Facultatea de Navigație și Transport Naval

Universitatea Maritimă din Constanţa

Constanta

Descriere

Facultatea de Navigaţie şi Transport Naval şi-a asumat misiunea de a promova un învăţământ tehnic superior de profil larg, flexibil, interactiv şi continuu, conform cu exigenţele învăţământului european şi mondial, conservând tradiţiile academice naţionale. Misiunea Facultăţii de Navigaţie şi Transport Naval este aceea de a genera şi transfera cunoaştere către societate formând specialiştii de mâine din domeniul transportului maritime şi multimodal şi constituinde-se într-un promoter consecvent al soluţiilor innovative si creative pentru dezvoltarea regional şi europeană a transporturilor. Facultatea de Navigaţie şi Transport Naval va acorda o nevoie sporită nevoilor de învăţare, de motivare, de consiliere şi de orientare adecvată a studentului şi a conturării traseului academic individual. Totodata facultatea va dezvolta cu continuitate programe de educaţie pe tot parcursul vieţii care vor urmări atragerea unui număr cât mai mare de cursanţi, plasându-se în acest fel în poziţia celui mai important furnizor de formare profesională pentru domeniile de referinţă.

Universitatea Maritimă din Constanţa

Constanta, Constanta

Introducere

Universitatea Maritimă din Constanța este o instituție de învățămînt superior de stat, acreditată, cu o ofertă educațională orientată spre domeniul de marină și navigație coroborat cu domenii conexe cum ar fi inginerie economică, ingineria mediului și ingineria electronică.

Misiunea UMC este: 

  • să ofere programe de studii performante pe toate ciclurile pregătirii universitare şi postuniversitare, pentru a pregăti specialişti necesari activităţilor de transport maritim si activitatilor conexe acestora și de a derula activităţi de cercetare în domeniile ştiinţifice asociate, cu accent pe recunoaşterea competiţiei ca factor de progres şi pe managementul calităţii ca instrument al perfecţionării continue a procesului de învăţământ şi de cercetare;
  • sa promoveze educaţia şi cercetarea în concordanţă cu exigenţele unei societăţi bazate pe cunoaştere prin formarea iniţială, educaţie continuă şi integrare în circuitul valorilor universale;
  • sa contribuie la dezvoltarea locală, regională şi naţională prin implicarea membrilor comunităţii academice la nivel social, economic şi cultural.

La nivelul de dezvoltare actual, Universitatea Maritimă din Constanţa se poate considera una din marile universităţi de marină din Europa şi, având în vedere istoria sa scurta de 22 de ani, vom considera în următorii ani dimensionarea sa internaţională şi antreprenorială.

Statut: Public

Statut acreditare: Acreditată - Încredere

Informații de contact

Lista de comparație