoare, în continuă extindere şi modernizare. UO are o bază materială solidă, acumulată în timp, care se constituie din  spaţii de învăţământ în clădiri  structurate astfel:

  • Aula Magna cu 300 locuri;
  • Două Aule cu câte 200 locuri;
  • 100 Amfiteatre şi săli de curs;
  • 71 Săli de seminarii;
  • 343 Laboratoare;
  • 1 hala microproducţie;
  • Biblioteca Universităţii.

Universitatea mai dispune de o Bază sportivă compusă din: 7 săli de sport şi 13 terenuri de sport. De asemenea, universitatea deţine un un sistem informatic consolidat, în dezvoltare, care asigură accesul la Internet şi transmiterea internă a informaţiilor (Intranet), patru baze didactice şi de cercetare adaptate pe domenii de studiu (www.uoradea.ro/ resurse materiale).

Campusul universitar este unul dintre cele mai adecvate din România, în conformitate cu  practicile europene. Studenţii au acces la Spaţii de cazare în 4 cămine studenţeşti şi acces la 7 Clinici Universitare.

Statut: Public

Statut acreditare: Acreditată - Încredere Ridicată

Locuri în camin: 1.435

Informații de contact

Lista de comparație